Interviu cu Eileen Elias (1)

Eileen Elias Freeman este directoare la Fundaţia “Îngeri veghetori” Inc., o organizaţie non-profit care serveşte drept centru de cercetare a problemei îngerilor. Fostă profesoară de teologie la Universitatea din Notre Dame, unde şi-a luat masteratul, Freeman este autoarea de succes a lucrărilor “Atinşi de îngeri”, “Vindecare angelică” şi “Mic ghid de instruire despre îngeri”. Este şi editor la “Îngeri veghetori”, o revistă dedicată exclusiv îngerilor.

ÎNTREBARE: Aţi vrea să ne povestiţi ceva despre prima dvs experienţă cu îngeri?

EILEEN ELIAS FREEMAN: Când aveam vreo 5 ani, eram o fetiţă extrem de temătoare. Îmi era teamă de aproape orice din mica mea lume. Când a murit bunica, frica mea a crescut dincolo de cât puteam suporta. Bunica mea a fost ca o lumină care a dispărut brusc din viaţa mea. Nu puteam suporta gândul că era închisă în mormânt pentru totdeauna. M-am gândit că fiindcă mă iubea aşa mult, o să vină să mă ia cu ea. Aşa că, atunci când a venit noaptea, îmi era foarte frică să adorm.

Într-o noapte, stăteam în pat rezemată de perete şi simţeam că sunt foarte rece; încă mai pot resimţi şi acuma răceala peretelui pe spate. Dintr-o dată, am văzut o lumină care începuse să crească lângă piciorul patului. La început, m-am gândit că este lumina din hol, dar mi-am dat seama că nu era aprinsă. Şi cum mă uitam eu aşa, lumina a început să fie din ce în ce mai strălucitoare, până când peretele din spate nu s-a mai văzut. Era o culoare pe care nu pot s-o descriu, ca şi cum un diamant ar fi fost făcut din argint şi lumina soarelui ar fi căzut pe el. Din lumina aceea a început să se contureze un chip – un chip omenesc. Îmi amintesc mai ales ochii, pentru că erau strălucitori şi plini de compasiune. În timp ce acea fiinţă se uita la mine, teama mea se topea gradat. Şi mi-a spus: “Nu-ţi fie teamă, Eileen, bunica ta nu este într-un mormânt întunecos. Este fericită în rai cu Dumnezeu şi cu oamenii pe care-i iubeşte.”

Toată frica mi-a dispărut din clipa în care fiinţa de lumină mi-a spus aceste cuvinte. Îmi amintesc că am întrebat: “Cine eşti tu?” Şi mi-a răspuns: “Sunt îngerul tău păzitor, copila mea. Să-ţi aminteşti întotdeauna că nu trebuie să te temi de nimic.”

Mai înainte să apuc să mai pun şi alte întrebări, fiinţa a început să se topească în lumina aceea, iar lumina a început să pălească şi ea. Camera a devenit iarăşi cum fusese înainte, cu o singură excepţie: am descoperit că nu îmi mai era deloc teamă. Nici de moartea bunicii, nici de întuneric, nici alte frici pe care le mai aveam. Nu m-am mai speriat niciodată de atunci încolo de sunetul telefonului sau de cel al aspiratorului. Sau de camioanele care treceau pe stradă sau de faptul că tata pleca la serviciu sau de mersul la şcoală. Aceste frici au dispărut toate datorită cuvintelor acelui înger. Şi am adormit atunci foarte uşor. M-am trezit dimineaţă cu o stare de bine. Şi pe măsură ce ziua trecea, mi-am dat seama că întâlnirea cu îngerul păzitor chiar mă transformase – chiar nu îmi mai era frică de nimic. Am putut să cresc apoi ca un copil normal, fără să mai fiu obsedată de tot soiul de frici. Mi-am dat seama că fricile mele avuseseră mai puţină substanţă decât aripa unui înger.

Faptul că am văzut un înger când eram copil a răscolit în mine o dorinţă puternică de a şti mai multe despre Dumnezeu cel iubitor care mi-a trimis un înger. Şi am simţit în mine o stare profundă de pace şi siguranţă că cineva are grijă de mine – nu numai oamenii care mă iubesc, ci Însuşi Dumnezeu, care mă veghea din ceruri, trimiţându-mi acel înger minunat care să mă îndrume.

Î: Cum s-a reflectat această întâlnire din copilărie cu îngerul în viaţa adultă?

EEF: Sunt fondatoarea şi directoarea unei organizaţii non-profit cu numele de “Îngeri veghetori”, a cărui scop este căutarea probelor care să ateste activitatea îngerilor pe pământ şi apoi răspândirea acestor informaţii la cât mai mulţi oameni. Avem o revistă bilunară despre îngeri în care sunt descrise istorioare ale oamenilor care au văzut îngeri.

Mă interesează să vorbesc despre îngeri cu oamenii, pentru că îngerii sunt una dintre manifestările lui Dumnezeu în viaţa noastră, ca să ne ajute să sporim în înţelepciune şi iubire, să ne îngrijim de planeta noastră cea atât de frumoasă. Fac aceasta pentru a-i mulţumi lui Dumnezeu că mi-a trimis îngerul acela când eram copil. Aş vrea ca oamenii să ştie cât de minunate sunt aceste fiinţe angelice.

Î: Ne-aţi vorbit despre prima întâlnire cu un înger care s-a petrecut în copilărie. Dar nu a mai venit un înger şi mai târziu, pe când eraţi la colegiu? Ne-aţi putea povesti?

EEF: Într-o zi, am plecat să mă întâlnesc cu prietenul meu Victor. Plănuisem să discutăm despre cursurile pe care urma să le avem în săptămâna următoare. Când m-am apropiat de casa lui Victor, s-a petrecut ceva neobişnuit. De cum am pus piciorul drept pe prima treaptă a clădirii, am simţit o mână pe umăr care m-a tras înapoi. Am tresărit şi m-am uitat în spate, dar nu am văzut pe nimeni. Am crezut că mi s-a părut. Aşa că am continuat să urc scările, dar cum am pus piciorul pe următoarea treaptă, am simţit din nou mâna aceea nevăzută că mă trage înapoi. Şi am auzit atunci şi o voce care mi-a zis: “N-ar fi înţelept din partea ta să te duci acolo chiar acum.”

M-am decis să traversez strada şi să mă duc într-o mică bisericuţă cu care eram familiarizată, unde să mă gândesc la acest incident şi la ce ar fi putut să însemne.

La un moment dat, am auzit sirenele urlând. Mai întâi una, apoi încă una, până când am devenit curioasă. Am deschis uşa bisericii şi m-am uitat afară. Blocul prietenului meu era înconjurat de maşini de poliţie, de pompieri, ambulanţe.

Nu am putut să mă mai întâlnesc cu Victor în acea zi. Mai târziu, seara, când m-am întors în camera mea, l-am sunat ca să mă scuz că am lipsit la întâlnire. Şi el a spus: “Ştii de ce erau toate maşinile acelea acolo? O femeie a fost înjunghiată în lift. A fost omorâtă de un traficant de droguri.”.