Prima pagina arrowIngerul din Findhorn

Ingerul din Findhorn

findhorn5.jpg      La nouă luni după ce Dorothy, Peter și Eileen s-au mutat în parcul de mașini de la golful Findhorn (Scoția), Dorothy a perceput prezența subtilă a Îngerului din Findhorn, pe care la început era capabilă să-l contacteze prin Dena, cunoscut ca Îngerul Peisajului. Acesta superviza întreaga zonă geografică și era focalizat asupra pământului, solului și a nutrienților săi. De asemenea, a devenit și un "trimis" pentru alte contacte angelice. În 1963 lui Dorothy i s-a spus că Îngerul din Findhorn era încă "nebulos dar crește foarte repede" și că "...într-un fel noi eram părți componente ale corpului său". Câțiva ani mai târziu, pe măsură ce comunitatea se extindea, ea a avut prima comunicare directă în care îngerul a cerut în mod special: „Nu îți forma un concept clar despre mine limitându-mă astfel... am multe părți pentru a acționa și multe de făcut, și le vom face împreună... Eu sunt în tine iar tu ești în mine...sunt spiritul unui loc și totuși mult mai mult". Din acea zi, mulți membri ai comunității, personalul Fundației, vizitatori și alți oameni care se consideră parte a familiei globale Findhorn cred că au fost atinși și chemați de Îngerul din Findhorn și că fiecare persoană este într-un fel o parte a "corpului" îngerului veșnic schimbător.

Istoricul comunitatii Findhorn

      Femeia coboară ușor din patul ei, încercând să nu-și trezească soțul încă adormit. Se uită la ceas – este 4 a.m., deși nu mai are nevoie de alarma ceasului – ceasul ei interior o trezește zilnic la aceeași ora. Observă liniile delicate trasate de ger pe un geam și se îmbracă repede cu mai multe haine călduroase, cu o pereche suplimentară de șosete și o pereche de cizme vechi. Ușor, deschide ușa camerei care servește atât ca sufragerie cât și ca dormitor și aude respirația ușoară a celor trei copii ce dormitau în sacii lor din micuța cameră de-a lungul holului îngust. Trece de bucătăria familiei și iese în aerul înghețat al nopții, reglându-și respirația pe măsură ce aerul rece intră în nări. Zăpada îi scârțâie sub pași pe măsură ce se îndepărtează de rulota care este casa sa. Uitându-se peste umăr pentru un scurt moment este sigură ca David, Christopher și Jonathan încă dorm profund..

      Chiar în întuneric, își găsește cu ușurință destinația – o clădire mică din beton. Intră și găsește cele patru uși interioare deschise larg și ca de obicei, intră în prima cameră și închide ușa după ea. Sunt slabe șanse să fie deranjată la această oră din noapte, deși mai târziu ceilalți locatari ai parcului de rulote vor năvăli la toalete.

      Gradat, tremuratul se oprește. Ea stă liniștită în meditație – și așteaptă. După o vreme, scoate din buzunar un creion. A fost ascuțit de multe ori și trebuie folosit până la sfârșit, nu are bani pentru creioane noi. Deschide carnețelul pe care l-a adus cu ea și începe să scrie.

      Din ce în ce mai repede, mâna ei zboară peste pagini, umplându-le cu scrisul ei mărunt și ordonat. Ocazional, se oprește își închide ochii și-și lasă mâna să cadă în poală. Apoi tot mai multe cuvinte apar pe paginile albe, liniate.

      În sfârșit sarcina ei este terminată. Cu un adânc suspin de recunoștință, ea părăsește acel spațiu mic, se învelește mai bine în haina călduroasă, bagă caiețelul înapoi în buzunar și se întoarce la mica rulotă pe care o numește casă. În liniște, începe să pregătească micul dejun pentru familia sa. Habar nu are că ceea ce a scris va inspira într-o zi nenumărați oameni din întreaga lume. Încă nu știe că scrierile ei matinale – cuvinte atât de simple și totuși atât de puternice – vor aduce oameni chiar în acel loc pentru a-și găsi propria lor legătură cu spiritul, pentru a-și urma ghidarea interioară la fel cum a făcut și ea chiar în acea dimineață – și-n fiecare dimineață tot anul trecut. Acum, atenția ei este orientată asupra poridge-ului pe care îl gătește și a trezirii copiilor pentru a merge la școală.

      Cu un an înainte, într-o după amiază însorită de noiembrie, soțul lui Eileen, Peter a remorcat rulota lor de vacanță într-o scobitură în capătul Parcului Golfului Findhorn, sperând ca terenul mai coborât să-i ofere adăpost de vânturile reci care suflă neobosit dinspre golf.

      Peter era un om practic, puternic, atletic, cu o minte ascuțită și incisivă. Fusese ofițer de catering în RAF (Forțele Aeriene Regale) și călătorise în întreaga lume hrănind trupele britanice staționate în Extremul Orient, subcontinetul Indian și în Himalaya. Într-un astfel de tur a întâlnit-o pe Eileen Combe o femeie elegantă, cu principii spirituale clare – și căsătorită cu un ofițer superior din RAF, având cinci copii. În cursul călătoriilor sale a rămas prieten cu familia Combe.

      În practica spirituală a lui Eileen, un loc central îl ocupa atitudinea de a rămâne interiorizată și liniștită pentru a primi ghidarea lui Dumnezeu.

      Pentru un om activ ca Peter acesta era rareori modul în care să se acordeze la voința divină. Educația sa spirituală timpurie în "știința sufletului" s-a făcut prin intermediul unui ordin Rosacrucian care i-a insuflat nevoia de a-și urma intuiția în fiecare moment. Fie la serviciu sau în viața sa personală, practica lui Peter de a urma spontan fiecare intuiție l-a condus aproape întodeauna – pas cu pas – spre succes.

findhorn4.jpg        A fost totuși un moment semnificativ când Peter a primit "ghidare" când de fapt stătea nemișcat! În octombrie 1952 era staționat în Orientul Mijlociu și a folosit ocazia de a vizita locurile sfinte din Ierusalim.  La asfințit, se odihnea pe un deal privind orașul – fără a se gândi la nimic în mod special – când, din senin, a auzit cu claritate cuvintele: "Eileen este cealaltă jumătate a ta !"

      Era uimit! Îi plăcea și o respecta pe Eileen foarte mult, dar nu se gândise la ea într-un mod romantic. ªi în plus, era măritată cu cinci copii! Era de asemenea cam sceptic la ideea de parteneri de suflet. "Oamenii își întâlnesc sufletul pereche odată la lună plină" s-a gândit el și a catalogat ideea ca fiind ridicolă!

      Totuși nu a putut elimina claritatea cu care a auzit vocea și s-a hotărât ca data viitoare când îi va întâlni pe soții Combes să îi spună lui Eileen, doar ca să vadă ce zice ea! Cu ocazia Crăciunului a fost invitat să cineze cu familia. Găsind un moment singur cu Eileen, el s-a confesat că Dumnezeu a spus că ei erau meniți să fie împreună. Pe măsură ce vorbea, ei și-au îndreptat privirile pe fereastră, pentru a vedea o lună plină răsărind! Răspunsul lui Eileen a fost simplu, că dacă așa era să fie, Dumnezeu va avea grijă de detalii.

      După aproape zece ani Peter remorca rulota de vară în adâncitura nisipoasă din capătul parcului de mașini. Câteva zile mai târziu, cu vântul șuierând și fulgi înghețați biciuindu-i fața a plantat un gărduleț înjghebând un fel de îngrăditură și a condus în orașul învecinat, Forres pentru a se înregistra la Biroul de Plasare a Forței de Muncă și a-și reînoi vechile contacte de afaceri. Spera că într-un fel sau altul va căpăta o poziție bună în oraș în zilele următoare.

      Familia Caddy și prietena lor Dorothy Maclean s-au întors în Morayshire în speranța că Peter va fi reangajat să conducă hotelul de patru stele, Cluny Hill. Sub conducerea sa competentă și susținut de ghidarea zilnică a lui Dumnezeu prin Eileen, el a readus vechiul hotel victorian din stațiune la o demnitate care a făcut întregul oraș Forres să fie mândru. Caddy-șii au fost atât de plini de succes în a crește renumele lui Cluny Hill, încât în 1961 proprietarul hotelului i-a trimis pe ei și mulți dintre angajații lor să administreze hotelul Trossachs din Perthshire, sperând că vor reuși aceeași magie și acolo. În ciuda eforturilor lor, acest hotel s-a dovedit a fi o sarcină dificilă, îmbrăcat în haina sa umedă de cețuri. Peter a fost concediat din funcția de director după primul sezon și familia s-a întors în Morayshire unde aveau mulți prieteni și asociați în afaceri care – Peter era sigur – îl vor ajuta să-și găsească o poziție bună în oraș.

      Oricum, pe măsură ce iarna se instala, Peter era încă neangajat și prietenii cu care câțiva ani mai înainte cinase și băuse în elegantul hotel Cluny Hill parcă dispăruseră. Trăind din ajutorul social, fără bani pentru o casă în orașul Forres sau măcar în satul pescăresc învecinat, Findhorn, Peter și Eileen aveau o singură posibilitate – să remorcheze rulota de vacanță din sat în parcul învecinat și să facă tot ce pot mai bine pentru acea iarnă. Cel mai ieftin loc disponibil era exact lângă tomberoanele de gunoi. Au parcat acolo. ªtiau că nu va dura mult până se vor întoarce în Cluny Hill, Dumnezeu i-a spus lui Eileen în termeni fără echivoc că se vor întoarce în Cluny, iar dacă Dumnezeu a spus așa – atunci așa va fi.

      Totuși, zilele s-au transformat în săptămâni și săptămânile în luni. Nu avea nici un sens! Peter Caddy trăise în Forres câțiva ani când condusese Cluny Hill. Cunoștea pe toți care erau cineva în oraș. Avea o listă amplă de realizări și era obișnuit cu succesul. Se putea ca ghinionul care-l trântise în Trossachs să-l fi urmat și aici ?

      Gândul acesta i-a trecut lui Peter prin minte, dar nu era genul care să renunțe la gândirea sa pozitivă. În plus atât Eileen cât și Dorothy primiseră ghidare divină că vor locui cu toții în parcul caravanelor. Nici asta nu avea sens, mai ales cu trei fii în creștere care trebuiau hrăniți, dar Peter avea încredere în ghidarea lor și aștepta ca slujba perfectă să sosească – era doar o problemă de timp! Nu doar atât, dar Peter și Eileen știau amândoi, fără urmă de îndoială că se vor întoarce la Cluny Hill. Dumnezeu îi spusese astfel lui Eileen iar Peter pur și simplu o știa!

      Peter a construit o anexă din lemn într-o parte a rulotei, suficientă pentru patul lui Dorothy. Ea fusese secretara lui Peter la Cluny Hill și ea deasemenea era sigură că se vor întoarce acolo. Nici ea nu-și găsea nimic de lucru – nici măcar temporar – și astfel își petrecea zilele reparând mica rulotă – amintându-și să facă totul cu iubire și-ntru "Gloria lui Dumnezeu" după cum învățătorul ei spiritual îi sfătuia.

dorothy_maclean_eileen_caddy.jpg       Mulți ani, Dorothy, Peter și mai târziu Eileen au fost învățați de un înțelept numit Sheena să caute în ființa lor dezvoltarea legăturii interioare cu Dumnezeu. Sub îndrumarea lui Sheena, fiecare a învățat să recunoască, asculte, să aibă încredere și să urmeze ghidarea divină.

      Astfel că pe măsură ce iarna devenea tot mai umedă și întunericul învăluia mica rulotă, ei își împărtășeau revelațiile primite la fel cum împărțeau hrana. O sobă deschisă la culoare pe care puteau și găti le furniza căldura și cei trei adulți cu cei trei băieți citeau sau își făceau temele până venea vremea să transforme masa pe care mâncau în bază pentru salteaua ce forma patul lui Peter și Eileen. Băieții dormeau într-o cameră și mai mică cu sticle cu apă caldă și pături de lână ca singura lor sursă de căldură. În mod regulat, Peter mergea în Forres petru a căuta de lucru dar venea mereu cu mâna goală.

      Într-o dimineață un camion de la o firmă a vărsat o căpiță de paie care s-au împrăștiat peste tot când întorcea la intrarea în parc. Fiind chiar în spate, Peter a oprit, dându-și seama cât de folositoare pot fi paiele pentru grădina de zarzavat pe care plănuia să o cultive imediat ce putea să sape șanțuri în pământul înghețat. Cu altă ocazie Eileen și Dorothy s-au dus să strângă bălegar care și acesta a ajuns în grădină.

      Din fericire primăvara a venit devreme în acel an și Peter a plantat fiecare sortiment de legumă la care s-au putut gândi chiar dacă nu mai plantase până atunci vegetale. Mai târziu a plantat flori pentru a însenina mica lor bucată de pământ și a înfrumuseța rulota lor. Totuși chiar dacă vremea se mai încălzise pământul era încă tare, iar solul nisipos nu prea părea bun pentru a susține cultivarea unei grădini. Pentru a nu fi oprit Peter a amestecat împreună paiele cu bălegarul și cu cojile de cartofi pe care Eileen le adunase și a făcut un îngășământ primitiv. În călătoriile sale în căutarea unui serviciu el adunase și alte ingrediente pentru compostul sau – resturi de fructe și vegetale, cenușă de la focurile din parc, uscături chiar și reziduri de la o distilerie de wisky din apropiere! Prin mai, compostul deja "aburea" iar lui Eileen i s-a spus prin ghidare că toată munca grea ajută la introducerea propriei lor radiații și vibrații în sol.

      Într-o zi, Dorothy a avut o sugestie de a "simți forțele naturii" înțelegând pentru prima oară că natura are o inteligență și că putea să se armonizeze și să coopereze cu acea forță. Se gândea că asta va fi ușor deoarece ea iubea natura: fie plimbându-se pe dunele spre plajă sau hoinărind prin pădurea din apropiere, unde râurile Findhorn și Direvy se întâlnesc într-o cascadă blândă. Oricum, când Peter a auzit de sfatul lui Dorothy de a se acorda cu forțele naturii i-au venit alte idei. Sub îndrumarea profesorului său rosacrucian, Peter învățase câte ceva despre spiritele elementale ale focului, pământului, aerului și apei și se întrebase deseori cum ajută ele la creșterea și înflorirea plantelor

      A întrebat-o pe Dorothy dacă ea crede că elementalii ar fi dispuși să-i ajute în mod practic în acțiunile lor legate de grădină și dacă ar putea încerca să-i contacteze!

Oricum, Dorothy nu s-a acordat cu spiritele naturii din Regatul Feelor ci chiar cu prezența angelică a grădinii de mazăre! Îngerul grădinii de mazăre a fost numit de Dorothy DEVA, cuvântul sanscrit ce desemnează îngerii în tradiția orientală.  Îngerii lui Dorothy erau foarte practici, chiar dacă erau câmpuri de energie fără formă.

      Din clipa în care Deva-ul grădinii de mazăre și-a făcut simțită prezența, nici Peter nici Dorothy nu se mai opreau! Peter i-a cerut lui Dorothy să obțină răspunsuri la fiecare acțiune legată de grădină și curând a perceput o prezență foarte expansivă pe care l-a numit Îngerul Peisajului. A aflat ca Îngerul Peisajului era un corespondent local al Îngerului Planetar, iar prin acordarea cu Îngerul Peisajului a aflat că fiecare specie de plantă are propriul înger guvernator care are schițele pentru model, formă, culoare și creșterea acelei specii de plantă și îi stabilește cursul vieții ei. Dorothy a interpretat descrierea Îngerului în termeni similari unui arhitect care face proiectul unei clădiri, pregătește planurile pentru a fi date constructorilor – care sunt însăși spiritele naturii – pentru a face următorul stadiu și apoi transferă procesul în sarcina oamenilor care fac munca adevărată !

      Mulți oameni, care sunt grădinari înăscuți, proverbialii "degete verzi" au o acordare interioară spontană la spiritele naturii și la Deva-și, dar Peter și Dorothy care nu puseseră mâna pe o sapă până atunci trebuiau să ia totul de la zero. ªi astfel a început magia construirii Comunității de la Findhorn – în vara anului 1963 –  prima grădină de la Findhorn a înflorit sub grija oamenilor și a îngerilor.

      ªi totuși, în fiecare dimineață în orele liniștite dinaintea răsăritului, Eileen Caddy se strecura din pat – asfel încât să nu deranjeze familia care dormea – ieșind în liniște din rulota comodă, mergea la toaleta publică în mijlocul parcului de rulote pentru a ședea în liniște și a primi ghidarea lui Dumnezeu.

      Prin munca fizică grea a lui Peter, credința nestrămutată a lui Eileen și ghidarea primită prin acordarea lui Dorothy la prezențele iluminatoare angelice, Grădina Findhorn a crescut și a înflorit. Era clar de ce Peter fusese "împiedicat" să găsescă de lucru în Forres astfel încât să poată începe "adevărata muncă" – stabilind comunitatea din Findhorn.

findhorn2.jpg       Lui Eileen i se spusese că micul lor colț din Findhorn va deveni într-o zi un "Centru al Luminii" și deși nimeni dintre ei nu știa cu adevărat ce însemna asta, ei au avut încredere în ghidarea pe care o primeau. O altă familie – o femeie pe nume Lena, de asemenea inițiată de Sheena și cei trei copii ai Lenei – aveau o rulotă în apropiere și Lena, Dorothy și Eileen petreceau deseori ore întregi împreună în meditație, acordându-se telepatic cu celelalte Centre ale Luminii din întreaga lume. În aceeași perioadă Eileen a avut o viziune că Centrul lor de Lumină va fi conectat într-un Triunghi de Lumină cu micuța insulă Iova din Hebride – scaunul sacru al cristianității din Marea Britanie și Irlanda – și cu vechiul oraș Glastonbury, care era inima Avalonului din legendele lui Arthur. I s-a spus că Cluny Hill era actualul punct al puterii care era legat cu Poarta din Glastonbury. Eileen, Dorothy, Lena și prietena americană pe nume Naomi au început vizualizări zilnice pentru a întări legăturile între aceste centre străvechi.

       În 1965, Peter Dorothy, au întreprins o călătorie la Glastonbury unde l-au întâlnit pe Wesley Tudor Pole, fondatorul lui "Chalice Well Trust", un om cu convingeri profunde despre puterea interioară a lumilor invizibile. Tudor Pole a fost cel care a instigat "minutul tăcut" în timpul celui de-al doilea război mondial – un moment de rugăciune tăcută, zilnică la nivel național în fiecare seară la ora 21, despre care se spune că a contribuit la victoria Angliei în război.

      Cu ocazia Sărbătorilor de Paște în 1966 cinci oaspeți au vizitat "grădina magică", și încă șaptesprezece au sosit la începutul verii. Doi dintre acești oaspeți vor avea un impact enorm asupra familiilor din clădirea comunității: Joanie Hartvell Bearvis și Robert Oglivie Cromhie. Robert era un savant, un actor și un pianist realizat care trăia în Edingurgh. În anul următor Joanie s-a mutat în Findhorn, devenind în final prietena cea mai bună a lui Eileen, confidentă și ajutoare. Robert a vizitat comunitatea de multe ori în fiecare an devenind protectorul ei în tărâmurile interioare și gardianul zonei pe care era construită comunitateaa, ca și cel mai de încredere sfătuitor spiritual al lui Peter.

      Robert a studiat artele esoterice timp de mulți ani și la câteva săptămâni după prima sa vizită, a avut o experiență extraordinară într-o lume subtilă paralelă, de a cărui existență era ferm convins, dar pe care nu o întâlnise niciodată direct – lumea feelor. În timp ce se plimba în locul său favorit din grădina botanică din Dinburgh el a "întâlnit" un spirit al naturii care a spus că numele său este Kurmos. Întâlnirea sa cu spiritul naturii i-a amplificat capacitatea de a percepe acel regat particular al naturii și și-a dat seama că "grădina magică" ce creștea la Findhorn era plină de astfel de ființe. Pe măsură ce se obișnuia cu noii săi prietenii invizibili, Robert a adus înțelepciunea lor în comunitate și era întodeauna primit cu entuziasm de spiritele naturii de acolo. În vara lui 1967, cu ajutorul regatului Feelor, prin Robert, și a regatului îngerilor, prin Dorothy, grădina a ajuns la noi dimensiuni ale splendorii. Oameni din întreaga țară doreau să vină să vadă florile  vibrante și magnificele legume și chiar unii dintre cei mai cunoscuți grădinari și horticultori ai Angliei au venit în vizită. După ce în 1969, BBC a adus o echipă de televiziune, șase sute de oameni au scris comunității dorind să o viziteze !

      ªi astfel a început desfășurarea magiei. Aceleași principii spirituale ale credinței, ghidării și iubirii au stimulat fondatorii comunității de la Findhorn în viața zilnică. Oricând era nevoie de ceva sau de cineva, aceștia apăreau ca prin minune oferindu-și ajutorul cu generozitate! Când Robert și Dorothy au crezut că ar fi o idee bună să publice instrucțiunile primite de la îngeri, un publicist a venit să-i viziteze și o broșură intitulată Grădina din Findhorn a fost tipărită la o presă veche Gestetner.

      Înțelepciunea s-a întins de-a lungul și de-a latul – chiar și în SUA. Într-o dimineață, Eileen a avut viziunea a șase bungalouri din lemn de cedru. La o lună sau două după aceasta, șase rulote elegante au fost vândute celor care doreau să se alăture comunității. Cu ceva timp înainte avusese o viziune a unui Sanctuar simplu, încăpător cât să găzduiască șase persoane. ªi acesta a fost construit exact așa cum îl văzuse ea – banii pentru el au sosit la momentul oportun când trebuiau să plătească constructorul și furnizorii de materiale. Din clipa în care a fost construit Sanctuarul, nu a mai fost nevoie pentru Eileen să se retragă la toaleta parcului de rulote în orele dinaintea răsăritului. De asemenea era și un sistem foarte eficient de încălzire !

      Când Eileen și Joanie se întrebau cum vor găti pentru atâtea persoane la micuța lor bucătărie din rulotă – fără să mai menționăm de o sală de mese – Eileen a perceput într-o meditație un frumos centru al comunității cu o bucătărie dotată cu tot ceea ce trebuie și o sufragerie suficient de mare pentru două sute de oameni!

findhorn.jpg       Curând după aceea un donator care credea în munca pe care o făceau a plătit pentru clădire și pentru întreg echipamentul. O fundație de caritate, "Findhorn Trust" a fost înființată pentru a primi donații, mulți oaspeți au cumpărat și donat rulote pentru alți oaspeți și pentru membrii comunității și până în vara lui 1976 peste 30 de oameni – de la noi născuți până la un octogenar – locuiau în Comunitatea Findhorn. În fiecare dimineță Eileen și Dorothy citeau îndrumările primite de la Dumnezeu, membrilor comunității în Sanctuar și în fiecare zi Peter conducea lucrul la construcții, la grădină, înfrumusețând și curățând. "Munca este Iubirea în acțiune" a devenit motto-ul zilnic al tuturor și prin acea muncă comunitatea creștea.

      Construită pe o astfel de fundație puternică și cu colaborarea îngerilor și a unui miez de artiști, vizionari, căutători spirituali și muncitori îndemânatici, Comunitatea Findhorn a ajuns să devină adevăratul Centru al Luminii care fusese văzut de Eileen. Acum veneau atât de mulți oameni să participe la cursurile oferite de Secția Educațională, încât spațiul devenea neîncăpător în clădirile comunității din jurul parcului de rulote. În vara lui 1975 o piesă specială a îndrumării lui Dumnezeu – prețuită și menținută aproape 15 ani – s-a materializat. Hotelul Cluny Hill a fost cumpărat de Fundația Findhorn. Peter și Eileen împreună cu alți 200 de oameni se întorceau în Cluny!
Despre findhorn
Zanele (elfii si silfii)
Orice reproducere, integrala sau partiala, a acestui articol, fara acordul scris al site-ului angelinspir.ro, este strict interzisa si se pedepseste conform Legii drepturilor de autor.

Video

video47.jpg

Rugaciune

angel06.gif

Impresii

Daca doriti sa ne trimiteti impresii personale
11.gif

Ganduri inspirate

"Ei inca vin prin cerul din zori cu aripile intinse, Iar muzica lor cereasca pluteste deasupra lumii obosite."
William Shakespeare