Interviu cu Malcolm Godwin (2)

Î: Credeţi că recenta abundenţă de relatări despre îngeri, atât luminaţi cât şi întunecaţi este legată de Apocalipsă aşa cum a fost prezis de diferite religii?

MG: Vremurile pe care le trăim sunt vremuri de criză, vremuri în care toate valorile încep să alunece şi nu există nimic de care să te mai poţi agăţa. Fiecare este disperat după primirea unui mesaj. Îngerii sunt mesageri; ei ne aduc mesaje de la Dumnezeu, din înalturi. Extratereştrii ne aduc de asemenea mesaje prin care ni se sugerează să fim paşnici, altfel lumea va exploda, ori natura o va lua razna, sau altceva grav se poate petrece. Întotdeauna este un mesaj. Deci, dacă există o asemenea abundenţă de relatări misterioase despre îngeri, este pentru că probabil contrabalansăm pierderea magiei. Se pare că am pierdut ceva din misterul esenţial – o experienţă profundă de care fiinţele umane au nevoie. Poate că altădată această nevoie era acoperită prin povestirile şi magia din cadrul tribului, prin intermediul doctorului vrăjitor sau a şamanului, care era capabil să aducă magia direct în viaţa ta. Acum nu avem decât un mediu înconjurător tehnologic, informaţional şi ştiinţific care nu ne prea permite accesul la experienţe religioase directe. Religiile, aşa cum sunt ele acum, sunt de-a dreptul impotente. Le lipseşte acea scânteie divină pe care altădată au avut-o cu siguranţă. Aşa că probabil vom întâlni din ce în ce mai multe relatări despre îngeri şi alte minuni, episoade care ne sunt foarte necesare pentru a ne satisface nevoia de sacru şi de magic.

Î: Spuneţi-ne cum poate credinţa să creeze realitatea. Oamenii de ştiinţă au putut descoperi ceea ce credeau? Şi este adevărat că dacă ştiinţa nu recunoaşte îngerii, asta înseamnă că ei nu există?

MG: Cred că sunt două moduri de a privi orice aspect. Poţi fie să crezi cea ce vezi, fie să vezi ceea ce crezi. Dacă vezi soarele răsărind dimineaţa, ştii că asta ai văzut: soarele răsărind. Este un act de cunoaştere – este un fapt real, palpabil. Nu ai nevoie de cunoaşterea sau credinţa altcuiva care îţi spune că soarele răsare. Dacă eşti orb şi nu ai văzut niciodată soarele răsărind, atunci trebuie să crezi pe altcineva pe cuvânt. Acum, dacă te aştepţi să vezi un înger, există o probabilitate destul de mare ca să-l vezi. Dacă un om de ştiinţă urmăreşte un atom sau o particulă sau un quarc, probabil că îl va găsi, pentru că va crea echipamentele necesare să-l găsească. Într-un fel, e greu de crezut că ştiinţa va fi de acord să finaţeze cercetări care să dovedească existenţa îngerilor. Şi chiar dacă aţi avea fondurile necesare, aţi căuta vreunul? Unde l-aţi putea căuta?

Î: Credeţi că oamenii de ştiinţă ar putea totuşi descoperi ceva legat de ei?

MG: Nu pare a fi un subiect care să aducă o recompensă imediată. Ce este interesant, este că, dacă ne întoarcem în timp la imaginea unei divinităţi centrale transcendente, care radiază vibraţii ce vor transforma gândul în lumină, lumina în căldură, căldura în materie, pe măsură ce se îndepărtează de sursă, am putea spune că e ca şi cum gândul devine substanţă, pe măsură ce diminuează frecvenţa sa de vibraţie. Acum, dacă privim la ştiinţa modernă, vom descoperi că mulţi oameni de ştiinţă cred că gândul creează de fapt obiectele, că noi, cu gândurile noastre colective, ne-am creat lumea noastră obiectivă. Sunt mulţi mistici în Orient care pot materializa orice, de la ceasuri elveţiene la cenuşă şi parfum pe mâinile lor, şi nu este vorba despre nici un truc, chiar aşa se petrece, în mod spontan. Mulţi mistici ne tot repetă că viaţa este un vis cu ochii deschişi şi deci, fiind un vis, îl putem manipula. Mulţi visători lucizi pretind că pot modifica rezultatul viselor lor; deci, este posibil să schimbăm natura a ceea ce noi considerăm că este realitatea noastră. Dacă intenţionăm cu adevărat să fim milionari, putem ajunge; dacă vrem cu adevărat să vedem ceva, acel ceva va căpăta substanţă. În acelaşi mod, dacă un om de ştiinţă vrea cu adevărat să vadă îngeri, probabil că va ajunge să vadă unul.

Î: Dacă cineva v-ar întreba cum intraţi în contact cu un înger, ce i-aţi răspunde?

MG: Cel mai bun sfat pe care l-aş da este să caute să se retragă în interiorul fiinţei lui; acolo este cel mai probabil să fie contactat un înger. Cel mai adesea, îngerii ne apar în vise şi în viziuni, care au şi ele toate aparenţele unui vis. De prin 1979, a existat o adevărată fascinaţie în legătură cu visarea lucidă, adică visarea conştientă. Când adormi, te trezeşti brusc în vis, îţi dai seama că visezi şi apoi poţi să faci ce vrei în acel vis. Poţi să invoci şi un înger dacă vrei. Multe vise lucide sunt atât de puternice şi atât de reale, la fel de reale ca tot ce se află acum în această încăpere, încât poţi simţi, poţi atinge, poţi mirosi, poţi gusta: pare a fi o funcţie a întregului mecanism al creierului. Dar de fapt se pare că facem câte ceva remarcabil tot timpul. Pentru că noi reconstruim totul din jur în permanenţă, cu ajutorul minţii noastre. Cel mai adesea percepem ceea ce am construit noi, decât ceea ce există cu adevărat. Deci, într-un vis lucid, un înger poate fi chiar foarte real; este la fel de real ca multe dintre viziunile cu îngeri ale Maicii Teresa. Ea spunea că a văzut un înger şi că a simţit că este real. Deci, dacă cineva vrea să vadă un înger, visarea lucidă este o metodă foarte bună.

Î: Aţi avut vreodată astfel de vise?

MG: Am avut multe vise lucide, dar nu am ales să văd îngeri; primul lucru pe care-l fac oamenii în visele lucide este să zboare. Această dorinţă intensă de a zbura pare a fi de mare importanţă: învingerea gravitaţiei, evadarea din acest spaţiu de la nivelul solului. Oricine îţi va spune cât de plăcut a fost când în vis a început să zboare. Oare acest tip de experienţă, acest tip de bucurie extatică are vreo legătură cu un prototip angelic?

Î: Copiii sunt mai sensibili la poveştile cu îngeri?

MG: Eu aş zice că da, dar tocmai aici rezidă farmecul copilăriei, în a nu putea face o distincţie între ceea ce considerăm a fi realitate şi ceea ce considerăma fi vis cu ochii deschişi. Copiii par a trăi viaţa mult mai intens, ceea ce ar putea fi atribuit acţiunii intense a glandei pituitare în primii ani ai copilăriei. Atunci imaginaţia, realitatea şi visul devin una. Copilul poate efectiv crea un înger foarte real, dacă cineva îi induce această idee, aşa cum mulţi copii văd ceea ce noi numim "prieteni imaginari".

Copiii sunt mult mai deschişi faţă de lumile angelice datorită purităţii şi candorii lor. În general, glanda pituitară începe să se atrofieze cam de pe la vârsta de 5 ani. Dar cred că este posibil ca în vremurile mai de demult, pe când nu eram aşa de blazaţi datorită acestei tehnicizări a lumii, mulţi oameni să-şi fi păstrat acea inocenţă a copilăriei mult mai mult timp, astfel că puteau vedea îngeri efectiv, înconjuraţi de lumină. Se pare că subiectul acesta al îngerilor atinge un mister despre care ştim foarte puţin – şi asta pentru că ştim foarte puţine lucruri despre extraodinara putere a minţii. Noi ne folosim doar de o mică porţiune din potenţialul creierul nostru, încât nu ştim de ce este el cu adevărat capabil. Îngerii par a fi unul dintre acele fenomene misterioase pe care poate le-am înţelege mai bine dacă le-am studia ştiinţific şi fără prejudecăţi, dar în acelaşi timp am privi totul şi din punct de vedere mistic. S-ar putea schimba chiar şi natura ştiinţei noastre.