Prima pagina arrowIngerul meu pazitor

Ingerul meu pazitor

    Am sa incep precizând ca aceasta s-a petrecut cu doar cativa ani in urma, când m-am retras pentru o izolare de 24 de ore, cu câteva zile înainte de Anul Nou.
    Neavand un subiect anume pentru meditatie... am ales mai in gluma mai in serios sa vad si eu cum arata ingerul meu pazitor. De ce am avut aceasta idee nu va pot spune, insa cum nimic nu este intamplator am dat curs ideii si m-am asezat linistit in meditatie, urmarind cu putere sa vad ceva sau sa simt cum ar fi aceasta legatura cu ingerul meu pazitor.
    Am privit in treacat ceasul desteptator din fata mea, care indica o ora tarzie din noapte si am inchis ochii focalizat pe subiectul mai sus amintit.
    Nu stiu cat timp a trecut de-atunci, dar de la inceput am simtit o stare de liniste interioara si focalizare mentala si am simtit cum ma duc cu totul intr-un fel de topire a fiintei mele, contorsionandu-ma cu tot corpul.
    Am deschis ochii si am observat ca nu cazusem si ca eram inca drept in pozitia initiala meditatiei… apoi am inchis din nou ochii, fara ca sa pierd starea profunda de absorbtie si liniste interioara, stare pe care acum o retraiesc la fel de viu ca si atunci.
    Nu stiu cand sau cum s-a petrecut aceasta trecere subtila, fiindca am simtit cum constiinta mi se pierde incetul cu incetul de parca eram amortit la pragul dintre somn si veghe, cand nimic nu mai este clar, si cred ca am si atipit pentru cateva clipe, insa am revenit repede si gradat in starea de constienta, insa de aceasta data ma aflam intr-un plan subtil care incetul cu incetul devenea tot mai clar, coerent si real pentru mine.
    Arata ca un luminis de munte scaldat in razele stralucitoare ale unei lumini diafane, alta decat cea a soarelui nostru, unde eram singur asezat pe o piatra mai mare, curios sa privesc insetat toate acele frumuseti pe care ochii mintii imi fusesera dat sa vad.
    Am realizat ca din spatele meu se apropiau niste fiinte ca si mine, erau trei la numar, care s-au asezat langa mine, in partea stanga, si i-am intrebat firesc unde ma aflam.
angel75.jpg    Unul dintre acestia mi-a raspuns privindu-ma in ochi cu o blandete atat de vie si familiara, ca sunt intr-un loc minunat si m-a indemnat sa privesc in jur ca sa ma conving.
    Mi-am dat seama ca eu nu rostisem cuvinte cu acesta, iar intrebarea mea s-a adresat mental, desi am auzit-o ca si cum as fi rostit-o cu voce tare, iar raspunsul sau a venit la fel, telepatic, fara a rosti cuvinte, lucru care m-a facut foarte curios, dar linistit in acelasi timp.
    Ii simteam pe acesti oameni la fel cum m-as simti pe mine in clipele de singuratate, adica foarte apropiati de tot ce eu insemn ca fiinta, si nu mi-am facut niciodata ginduri sa-i intreb cine sunt ei. Parca ii cunosteam dintotdeauna, desi nu-i mai vazusem niciodata.
    Apoi ei m-au intrebat la fel... tot in gand, daca vreau sa mergem impreuna? M-am ridicat de pe acea piatra si i-am urmat.
    Mergeau cu totii in stanga mea, intr-o oarecare ordine, iar cel cu care vorbisem era cel mai aproape de mine pe tot parcursul, iar ceilalti doi stateau in spatele sau urmandu-l ca o umbra si pareau ca-i sunt acestuia un fel de servitori, dupa faptul ca mergeau mereu cu foarte putin in urma lui.
    Am ajuns la un moment dat la marginea unui camp imens unde am vazut o holda de grau uniform de inalta si matasoasa, care se unduia in bataia unui vant pe care eu nu-l simteam sa bata acolo, iar cerul era atat de violet parca era noapte, insa totusi exista o lumina care facea cu putinta sa vad totul pana departe ca si ziua.
Cautati sa intelegeti aceste lucruri asa cum puteti fiecare, fiindca nu stiu cum anume sa descriu toate aceste viziuni altfel.
    La un moment dat privind acel lan de grau am observat cum deodata toate acele spice nu erau altceva decat o mare imensa de Ingeri...
    Toti imbracati intr-un vesmant sub forma de ie taraneasca pana deasupra genunchilor, fara guler, cu maneci largi si foarte albe.
    Ma uitam nesaturandu-ma la aceste entitati, cat de numeroase erau... aproape ca nu vedeam orizontul acelui lan de Ingeri... si toti ma priveau cu ochii blanzi si atenti la mine, parca asteptand sa le spun eu ceva.
    Aveam un sentiment de jena si rusine, stiind ca eu nu am meritul sa fiu atat de bine primit de aceste fiinte sublime, vazandu-ma pe mine insumi asa cum sunt de fapt in viata de zi cu zi, in tot ceea ce faceam. Am avut mereu sentimentul ca mi se atribuie o atentie exagerata din partea tuturor celor prezenti acolo si nu intelegeam care e meritul meu la toate acestea.
    La un moment dat la orizontul intunecat si violet apareau un fel de lumini alternante, ca luminile unui fulger puternic din departare, care deveneau tot mai evidente ca intensitate cu cat priveam mai atent la acea distanta.
    Din acel moment cu cat ma focalizam mai atent sa inteleg ce se petrecea de fapt cu acea lumina, care parca trecea de la dreapta la stanga orizontului acelui lan de Ingeri in adancime, simteam o stare de iubire atat de profunda si evidenta care ma sufoca putin cate putin, facandu-ma sa ard interior intr-un foc mistuitor si deosebit de placut si euforizant.
    Imi venea sa plang de Dor, simteam o chemare cum nu va puteti imagina, catre cineva sau ceva de care ma simteam atras irezistibil si pe care nu-l puteam deslusi in acea dimensiune de un violet total.

   Mi-am luat ramas bun de la marea aceea imensa de Ingeri si am plecat pe alt drum impreuna cu Ingerii mei, pana am ajuns intr-o poienita luminata zglobiu de razele unui soare pamantesc de aceasta data.

   In mijlocul ei se afla o groapa imensa ca diametru si deosebit de adanca, peste care trebuia sa trecem in zbor ca sa ne putem desfasura mai departe calatoria.

   Ingerul a spus sa zburam si au inceput cu totii sa se ridice in aer de la pamant, si eu de asemenea am facut cu mare usurinta acest lucru care mi se parea cat se poate de firesc si familiar, si iata ca acum ne aflam deasupra prapastiei zburand si odata trecand dincolo am revenit pe pamant indreptandu-ne spre unul din malurile sale.

   Am privit in adancime cu totii, observam ca pe masura ce ne uitam in jos vedeam parca mai multe poienite identice sub noi, succesive, dar mult mai intunecate ca aceea in care ne aflam si cu maluri asemanatoare la fiecare dintre planurile care se continuau in jos asemenea celui in care ne aflam.

   Mi-am pus atunci intrebarea fireasca, cat de adanca poate fi aceasta gaura si unde duce ea, recunoscand interior ca mintea m-a dus instantaneu la o asemanare cu ceea ce se numea iadul, desi nimic nu arata ca in descrierile specifice acestuia.

   Instantaneu am exclamat un cuvant pe care l-am regretat multa vreme dupa aceea:

- Ce Nasol ... am spus eu, sa cazi aici...

   Si instantantaneu am cazut in acea prapastie.

   Am cautat cu disperare in acea cadere libera sa incep sa levitez, ca atunci cand am facut-o cu cei trei ingeri, ca sa ma ridic deasupra, dar simteam ca mecanismul acum nu mai functiona.

   Ma uitam agonizat in sus simtind cum ma duc la fund, cautand ajutor de la cei trei Ingeri care ma prive-au de deasupra prapastiei, ca si cum ar fi vrut sa faca ceva sa ma salveze, privindu-ma insa acum neputinciosi, cu ochi tristi, cum ma duc in afund.

   Nu intelegeam de ce nu ma ajutau sa ma scoata de-acolo, iar raspunsul a venit din partea celui ce-mi vorbea, instantaneu:

   Datorita tie se petrece asta, tu ai ales singur si nu putem face nimic impotriva vointei tale liber consimtite, fiindca ai folosit acel cuvant a carui rezonanta nu apartine acestei lumi si te conduce acum spre abisurile de unde el provine.

   Va dati seama ce lectie teribila a aspectului de «rezonanta» mi-a fost dat sa traiesc, dandu-mi abia acum seama cu adevarat ce mare insemnatate au cuvintele pe care le rostim, de cele mai multe ori indiferenti, la consecintele pe care acestea le pot avea in mod direct asupra naturii noastre profunde interioare.

   Doar pentru faptul ca suntem in acest trup fizic si nu simtim aceste consecinte, ele nu inseamna ca nu actioneaza asupra noastra, acest lucru facandu-se simtit mai cu seama prin gandurile care incep sa ne vina in minte de nicaieri, nu intotdeauna justificate sau inaltatoare.

   In acel moment de plina cadere, desi ma afundam vertiginos in haul negru privind la Ingerii care se uitau neputinciosi la mine cu o profunda tristete, simteam cum gandurile si starea mea interioara se degradau simtitor si simteam chiar un rau fizic dureros in tot corpul.

   Am aterizat pe o pajiste asemanatoare, dar intunecoasa, unde pamantul era umed si mirosea putermic a ranced si a mucegai.

   Corpul ma durea acum fizic vorbind si aveam o stare de deznadejde si regret care simteam cum se amplifica din ce in ce mai tare in mintea si sufletul meu.

Am privit in sus cautand sa vad pe Ingerii care ma insoteau si abia mai zaream gura luminata de deasupra.

   M-a cuprins o teama si-un regret atat de profund pentru aceasta nesabuinta pe care o facusem incat m-am indreptat cu toata fiinta catre Dumnezeu si am avut inspiratia instantanee sa rostesc in gand cu putere ca imi promit mie insami si lui Dumnezeu ca nu voi mai permite ca acest lucru sa se mai petreaca vreodata si ca voi fi pe viitor foarte atent la tot ceea ce voi spune de-atunci inainte.

   Ca prin farmec durerea fizica a incetat si mintea s-a limpezit, o bucurie fara margini inflorea din nou in sufletul meu si totodata speranta ca va fi iarasi la fel ca inainte.

   Am simtit ca din acel moment pot iarasi levita, spre bucuria mea si a Ingerilor care ma asteptau la suprafata cu o bucurie extraordinara pe chip.

Am inceput sa zbor urcand incet spre suprafata, gandindu-ma la toate cele petrecute atat de rapid si intens.

   Nu-mi mai ardea nici de bucuria revederii, fiindca eram atat de miscat si interiorizat de socul viu al celor traite si mai ales de ceea ce poate sa faca un banal cuvant spus la intamplare, cu sau fara intentie.

   Ma gandeam, in timp ce ma ridicam in zbor la suprafata, cate astfel de cuvinte ciudate am rostit pana acum cu nemiluita de nu mai puteam tine o evidenta si ma gandeam ca oricat de mult ar vrea Dumnezeu sa ma ajute eu eram acela care alegeam sa fac asta si sa trag apoi in mod inevitabil consecintele, in functie de karma si conjuncturile prin care aceste lucruri se mai puteau arde.

   Simteam cat de inutila este aceasta munca titanica de purificare pe de o parte si cum in mod inconstient cei mai multi dintre noi ne murdarim aura cu tot felul de astfel de rezonante, mereu si mereu fara-ncetare. E practic ca o balta in care ne murdarim, apoi mergem la dus unde ne spalam, apoi iarasi in balta cu noroi si tot asa...

   Ajuns sus laolalta cu Ingerii care ma insoteau am privit in jos cu rusine, de asta data constient de lectiile pe care acestia mi le dadusera in mod direct, si l-am auzit pe Ingerul cu care comunicam ca mi-a spus, de asta data privindu-ma in ochi, fara pic de blandete si cat se poate de serios, ca e timpul sa ma trezesc si sa fac ceea ce trebuie cu mine si cu viata mea.

   Apoi am simtit ca este timpul sa ne despartim si sa ma intorc in corpul meu din cameră, in care eram intr-o postura de meditatie.

   Stiam acest lucru cu luciditate.

   Eram de-acum dintr-o data atat de constient de faptul ca eram si acolo si aici pe pamant in acelasi timp, incat am deschis ochii si am vazut camera asa cum era ea, apoi i-am inchis din nou si am reintrat la loc in acel plan si apoi la fel de cateva ori pana cand am hotarat sa ma intorc in corp, multumind din suflet cu lacrimi in ochi celor trei care m-au ajutat sa realizez astfel de lectii simple la prima vedere, dar de o profunzime atat de socanta si reala incat am ramas marcat pentru foarte multa vreme si chiar am urmarit o lunga perioada de timp sa-mi respect promisiunea facuta atunci.
Orice reproducere, integrala sau partiala, a acestui articol, fara acordul scris al site-ului angelinspir.ro, este strict interzisa si se pedepseste conform Legii drepturilor de autor.

Video

video47.jpg

Rugaciune

angel06.gif

Impresii

Daca doriti sa ne trimiteti impresii personale
11.gif

Ganduri inspirate

"Si erau ciobani pe acelasi taram, la stana, care pazeau noaptea oile. Si iata, ingerul Domnului a venit catre ei si lumina Domnului straluci in jurul lor si ei s-au temut tare. Si ingerul le-a spus: Nu va temeti! Iata, eu va anunt o mare bucurie care se va revarsa asupra intregului popor, pentru ca astazi vi s-a nascut Mantuitorul..."
Evanghelia dupa Luca, 2, 8-10