Interviu cu Raymond Moody (2)
Î: Simțiți cumva că se produc multe transformări spirituale în aceste vremuri?
RM: Mie mi se pare evident că lumea se confruntă cu probleme mari și că
vor surveni transformări monumentale în deceniile care urmează. Nu
vorbesc despre sfârșitul biblic al lumii. Am observat că lumea a ajuns
la un sfârșit anume de multe ori. A venit sfârșitul pentru vechii
romani și pentru grecii antici; lumea victoriană s-a sfârșit și ea, și
așa mai departe. Toată istoria e plină de lucruri care au ajuns la un
sfârșit. Dar acum simt cu adevărat că momentul limită la care ne aflăm
este foarte diferit de toate schimbările din trecut. Cred că are
legătură cu expansionarea conștiinței în noi direcții, dar și în unele
direcții mai vechi. Apar zorii unui nou tip de conștiință pe care am
simțit-o apărând și în viața mea.
Cum or să se desfășoare lucrurile în continuare, nu am nici cea mai
vagă idee. Dar un lucru știu sigur, anume că ceva dramatic se va
petrece, căci dacă punem cap la cap toate problemele cu care ne
confruntăm, SIDA, găuri în ozon, amenințarea cu distrugerea nucleară –
fie printr-un război, fie pe timp de pace prin explozia reactoarelor -,
poluarea mediului, situația oribilă din țările comuniste, vedem că
toate duc către ceva anume în următoarele decenii. Care dintre noi
poate prevedea ce fel de schimbări vor fi? Dar cred că va fi ceva
diferit, atât cantitativ cât și calitativ, față de schimbările
anterioare.
Î: Credeți că vor exista ceva rezultate pozitive în situația de azi din lume?
RM: Vaclav Havel, fostul președintele al Cehiei, a ținut acum câțiva
ani un discurs la un congres, în care a spus că dacă vrem să fim
salvați, sau să ne salvăm pe noi înșine, singurul lucru pe care-l putem
face acum este ceea ce el numea “o revoluție în conștiință”. ªi în
principiu, sunt complet de acord cu el. Sunt de părere că singura cale
de a ieși din dilemele cu care se confruntă lumea întreagă este de a
găsi modalități prin care efectiv să ne iubim unii pe alții. O soluție
în acest sens este, în opinia mea, studiul stărilor modificate de
conștiință. Dacă s-ar putea găsi căi prin care oamenii să ajungă să
trăiască stări și experiențe minunate precum cele ale sfinților –
viziuni mistice, experiențe asemănătoare cu cele de moarte clinică, dar
fără nici un pericol – care să-i deschidă către iubire, către îngeri și
către acele tărâmuri lăuntrice care au fost ignorate sistematic, atunci
s-ar putea schimba totul.
Î: Ați putea să faceți vreo referire la “Viața de după viață” și la criticile aduse ei?
RM: Mai înainte de publicarea acestei cărți, prietenii mei m-au
avertizat că voi avea probleme cu comunitatea medicală și științifică
și mai cu seamă din partea aripii fundamentaliste, care va spune că e
ceva necurat la mijloc. Ar fi o poveste frumoasă să spun că am fost
persecutat, dar nu este adevărat. Din contră, am fost impresionat de
reacțiile pozitive venite din partea medicilor din întreaga lume, care
au spus că au auzit astfel de experiențe din gura pacienților lor și
erau foarte fericiți că cineva s-a decis să investigheze fenomenul. ªi
o mulțime de fețe bisericești au venit la mine ca să-mi spună cam în
același ton că au auzit și ei despre așa ceva de la enoriașii lor și
erau și ei bucuroși că se ocupă cineva de acest subiect.
Dar fundamentaliștii nu prea s-au manifestat; au spus doar,
bineînțeles, că este “lucrarea diavolului”. Cu tot respectul, dar pe
mine genul acesta de afirmații mă amuză. Adică punctul acesta de vedere
s-a manifestat întotdeauna când a apărut ceva nou. Îmi amintesc că
bunica mea zicea că avioanele sunt o invenție diavolească și că
Dumnezeu nu a vrut niciodată ca omul să zboare. Când Galilei s-a uitat
pentru prima dată prin telescopul lui și a declarat că planetele nu
sunt sfere de cristal, așa cum afirma biserica, ci mai degrabă lumi cu
un relief variat, situate la mare depărtare în spațiu, teologii au
răspuns că demonii au creat o asemenea viziune. Au refuzat să se uite
prin telescopul lui Galilei, deoarece le era teamă că demonii le vor
distorsiona și lor percepția. Întotdeauna vor exista oameni care să
aibă acest gen de atitudine vis-a-vis de orice apare nou.
Nu spun că simt vreo amărăciune în legătură cu aceasta. De fapt, îi
înțeleg pe fundamentaliști și am compasiune față de ei, deoarece
viziunea lor are la bază frica. Frica de necunoscut este aducătoare de
neliniște la oamenii care au acest tip de mentalitate. Nu știu cum, dar
mie nu mi-a fost niciodată frică de necunoscut. Am fost tot timpul un
om foarte curios, încă de când eram copil. Întotdeauna resimt o mare
încântare când descopăr lucruri noi. Dar îi înțeleg foarte bine pe
fundamentaliști, pentru că și eu am o grămadă de frici. Urăsc șoferia,
de exemplu; prefer mai degrabă să merg cu tălpile goale pe cărbuni
încinși decât să urc la volan și să înconjur casa. Fiecare are
propriile frici, iar fundamentaliștii sunt aceia cărora le este frică
de informații noi.
Î: Poate știința să măsoare sau să definească îngerii sau EGVM?
RM: Ceea ce este foarte important este ca oamenii să realizeze că
aceste studii ale EGVM și ale îngerilor nu sunt niște studii
științifice despre posibilitatea existenței vieții după moarte. Din
punct de vedere științific, este greu de dovedit că există viață după
moarte. Asta nu înseamnă că moartea clinică nu este foarte importantă.
Cred că este important să investighezi aceste fenomene foarte vechi
pentru simplul motiv că ele îi transformă pe oameni foarte mult.
Gândiți-vă numai la câte lucrări literare consemnează EGVM, sau
manifestări ale îngerilor, sau apariții ale celor decedați. Oricare ar
fi natura acestor fenomene, știm astăzi că ele reprezintă o parte
extrem de importantă a vieții umane, deși nu sunt sigur că știința ar
putea să ne spună același lucru.
Faptul că nu putem dovedi științific că EGVM implică existența vieții
după moarte nu înseamnă că nu putem studia sistematic aceste
experiențe, precum și relatările despre îngeri. Cred că în ziua de azi
s-a ajuns să se considere că cercetarea științifică și cercetarea
sistematică sunt același lucru. Dar nu este deloc adevărat. ªtiința
este o formă a cercetării sistematice, dar mulțumim lui Dumnezeu, mai
sunt și alte forme de cercetare sistematică, cum ar fi istoria, de
pildă, sau studiul literaturii. Munca ce se desfășoară de pildă într-o
sală de judecată nu este o cercetare științifică, dar cu toate acestea
oamenii au concluzionat de-a lungul secolelor că este un gen de
cercetare foarte important de realizat.
Dar aș putea spune că există lucruri care nu pot fi niciodată supuse
regulilor științifice. Otto Loewia, care a câștigat premiul Nobel
pentru medicină în 1936 pentru descoperirea neurotransmițătorilor, s-a
dus odată la un concert, l-a privit pe pianist și a spus:
“Sunt lucruri
pe care acest om le poate face și care nu vor putea fi niciodată
explicate pe baza neurotransmițătorilor”. Aceasta este poezia vieții.
Îmi place să cred că viața va fi mereu plină de romantism, căci o parte
din romantism este, desigur, mister.
Î: Din experiența pe care ați avut-o vorbind cu tot felul de oameni și în urma cercetărilor dvs, credeți că îngerii există?
RM: Întrebarea dacă îngerii există sau nu este o întrebare foarte
dificilă. Ce este existența? ªtiți, filozofii încă dezbat pe marginea
acestei probleme – și mă tot întorc la vechea idee a lui Kant cum că
existența nu este enunț, așa cum presupunem adesea. Punându-ne
întrebarea, nu dacă îngerii există, ci ce fel de realitate reprezintă
ei, poate că am putea învăța ceva interesant despre natura umană.
Încep să cred din ce în ce mai mult că există tot felul de realități,
tot felul de lumi paralele, tot felul de dimensiuni subtile ale
manifestării – și că nu ar trebui să ne fixăm doar asupra unei singure
concepții despre existență sau doar asupra unui singur nivel al
realității. Din punct de vedere electronic, foarte curând vom pătrunde
în alte realități, pe care noi le numim realități virtuale. Dacă
lucrurile vor continua astfel și se vor descoperi și alte noi
tehnologii. Istoria va fi un subiect frumos și clar atunci, deloc
plictisitor. Ceea ce trebuie să învățăm din ce în ce mai mult este cum
să facem trecerea între aceste straturi diferite ale realității și să
găsim modalități care să ne fie benefice.
Î: Ce relație aveți dvs personal cu Dumnezeu?
RM: Am pornit în viață cu ideea că Dumnezeu este o ființă ireală
creată de populația religioasă pentru cine știe ce motiv, poate
insecuritate, poate dorința de a controla alți oameni. Dar am ajuns cu
timpul să văd lucrurile dintr-o altă perspectivă. Acum, mă gândesc la
Dumnezeu ca la un părinte iubitor – cu mult mai iubitor decât sunt eu
însumi, deși știu că îmi iubesc copiii foarte mult și nu-mi pot imagina
că ar putea face ei ceva, indiferent ce, care să mă determine să îi
iubesc mai puțin. De asemenea, mă mai gândesc serios la el ca la un
regizor sau dirijor al acestui spectacol în care ne aflăm cu toții.
Orice reproducere, integrala sau partiala, a acestui articol,
fara acordul scris al site-ului angelinspir.ro,
este strict interzisa si se pedepseste conform
Legii drepturilor de autor.