Prima pagina arrowIngerul pazitor, protector al marii treceri

Ingerul pazitor, protector al marii treceri

Orice aspect spiritual ne dorim, orice calitate vrem să o dezvoltăm în noi, rugând-l pe înger să ne ajute în dobândirea ei, ea devine astfel în scurt timp realitate. Aceasta dacă ne rugăm plini de credință, dezvoltând totodată suficient discernământ astfel încât să știm ce ne este necesar spre a reuși în misiunea pe care o avem de îndeplinit în viață. Fiindcă fiecare ființă umană se naște spre a realiza un anumit lucru, spre a accede la un anumit nivel al evoluției spirituale, spre a ajuta umanitatea într-un anumit aspect. În concluzie, fiecare are o menire pe care trebuie să o realizeze. Spre a deveni conștienți de aceasta, un foarte bun ajutor îl putem primi din partea îngerului nostru păzitor, care, trezindu-ne sufletul și luminându-ne mintea, ne face mai conștienți asupra întregii vieți, în ansamblul ei, revelându-ne motivul pentru care ne găsim într-un anumit moment, într-un anumit loc, adică aici și acum. Suntem ajutați astfel să trăim momentul prezent într-o intensitate și luciditate care cuprinde atât trecutul, cât și viitorul nostru ca ființă, îngemănare ce ne lasă a alege cel mai bun mod de rezolvare a oricăror probleme și de limpezire a oricărei situații.

angel290.jpg
Datorită protecției îngerului păzitor putem prevedea clipe de cotitură ale existenței noastre spre a le trece apoi mai ușor și chiar mai mult, el, îngerul, ne face atenți asupra marii treceri, de la acest plan fizic, în tărâmul spiritual.

Prin aceasta pregătire îngerul sădește în noi sămânța binelui și a iubirii care se expansionează  apoi și ne însoțește în momentul hotărâtor, fiind o mărturie a unei existențe motivate și trăită în spiritul viu al lui Dumnezeu. Descoperim astfel că îngerul păzitor ne preia de la Îngerul nașterii și ne este alături până când, la rândul lui, ne încredințează Îngerului morții. Funcția îngerului păzitor revelată în cele ce urmează este de protector al marii treceri.

In Acatist se spune:

”Te rog pe tine, Păzitorul sufletului meu, trezește-mă degrabă din somnul păcatului, ca să nu mă prindă ceasul morții neîndreptat, ci să mă învrednicesc a cere de la Atotputernicul și Milostivul Dumnezeu iertarea și iubirea. Când Domnul și Ziditorul meu va însemna ziua trecerii mele din viața aceasta, tu, bunul meu Păzitor, văzând mai înainte ceea ce-mi este pregătit și mă așteaptă pe mine, acoperă-mă cu aripile milostivirii tale, cum își acoperă vulturul puii săi, iar când va fi să iasă duhul din mine, să te văd stând aproape, izgonind pe cumpliții vrăjmași. Drept urmare, cu umilință zic ție:

Bucură-te, cel ce pui în fața ochilor minții mele ceasul grozav al morții,
Cel ce pururea îmi aduci aminte de ceasul acela pe care puțini îl cunosc;
Cel ce mă înveți să  mă uit la fiecare zi ca la cea mai de pe urma zi a vieții mele;
Cel ce mă pregătești în toată vremea pentru ieșirea într-o altă lume.”


În Marea Evanghelie după Ioan, există un fragment care relatează momentul morții tatălui lui Lazăr, văzut de un clarvăzător.

“Pe când ne gândeam să intrăm în casă spre a ne odihni, am întrezărit un om care se apropia cu pași repezi de casa noastră, având în mână o lampă dintr-o bășică de oaie; n-au trecut câteva clipe și un bărbat încă tânăr, destul de tulburat, s-a oprit în fața noastră.

Recunoscându-l imediat pe tatăl meu ca medic, i s-a adresat pe un ton rugător și trist: ”Prietene și medic! Vin din Betonia, iar numele meu este Lazăr; sunt fiul bătrânului Lazăr, pe care îl iubesc mai mult decât orice! Astăzi însă tatăl meu a căzut dintr-o dată bolnav și îi merge tot mai rău! Rabinul nostru, care la nevoie ne este și medic, nu știe cum l-ar mai putea ajuta! El însuși m-a trimis la tine, spunându-mi că ești un medic deosebit și că ai putut ajuta mulți bolnavi cărora nici un alt medic nu le-a găsit leacul. Vino, te rog, și vindecă-mi tatăl, dacă aceasta mai este cu putință!” Am pornit imediat la drum, căci, chiar grăbindu-ne, ne trebuia un ceas bun de mers.

Pe când mergeam grăbiți  în tăcere, fiecare adâncit în gândurile lui, ceața a dispărut de tot spre răsărit și se lumina tot mai tare, iar după vreun sfert de ceas s-a luminat atât de tare ca și când ar mai fi fost numai un sfert de ceas până la răsăritul soarelui. Atenția ne-a fost furată într-atât de acest fenomen încât, cu toate că ne grăbeam, a trebuit să ne oprim ca să vedem de unde venea această lumină ciudată.

La sfârșit parcă se făcuse ziuă de-a binelea, iar deasupra orizontului, la răsărit s-a ridicat un soare, însă cu o repeziciune mult mai mare decât soarele de zi cu zi. Dar acestui soare răsărit atât de repede nu i se vedea marginea de jos, dinspre răsărit.

Apariția luminoasă creștea, devenind o coloană de lumină, care în câteva clipe a ajuns la linia de miazăzi, răspândind o atât de mare lumină și căldură, încât am fost nevoiți să ne adăpostim sub un smochin, ca să nu orbim de atâta lumină și să nu ne vină rău de căldură. În curând însă această coloană de lumină a început să se subțieze tot mai mult, până când au dispărut și lumina și căldura.

Cam un sfert de ceas cred că  a durat această apariție de lumină; după aceasta însă  s-a făcut întuneric beznă, iar ochii noștri erau atât de slabi că nu mai deslușeau nici lumina lămpii tovarășului nostru.

Eu i-am spus tatălui meu: ”Din cauza luminii nemaipomenit de puternice, asemănătoare soarelui la amiază, n-am reușit să deslușesc nimic în acea coloană  de lumină. Însă sub ea și până la noi am văzut o mulțime de forme și toate se îndreptau spre apus. N-am reușit însă să deslușesc pe de-a-ntregul decât o singură formă care s-a apropiat mai mult de noi și care avea înfățișarea unui bătrân serios, care părea să simtă o mare bucurie în prezența apariției luminoase”. Mai multe n-am văzut și de aceea nici nu mai aveam ce să-i povestesc tatălui meu.

Călăuza noastră s-a minunat de darul meu de clarvedere și mi-a crezut spusele, fiind de părere că puterea mea de imaginație și fantezie nu putea fi într-atât de matură încât să poată născoci asemenea întâmplări. ªi avea pe deplin dreptate, căci niciodată n-am avut darul să inventez, iar ca tânăr băiat nu aveam deloc fantezie sau putere de imaginație.

Am ajuns în Betania apoi, la casa primitoare a lui Lazăr și am găsit bolnavul aproape de ceasul morții, cu puțin înainte de a-și da ultima suflare.

Tatăl meu m-a întrebat în  șoaptă cum stau lucrurile cu bătrânul, dacă sufletul lui a început deja să se desprindă de trup.

Eu i-am spus tatălui meu ce vedeam: ”Sufletul plutește deja întreg deasupra trupului la o depărtare cam de o jumătate din înălțimea unui om și mai este legat de trup doar printr-un fir de lumină subțire și nu va mai dura, după cunoștințele noastre, mai mult de șaizeci de clipe până când se va desprinde cu totul. Observ însă ceva foarte ciudat, cum acea nemaipomenită coloana de lumină, pe care am văzut-o mai înainte în natură cu ochii trupești, având aceeași strălucire și emanând o căldură binefăcătoare. Sufletul nu își ferește ochii de ea, ci pare că simte o mare bucurie în preajma ei.

Apoi sufletul s-a desprins de tot de trup și a fost luat de mai multe spirite înalte și  înțelepte în mijlocul lor și i-au dat haină cu falduri bogate parcă făcută din cea mai albă stofă, iar unul din spirite a luat coloana de lumină și a îndoit-o în jurul taliei sufletului, care acum era liber, și din ea s-a făcut un brâu strălucitor ca soarele. În același timp, un spirit a zis: ”Frate, fii veșnic împodobit cu lumina înțelepciunii lui Dumnezeu! „ Apoi cu toții, inclusiv sufletul care era acum liber, au părăsit într-o clipită casa”

Explicația referitoare la aparițiile luminoase este dată chiar de Iisus, în aceeași Evanghelie. O vom reda întocmai: ”Iisus: ”Bătrânul Lazăr și-a săvârșit și și-a încheiat viața exemplară pe pământ și, prin aceasta, nu a pierdut nimic din desăvârșirea lui cerească, ba dimpotrivă, a câștigat foarte mult. Când a venit timpul să își ia rămas bun de la această viață, miriadele de îngeri supuși acestui mare înger care fusese atât de greu încercat și trecuse toate probele, s-au adunat și au făcut astfel încât spiritele naturii să acționeze într-un mod asemănător spiritelor din soare. Prin această acțiune neobișnuită a miriadelor de spirite înghesuite într-un spațiu strâmt, a luat naștere acea lumină văzută de tine (cel ce povestea înainte), de tatăl tău și de tânărul Lazăr în momentul în care sufletul îngeresc al bătrânului Lazăr a început să se desprindă de trup.

Deplasarea apariției luminoase de la răsărit spre apus este semnul unui important caz de deces pe pământ, răsăritul reprezentând începutul, când soarele care se înalță își începe calea cerească, iar apusul reprezentând sfârșitul, când totul se cufundă în somnul ca de moarte. În același timp, noaptea pământeasca reprezintă dimineața spirituală, iar dimineața pământească reprezintă apusul spiritual; căci atunci oamenii se dedică grijilor lumești, iar acestea sunt de multe ori o noapte spirituală adâncă, fără nici o rază de lumină. Numai seara, obosiți de grijile lumești, unii oameni se întorc la Dumnezeu, iar aceasta reprezintă atunci o dimineață spirituală.

Acum să vedem ce s-a petrecut la căpătâiul bătrânului Lazăr, aflat pe patul de moarte. Acolo tu nu ai văzut ca de obicei acel fum fără formă  care să plutească deasupra trupului, ci o formă omenească. Motivul este iubirea de activitate, sau hărnicia, care este calitatea unui suflet cu o viață spirituală înaltă, căruia nu îi este deloc teamă de munca cea multă din împărăția cea fără de sfârșit a cerului. Aici sufletul nu este neliniștit de teamă și nu vibrează haotic, astfel că apare liniștit, în formă omenească completă, deja imediat după părăsirea trupului.

Legătura dintre trup și suflet ne arată întotdeauna atașamentul pentru cele pământești, iar, în acest caz, legătura fiind deosebit de subțire, ea ne arată că despărțirea de trup este foarte ușoară și lipsită de durere. Apariția luminoasă de deasupra capului a sufletului lui Lazăr arăta puternica voință a sufletului însuși, a cărei activitate extraordinară, după legea divină, se manifestă sub forma coloanei de lumină de deasupra capului. Forma de coloană arată verticalitatea și dârzenia voinței, iar lumina, care este întotdeauna un produs al activității drepte, reprezintă ordinea divină a cerului lui Dumnezeu, a cărui lumină străfulgeră mereu puterea de cunoaștere a sufletului și prin această îl iluminează, astfel ca voința să nu acționeze orbește, ci tot timpul ghidată de lumina conștiinței.

Așa cum gândirea celui drept izvorăște mai ales din inimă, așa și lăcașul iubirii și al voinței se găsește tot aici. Lumina voinței, care în viața obișnuită lucrează mână în mână cu mintea, devine -la sufletul eliberat- cordonul veșmântului iubirii, dreptății, răbdării și iertării. Haloul indica însă o nouă calitate a luminii preapure din ceruri, care însă le este dată doar acelora care deja din timpul vieții lor de pe pământ au dat dovadă de înțelepciune divină și au devenit astfel oameni plini de iubire, compasiune și dreptate cerească. Un astfel de nimb este atunci un produs al voinței tuturor îngerilor și arată faptul că cel care o poartă este o ființă desăvârșită, asemănătoare lui Dumnezeu și care este inițiată în toată înțelepciunea și în toate cunoștințele cerurilor.

Un astfel de spirit îngeresc încarnat conștientizează, dintr-un anumit punct de vedere, cât toți îngerii care nu s-au încarnat, la un loc, deoarece un astfel de spirit este “o însumare a tuturor inteligentelor cerești”.

Adela Sîmbotin


Orice reproducere, integrala sau partiala, a acestui articol, fara acordul scris al site-ului angelinspir.ro, este strict interzisa si se pedepseste conform Legii drepturilor de autor.

Video

video47.jpg

Rugaciune

angel06.gif

Impresii

Daca doriti sa ne trimiteti impresii personale
11.gif

Ganduri inspirate

"Este minunat cum fiecare inger, in orice directie si-ar intoarce corpul si fata, il vede mereu pe Dumnezeu in fata lui."
Emanuel Swedenborg