Despre ingeri
Interviu cu Eileen Elias (2)
Interviu cu Eileen Elias (2) |
|
|
Î: Care este definiția unui înger în concepția dvs.? EEF: Un înger este o ființă spirituală fundamental diferită de oameni.
Cred că au fost creați de Dumnezeu cu mult timp înainte ca pământul să
ia ființă. Aceste spirite cerești sunt organizate într-o ierarhie al
cărei scop este adorarea lui Dumnezeu și transmiterea pe pământ a
poruncilor Lui.Î: Ce este un înger păzitor?EEF: Cred că îngerul păzitor este o entitate angelică ale cărei datorii constau nu numai în rugăciunile către Dumnezeu acolo, în sferele înalte, dar și în a avea grijă de ființele umane sau de alte forme de viață de pe pământ. Fiecăruia dintre noi, în momentul când suntem concepuți, ni se atribuie un înger păzitor, care să aibă grijă de noi să creștem în uter până la naștere, apoi în toată viața noastră pe pământ, până în momentul în care părăsim această lume pentru a merge în ceruri.Î: Când au apărut prima dată îngerii?EEF: În conformitate cu multe tradiții străvechi, îngerii au fost creați cu mult timp înainte să fi fost creat pământul și au fost părtași la istoria noastră încă de când suntem pe această planetă. Scrierile timpurii despre îngeri merg până la străvechiul Sumer, cam acum vreo 5000 de ani, iar îngerii au interferat cu istoria noastră din acele vremuri încoace. Au fost prezenți în cele mai mari religii ale lumii, atât în tradiția orientală, cât și în cea occidentală. Dar cred că cel mai bine cunoscuți au fost prin religia iudeo-creștină și cea islamică. În aceste tradiții, îngerii sunt cu toții servitorii lui Dumnezeu, creați de Dumnezeu pentru a avea grijă de ființele cărora Dumnezeu le-a dat viață, atât în ceruri cât și pe pământ.Î: În toate miile de ani în care oamenii au văzut îngeri, s-a modificat cumva aparența lor?EEF: Îngerii pot lua orice formă doresc, ceea ce sugerează că ei nu au de fapt un corp material definit. Dar nici despre aceasta nu putem fi siguri; este posibil ca îngerii să aibă corpuri pe care noi să nu le putem vedea. Poate că ei există într-un alt spectru de vibrație care este invizibil ochiului uman.Poate că trupurile îngerilor sunt în infraroșu sau în ultraviolet. Sau poate sunt așa de mici, încât nu le-am descoperit niciodată. Sau poate or fi extraordinar de mari. Pur și simplu nu știm. Poate îngerii nu au formă consistentă sau au forme care pot să se schimbe mereu; astfel că pot lua orice formă doresc. Ceea ce știm cu siguranță este că atunci când ne apar nouă, pot lua orice formă este necesară în acel moment. Un înger poate părea masculin, sau feminin, sau amândouă sau niciunul. Un înger poate veni sub forma unui animal. Poate lua formă umană. De fapt, mulți îngeri se deghizează în ființe umane, astfel încât să nu-i disturbe pe cei pe care trebuie să-i ajute. Îngerii nu au aripi, deși în portrete apar astfel. Este un fel de convenție, și încă una foarte veche. Primii îngeri cu aripi au apărut cam acum 4000 de ani și există reprezentarea ființelor divine cu aripi pe niște sigilii cilindrice sau pe sculpturi de fildeș aparținând străvechiului Orient apropiat. Noi îi pictăm pe îngeri cu aripi, deoarece aripile reprezintă simbolic capacitatea lor de a se deplasa cu viteza gândului sau grația ființei lor. În ce privește haloul unui înger, avem tendința să îl limităm doar la cap, dar în realitate haloul este aura care îi înconjoară toată ființa. Atunci când mi-am văzut îngerul în copilărie, am văzut că era înconjurat tot de lumină. Și aceasta este descrierea pe care o fac cei mai mulți oameni despre îngerii văzuți de ei. În artă, la început, artiștii pictau halouri care înconjurau tot îngerul. Dar pe măsură ce timpul a trecut, au tot tăiat, până când astăzi vedem îngerii, în operele de artă, cu o simplă aureolă de lumină în jurul capului. Î: Ce puteți spune despre ordinele sau categoriile de îngeri? EEF: Scripturile iudaice, creștine și islamice menționează Îngerii,
Arhanghelii, Întâietorii, Domniile, Puterile, Serafimii, Heruvimii și
mulți alții. Un faimos teolog cunoscut sub numele de Dionisie
Areopagitul a scris o lucrare amplă în secolul al cincilea despre
diferitele coruri de îngeri, cum au fost ei creați și ce misiuni au.
Deci, îngerii ar putea fi cei obișnuiți, de rând. Arhanghelii sunt pe o
treaptă superioară ca funcție, din câte știm.Înclin să cred că Heruvimii și Serafimii ar putea fi fundamental diferiți de marea gamă a îngerilor. Modul în care sunt descriși în toate scripturile și alte lucrări străvechi indică faptul că ei acționează numai în planurile divine foarte înalte. De fapt, în tradiția islamică, mai cu seamă printre misticii sufiți, se spune că Heruvimii sunt atât de apropiați de ființa lui Dumnezeu, încât nici măcar nu știu că Dumnezeu a creat un pământ și ființele umane care îl locuiesc. Î: Ce menire credeți că au îngerii în viața noastră?EEF: Unul dintre cele mai importante lucruri pe care trebuie să le înțelegem despre îngeri este că atunci când vin în viața noastră, nu vin să ne ofere o vorbă plăcută sau o ceașcă de ceai. Vin să ne aducă un mesaj important. Vin să ne aducă posibilitatea unor mari transformări. Acesta este unul dintre motivele majore pentru care am scris “Atinși de îngeri”: să arăt oamenilor diferitele moduri în care îngerii apar în viața noastră. Vin în viața noastră când suntem copii, când suntem adulți, când suntem bătrâni. Vin la bărbați, la femei, la oamenii de toate rasele și culturile, la oameni care sunt sau nu religioși la oamenii care sunt în necaz sau la oameni care pur și simplu își încep ziua de muncă. Și vin să ne spună că putem crește, ne putem transforma, că există speranță, că putem să iubim mai mult, să devenim mai înțelepți, mai luminoși, că putem vindeca și să fim vindecați. Iată de ce am scris și a doua carte, “Vindecări angelice”, ca să arăt că unul dintre motivele pentru care îngerii vin în viața noastră este ca să ne ajute să ne vindecăm. Nu fac aceasta prin fluturarea baghetei magice precum zânele, ci ne învață înțelepciunea, împărtășind cu noi grația lui Dumnezeu, iluminarea care vine din ceruri. Ne arată metode prin care ne putem vindeca propriile vieți și pe ale celor din jurul nostru, și poate chiar a lumii întregi.Îngerii vor ca noi să fim integri, așa precum Dumnezeu este. Îngerii sunt ființe totale, fără răni sau dureri în ei și vor foarte mult să fim și noi la fel. Astfel că lucrează cu noi în toate felurile ca să ne ajute să ne vindecăm. De obicei nu muncesc ei pentru noi, ci ne arată ceea ce trebuie să facem, dar ne susțin cu multă dragoste, înțelepciune, încurajare și pace. |
| < Precedent | Urmator > |
|---|
| Cartea lui Enoh (versiunea slavona) |
| Prezicerea judecatii de apoi |
| Ordinea din sanul creatiei |
| Ce i-au invatat Ingerii pe oameni |
| Dumnezeu porunceste potopul |
"Crede-ma: in tot ceea ce inseamna o incercare, o suferinta sau o datorie, este prezent un inger care te sustine."
Fra Giovanni