Prima pagina arrowIngerii il aseaza pe Enoh la Rasaritul Lunii

Ingerii il aseaza pe Enoh la Rasaritul Lunii

Capitolul 16

Îngerii îl aºeazã pe Enoh la Rãsãritul Lunii

1 Îngerii mei mi-au arãtat un alt ciclu, cel al Lunii, precum ºi cele 12 mari porþi aºezate de la Apus la Rãsãrit ºi prin care Luna trece în mod regulat.

2 Ea începe cu prima poartã, la Vest de Soare. Ea trece prin prima ºi prin cea de-a doua poartã în 31 de zile, prin cea de-a treia ºi prin cea de-a patra în 30 de zile, prin cea de-a cincea, a ºasea, a ºaptea, a opta ºi a noua în 31 de zile, prin cea de-a zecea în 30 de zile, prin cea de-a unsprezecea în 31 de zile ºi prin cea de-a douãsprezecea în 28 de zile.

3 Ea strãbate mereu aceste porþi în ordine ºi sãvârºeºte cele 365 de zile ºi un sfert din anul solar, în vreme ce anul lunar nu are decât 354.

4 Astfel, marele ciclu conþine 532 de ani.

5 Dar sfertul unei zile este omis timp de trei ani, în timp ce al patrulea îl sãvârºeºte pe deplin5.

6 Deci aceste trei sferturi sunt rãpite la cer timp de trei ani ºi nu sunt numãrate la socoteala zilelor, pentru cã ele schimbã timpul anului adãugând douã noi luni pânã la sãvârºire, ºi încã douã pânã la micºorare.

7 ºi dupã ce sunt trecute ºi ultimele douã porþi de la apus, Luna se întoarce spre luminile Rãsãritului. Ea se învârte astfel zi ºi noapte, urmându-ºi calea circularã, mai jos decât toate celelalte cercuri, mai sprintenã decât toate vânturile cereºti, spiritele, elementele ºi alþi Îngeri zburãtori cu ºase aripi.

8 Luna îºi încheie drumul de 19 ani.
Despre enoh
Doi Ingeri ii apar lui Enoh
Enoh isi anunta copiii
Enoh este dus de Ingeri in Primul Cer
Ingerii care guverneaza stelele
Ingerii care pazesc hambarele de zapada
Casa rouai
Enoh este dus in cel de-al Doilea Cer
Enoh este dus in cel de-al Treilea Cer
Enoh descopera locul compasiunii
Enoh descopera osanda pacatosilor
Enoh este dus în cel de-al Patrulea Cer
Minunatele elemente ale Soarelui
Ingerii il duc pe Enoh la portile Soarelui
Ingerii il duc pe Enoh la Apus
Bucati din Soare care canta...
Despre cantecul de nedescris al Ingerilor
Enoh este dus in cel de-al Cincilea Cer
Enoh este dus in cel de-al saselea Cer
Enoh este dus in cel de-al saptelea Cer
Enoh ramane singur in cel de-al saptelea Cer
In cel de-al Zecelea Cer, Mihail il aseaza pe Enoh in fata lui Dumnezeu
Enoh povesteste calatoria sa impreuna cu Ingerii in 366 de carti
Despre marile taine pe care Dumnezeu i le-a revelat lui Enoh
Dumnezeu ii explicã lui Enoh modul in care vizibilul si invizibilul au iesit din Neant
Dumnezeu il cheama pe Archas, spiritul tare al Creatiei
Cum a creat Dumnezeu Apa
Dumnezeu ii arata lui Enoh intelepciunea Sa
A fost o seara si apoi o dimineata. A fost ziua a doua
Dumnezeu a creat toate cerurile in ziua a treia
Dumnezeu ii da lui Adam Raiul si deschide Cerul pentru ca el sa poata vedea Ingerii
Dupa pacatul lui Adam, Dumnezeu il alunga din Rai
Dumnezeu ii arata lui Enoh varsta Lumii
Dumnezeu ii condamna pe inchinatorii la idoli si dezlantuie potopul asupra lor
Un om din familia lui Enoh va fi lasat in viata
Dumnezeu ii cere lui Enoh sa se pregateasca
Dumnezeu cheama un Inger
Enoh se simte mic dupa dialogul lui cu Dumnezeu
Enoh le povesteste copiilor sai ceea ce a vazut
Enoh plange pacatul lui Adam
Enoh ajunge in fata portilor iadului
Enoh explica modul in care a observat si a consemnat judecatile lui Dumnezeu
Enoh le cere copiilor lui sa nu dispretuiasca niciodata pe nimeni
Dumnezeu explica limpede ca El nu doreste sacrificii, ci doar o inima simpla si curata
La fel cum un imparat nu accepta cadouri rau intentionate, tot astfel si Dumnezeu le respinge
Enoh isi invata fiii si le da manuscrisul acestei carti
Despre trecerea Soarelui deasupra celor sapte cercuri
Enoh le cere fiilor sai sa nu jure
Nici un om de pe Pamant nu poate sta ascuns
Enoh cere ca nimeni sa nu-si ascunda comorile
Dumnezeu ii invata pe credinciosii Lui cum trebuie sa-L preamareasca
Enoh confirma cuvantul lui Dumnezeu
Enoh le cere copiilor sai sa dea mai departe cartile lui
A sosit timpul ca Enoh sa fie inaltat la cer
Matusalem ii cere tatalui sau sa-l binecuvanteze
Enoh ii cere fiului sau Matusalem sa adune comunitatea
Invataturile lui Enoh catre copiii sai
Enoh ii învata pe copiii sai in legatura cu gravitatea contactului necurat
Cel ce pangareste sufletul altcuiva isi pangareste propriul suflet
Enoh le cere fiilor sai sa evite nedreptatea
Despre importanta daruirii din inima, deoarece nu exista cainta dupã moarte
Nu-l dispretui pe cel sarac, ci imparte frateste cu el
Cum l-a chemat Dumnezeu pe Enoh
Invataturile lui Enoh catre fiii sai
Enoh explica cum trebuie sa ne purtam in fata lui Dumnezeu
Domnul face sa cada intunericul pe Pamant si Enoh este rapit in cer
Carte transmisa din generatie in generatie
Prezicerea judecatii de apoi
Ordinea din sanul creatiei
Dezordinea si pedepsirea pacatosilor
Ingerii se unesc cu fiicele oamenilor
Nasterea si faradelegile uriasilor
Ce i-au invatat Ingerii pe oameni
Ingerii fideli intervin
Dumnezeu porunceste potopul
Binecuvantari divine
Misiunea lui Enoh la Ingerii cazuti
Ingerii cazuti ii cer lui Enoh sa intermedieze pentru ei
Viziunea lui Enoh: pedepsirea Ingerilor cazuti
Dumnezeu ii da lui Enoh misiunea...
Cei a caror misiune era de a veghea vor fi pedepsiti
Enoh este dus in salasul furtunii
Viziunea vanturilor si a sapte munti de nestemate
Soarta Ingerilor cazuti si a femeilor lor
Numele si rolurile Ingerilor credinciosi
Cele 6 motive pentru care Cartea lui Enoh a fost condamnata
Greseala comisa de cele sapte stele
Locuinta mortilor inaintea judecatii
Focul care urmareste luminile cerului
Enoh vede sapte munti incantatori si un pom minunat
Mihail ii explicã lui Enoh viziunea celor sapte munti si a pomului minunat
Enoh vede alti munti despartiti de vai adanci
Uriel ii explica lui Enoh valea blestemata
Enoh vede o apa
Paradisul terestru si pomul cunoasterii
Extremitatile Pamantului si portile stelelor
Coridoarele vanturilor de Miazanoapte
A doua viziune a lui Enoh. Trei parabole ii sunt revelate
Prima parabola arata soarta tragica rezervata in ziua judecatii
Locuinta celor drepti si a Alesului
Cei patru Arhangheli: Mihail, Rafael, Gabriel si Phanuel
Locuinta celor alesi. Tainele elementelor
Lacasul intelepciunii si al greselii
Semnificatia revolutiilor stelare
A doua parabola: cei ce tagaduiesc existenta lui Dumnezeu
Stapanul Timpului
Viziuni din ziua judecatii
Prezentarea Sfintei Treimi
Puterea si intelepciunea Alesului
Slava divina le este rezervata celor ce urmeaza calea binelui
Alesul ii va alege pe cei drepti dintre morti
Mantuirea nu poate fi obtinuta cu aur
Nimicirea pacatosilor
Valea de foc si urgia trimisa de Dumnezeu
Curcubeul va fi un semn in ceruri
Care conduse de oameni strabat vazduhul
Cea de-a treia parabola
Fulgerele, corpurile ceresti si tunetul
Mare forfota in cer
Ingerii, cei drepti, sfintii si Alesul
Judecata regilor si a celor puternici
Regii si cei puternici implora in zadar
Locuinta Ingerilor razvratiti
Enoh anunta dezastrul lui Noe
Ingerii se pregatesc sa descatuseze puterile apelor
Fagaduintele lui Dumnezeu fata de Noe
Mihail si Rafael se mira de severitatea pedepsei date Ingerilor
Numele si rolurile Ingerilor cazuti. Legamantul misterios pe care l-au revelat
Ridicarea lui Enoh la ceruri
Fagaduiala Stapanului Timpului
Tratat de astronomie: legea Soarelui
Prima lege a Lunii: fazele sale
Orice reproducere, integrala sau partiala, a acestui articol, fara acordul scris al site-ului angelinspir.ro, este strict interzisa si se pedepseste conform Legii drepturilor de autor.

Video

video47.jpg

Rugaciune

angel06.gif

Impresii

Daca doriti sa ne trimiteti impresii personale
11.gif

Ganduri inspirate

"Este minunat cum fiecare inger, in orice directie si-ar intoarce corpul si fata, il vede mereu pe Dumnezeu in fata lui."
Emanuel Swedenborg