|
Idee-forță: “Sunt plin de compasiune și bunăvoință. Îi ajut pe cei care
sunt deschiși să-și dezvolte capacitatea de a asculta răspunsul, de a
conștientiza felul în care sunt îndrumați și să-și aprofundeze și
amplifice sentimentul de compasiune față de ei înșiși și față de
ceilalți.”
Îndemn: “Intensifică și crește prin aspirație sinceră și prin exprimarea
intenției sfera rugăciunii tale cu Dumnezeu Tatăl. Simpla ta
conversație plină de iubire și umilință cu Dumnezeu se transformă în
rugăciune. Ia aminte că nici o rugă nu rămâne fără răspuns.”
Zadakiel, al cărui nume înseamnă “Dreptatea lui Dumnezeu” este un înger al mărinimiei, al compasiunii, al bunăvoinței. Alături de Jophiel, este unul dintre purtătorii steagurilor, ce-l urmează pe Mihail în luptă. El este reprezentat ținând în mană un pumnal frumos încrustat.
În calitate de înger al mărinimiei, Zadakiel îi binecuvântează pe toți cei care își orientează eforturile spre a face din această lume un loc mai fericit. Aduce lumina Grației lui Dumnezeu tuturor celor care și-au pus viața în slujba semenilor lor. Ne învață cum să dăruim ajutorul din toată inima. Ne ajută să înțelegem semnificația actului de a dărui, să devenim și noi dedicați acestui act, să putem aprecia care este însemnătatea spirituală a dăruirii.
Acest arhanghel oferă protecție tuturor celor care fac bine, îi binecuvântează pe toți cei care au inima deschisă și care sunt oricând pregătiți să facă tot ce pot pentru ca viața pe această planetă să fie plină de bunăstare, armonie și fericire, pe toți cei care, prin ajutorul pe care îl oferă, fac din lumea aceasta un loc mai bun.
Tuturor celor care cred cu toată ființa lor că este foarte important să-i ajuți pe ceilalți, el le oferă energie și inspirație, le facilitează accesul la resurse infinite, astfel încât ceea ce au în plan să poată fi realizat cât se poate de bine. Oricine oferă sprijin într-un fel sau altul, se spune că dăruiește. Lumea nu ar fi atât de minunată fără ajutorul celor care au dăruit din energia și resursele lor pentru a transforma viața celorlalți.
Îl rugăm pe Zadakiel să ne ajute să găsim resursele interioare și exterioare care să ne permită să ne îndeplinim cât mai bine misiunea.
Acest arhanghel ne inspiră să fim plini de bunăvoință, să vedem Lumina Divină din noi înșine și din cei din jurul nostru.
Invocarea și comuniunea cu Arhanghelul Zadakiel duc la aprofundarea sentimentului de compasiune.
El ne călăuzește cu compasiune atunci cînd ne simțim slabi și neputincioși. Tuturor acelora care luptă în numele lui Dumnezeu, el le aduce speranță și încredere și
reînnoiește credința lor în atotputernicia Grației Divine. Zadakiel aduce compasiunea în viața noastră și ne ajută să înțelegem că dragostea lui Dumnezeu se revarsă în orice moment asupra noastră, să conștientizăm faptul că suntem în permanență protejați și îndrumați. Unii oameni cred că această calitate, compasiunea, este sinonimă cu sentimentul de milă. Din punct de vedere ezoteric însă, compasiunea implică, pe lângă milă, puterea desăvârșită de a empatiza cu suferința celorlalți, precum și capacitatea de a prelua suferința cuiva și de a o neutraliza.
Zadakiel ne oferă dragostea lui Dumnezeu ca o realitate a vieții. Atunci când, aflându-ne într-o situație neplăcută, ne îndreptăm cu toată aspirația către Divin, suntem ajutați de acest arhanghel. El ne îndeamnă să lăsăm loc, în permanență, în gîndurile noastre, pentru îndurare și milostenie divină.
Zadakiel ușurează și asigură depășirea evenimentelor dramatice din viața noastră, făcând posibilă orientarea acestora către un deznodământ fericit. Compasiunea lui se manifestă printr-o forță miraculoasă, care provine direct de la Dumnezeu și care îi permite să ne ajute prompt dacă îl invocăm atunci când ne aflăm în pericol. Tot ceea ce trebuie să facem pentru a-l simți este să ne deschidem inima spre infinita lui splendoare. Atunci cînd nu suntem conștienți de puterea compasiunii, suntem conduși de ego-ul nostru, de conflictele noastre interioare. Dacă noi conștientizăm faptul că suntem ghidați și ajutați, nu trebuie să ne încrâncenăm ori să ne pedepsim pentru că lucrurile nu merg așa cum vrem. Încrederea în Compasiunea Divină este un dar care ne permite să participăm pe deplin la evoluția vieții noastre.
Compasiunea ne călăuzește spre lumina și dragostea eternă a lui Dumnezeu. Putem să acceptăm compasiunea lui Dumnezeu și să ne lăsăm în voia Lui fiind buni și blânzi cu noi înșine și cu ceilalți. Compasiunea ne ghidează dincolo de viața aparent dificilă către noi nivele tot mai profunde de conștientizare, unde să trăim mai mult în lumina iubirii și înțelepciunii Divine. Grație compasiunii Divine, privim cu detașare și plini de iubire toate situațiile care apar în viața noastră.
Arhanghelul Zadakiel este patronul îngerilor care iartă sau ale căror misiuni au legătură cu iertarea.
Dacă întîmpinăm probleme în a ne ierta sau a ierta o altă persoană, îl rugăm pe Zadakiel să intervină. El ne oferă ajutor divin când dorim să uităm resentimentele față de suferințele trecute și ne ghidează să înțelegem lecția la care am fost supuși în momentele în care aceasta s-a manifestat, pentru ca noi să putem trăi constructiv și liber prezentul. Ne învață să-i respectăm pe ceilalți și să găsim toate resursele de care avem nevoie atunci când ne dăruim, divin inspirați, altei persoane, păstrând în atenție din trecut, doar experiența de viață necesară trăirii prezentului cu cea mai mare intensitate. El ne ajută, de asemenea, să ne orientăm calea către sursa divină a tot ceea ce există și se roagă ca fiecare dintre noi să dobândim puterea de a ne dărui necondiționat și deplin lui Dumnezeu.
Iertarea nu înseamnă uitare și nu acesta este scopul ei. Pentru a ierta într-adevăr corect, Zadakiel ne ajută să vedem rănile și suferințele noastre din trecut într-o altă lumină. Dacă îl vom ruga să ne inspire cum să lăsăm mai ușor și mai repede, în urma noastră, suferința și rănile vechi, vom declanșa astfel și vom accelera direct proporțional cu intensitatea și durata rugăciunii procesul de vindecare spirituală. Manifestarea deplină a devotamentului implică și iertarea tuturor acelora care ne-au pricinuit suferințe și lacrimi. Numai așa putem ajunge să trăim aici și acum, iubirea divină pe care îngerii o manifestă și o exemplifică neîncetat. Altfel, vom rămâne prizonierii propriilor noastre orgolii și resentimente crezând, în continuare, că ceilalți sunt cauza și nu doar instrumentul manifestării necazurilor și durerilor noastre. Iertarea ne ajută să ne eliberăm de aceste trăiri și să ne ridicăm pe un alt nivel superior de conștiință. Atunci când iertăm, sufletul ni se ușurează și ne simțim bine. Iertarea ne eliberează și ne ajută să relaționăm mai bine cu cei din jur. Putem avea nevoie de ajutor ca să iertăm și Zadakiel ne oferă grația de a găsi bunătate
în inimile noastre și curajul de a cere ajutor când iertarea ni se pare prea greu de realizat. Cei care sunt orgolioși și ranchiunoși nu iartă ușor, dar Zadakiel, prin grația sa, îi ajută să găsească resursele interioare și curajul necesar pentru a o putea face. El va acționa ca un coșar, care ne va purifica trupul fizic, mintea și inima de neiertare.
Arhanghelul Zadakiel contribuie la vindecarea suferințelor – mai ales a celor din plan emoțional – și la eliminarea energiilor negative din toate structurile corpului
omenesc. El ne îndeamnă să-i iertăm pe toți cei care ne-au făcut rău în trecut, pentru că, în esență, suntem uniți în aceeași sursă Divină.
Iertând, devenim receptivi la vindecare și iubire. Iertarea ca și înțelegerea ne ajută să devenim ființe umane fericite și sănătoase.
Arhanghelul Zadakiel păzește puterile invocației și ale afirmației.
Cuvântul “invocație” din limba română este conex cu termenul “invocatio” din limba latină. “Vocare” înseamnă în latină “a chema”, deci invocarea sau invocația are semnificația de a chema, de a apela, de a atrage înlăuntrul ființei noastre, în Universul nostru lăuntric, a unei energii, a unei anumite realități tainice sau puteri superioare, ori de intrare în comuniune telepatică cu o anumită entitate sau chiar cu o anumită realitate ce a existat cândva, fie în trecutul apropiat, fie în trecutul îndepărtat. Invocația poate fi adresată unui înger, unui sfânt, unei entități divine sau lui Dumnezeu Însuși.
Zadakiel ne inspiră să invocăm acordarea ajutorului și a ghidării pline de înțelepciune în diferite situații, inspirația divină, protecția divină, acordarea iertării și a Grației divine sau realizarea unei comuniuni cât mai profunde cu ființa divină care este invocată sau cu Dumnezeu însuși.
De asemenea, El ne inspiră să realizăm invocația prin adresarea unor cuvinte pline de puritate și simplitate, prin care să manifestăm speranța și credința că ajutorul, ghidarea, inspirația, protecția, compasiunea, iubirea sau Grația divină ne vor fi acordate. Un exemplu de invocație îl constituie chiar rugăciunea “Tatăl nostru”, prin care ființa umană se adresează lui Dumnezeu Însuși în ipostaza de Tată Ceresc.
Atunci când rostim numele lui Dumnezeu cu o credință puternică, profundă și deplină se poate spune că realizăm, în felul acesta o invocație. Atunci când este invocat cu o credință puternică, profundă și deplină în Universul nostru lăuntric numele lui Dumnezeu, sau când ne raportăm cu o credință puternică, profundă, deplină la realitatea Sa misterioasă, în ființa noastră apare o anumită stare distinctă, ce evidențiază că beneficiem în universul nostru lăuntric de influența dumnezeiască, spirituală ce apare.
La rândul ei, rugăciunea inimii constituie o invocare a harului, a milostivirii și a puterii dumnezeiești a Mântuitorului Iisus Hristos în ființa credinciosului.
Invocarea îngerului păzitor prin rugăciunea „Înger, îngerașul meu” ne pune instantaneu în comuniune cu îngerul nostru păzitor.
Acest arhanghel ne învață că pentru a reuși fiecare invocație sublimă, divină, este necesar să avem o credință puternică, profundă și deplină că ceea ce invocăm, ceea ce chemăm și atragem prin intermediul invocației există și că este cu putință să intrăm în comuniune tainică, net sesizabilă, cu acea realitate sau cu acel ceva ce este invocat, iar în felul acesta oglindirea acelei realități ce este invocată în propriul nostru univers lăuntric este realizată.
Zadakiel păzește esențele rugăciunii, ne învață arta de a ne ruga, ne arată cum și în ce condiții simpla conversație cu Dumnezeu se transformă în rugăciune.
Rugăciunea este o intensă, spontană, rodnică și indescriptibilă elevare a sufletului, a întregii noastre ființe și chiar a trupului către Dumnezeu ce se realizează prin intermediul energiei tainice a aspirației către Dumnezeu și a iubirii pentru Dumnezeu. Rugăciunea este un element esențial al pietății interioare, împreună cu iubirea de Dumnezeu, compasiunea și milostenia. Rugăciunea sinceră și umilă către Dumnezeu este mult mai importantă decât ritualurile exterioare. A ne ruga într-un mod umil și sincer înseamnă, înainte de toate, a comunica în taină cu Dumnezeu.
Rugăciunea este o tainică și indescriptibilă comuniune a ființei umane în ipostaza de copil al lui Dumnezeu cu Tatăl său Ceresc și ea include umilința, iubirea, adorarea, mulțumirea, mărturisirea sinceră a greșelilor, cererea în conformitate cu legile lui Dumnezeu, ce este îndreptățită. Așa s-au rugat și au fost ascultate ființele umane de-a lungul veacurilor. Rugăciunea sinceră și umilă se realizează cu iubire și implică o sui generis revărsare a inimii înaintea Creatorului Suprem, iar răspunsul Lui nu întîrzie să apară și este trăit printr-o tainică revărsare a binecuvîntărilor și a darurilor Sale. Dat fiind faptul că este omniprezent, Dumnezeu ascultă instantaneu, prin mijlocirea Duhului Sfânt, orice rugăciune binefăcătoare, sinceră și umilă.
Arhanghelul Zadakiel ne încurajează să intensificăm, să creștem – prin dorința noastră sinceră, prin exprimarea intenției - sfera rugăciunii.
Zadakiel ne îndeamnă să ne rugăm la Dumnezeu întotdeauna nu doar în perioadele dificile ale vieții și să fim insistenți în rugăciune. Iar baza pe care se construiește încrederea noastră deplină în puterea tainică a rugăciunii insistente este generozitatea cea fără de egal a lui Dumnezeu. Rugăciunea include insistența precum și continuitatea. Intensitatea ce este manifestată în rugăciune are o mare importanță. În cazul rugăciunii, atenția și credința sunt combinate și fac să apară starea de vigilență. Rugăciunea trebuie să fie, totodată, plină de speranță.
S-a constatat: copiii care au fost învățați de mici să se roage la Dumnezeu, să ceară ajutorul și ghidarea lui Dumnezeu atunci cînd le este greu sau în situațiile în care nu știu ce alegere să facă și care păstrează acest obicei minunat pe parcursul vieții se descurcă mai bine în viață, sunt mai sănătoși și mai fericiți. Prin intermediul rugăciunii, atât profeții și sfinții, cât și așa-zișii “drepți”, au fost inspirați într-un mod intim și indescriptibil de Dumnezeu și au atras în ființa și în Universul lor lăuntric tainice puteri dumnezeiești.
Zadakiel ne asigură că nici o rugă nu rămâne fără răspuns.
Dar trebuie să avem în vedere că Dumnezeu nu acceptă decât rugăciunile și cererile ce sunt binefăcătoare din punctul de vedere al lui Dumnezeu și care sunt rostite cu umilință și credință. Rugăciunea celui rău, a celui care s-a îndepărtat de Dumnezeu, rămâne fără răspuns, și nu este luată în considerare atâta timp cât o astfel de ființă umană nu se căiește pentru relele și păcatele pe care le-a făcut. În cazul acelora, Dumnezeu “răspunde” printr-o totală tăcere, atâta timp cât ființa nu se hotărăște că a venit momentul să implore iertarea păcatelor și să se reîmpace cu Dumnezeu.
Dumnezeu ascultă întotdeauna rugăciunea ce este rostită de o ființă umană umilă, blândă, bună la suflet și iertătoare. Simplitatea și sinceritatea în rugăciune sunt, de asemenea, esențiale. Rugăciunea trebuie manifestată din simplitatea deplină a inimii, să fie exprimată din intenții curate și să fie rostită într-o vorbire și cerere simplă.
Invocarea și meditația cu Arhanghelul Zadakiel duc la dezvoltarea capacității de a asculta răspunsul, de a conștientiza felul în care suntem îndrumați.
Zadakiel ne ajută să auzim ghidarea plină de iubire a îngerilor păzitori, să primim mesaje auditive de la îngeri, ființe divine. În cazul claraudiției persoana primește o informație auditivă, asemeni unei voci în cap, poate auzi voci articulate, muzică sublimă, sunete și cuvinte care nu pot fi percepute de auzul normal. Cel care are această capacitate poate auzi scene care se petrec la mare distanță sau în alte planuri ale existenței, este un receptor în alte planuri, putând comunica foarte ușor cu entitățile benefice din alte dimensiuni. Claraudiția ajută la confirmarea premonițiilor precum și la diagnosticări și o traducere mai bună a ceea ce vezi.
Exemple ale acestui simț ar fi să auzim îngerul păzitor amintindu-ne cu iubire: “Ai uitat cartea.” sau avertizându-ne: “STOP! Nu trece strada!”. Aceste voci nu sunt întotdeauna percepute cu urechile, dar pot fi percepute ca forme-gând sau ca o vibrație în jurul nostru.
Îl putem ruga pe Zadakiel să ne ajute să ne clarificăm mesajele auditive pe care le primim. Ghidarea divină poate fi auzită clar, sub forma unor mesaje repetate care te îndeamnă să îmbunătățești situația ta sau a celor din jurul tău. Fii foarte atent la tot ce auzi în mintea ta și cu urechile tale fizice.
Zadakiel este un profesor spiritual, este răbdător, blând, înțelegător și are acces la întreaga cunoaștere. În această ipostază el este reprezentat ținând în mână o carte.
Dacă dorim să învățăm ceva, Zadakiel ne ajută. Uneori el ne poate ghida să învățăm singuri. A fi atenți la tiparele noastre de a privi lucrurile, asculta pe ceilalți și gândi ne ajută să primim învățătura lui.
Arhanghelul Zadakiel este foarte cunoscut și pentru că ne ajută în ceea ce privește funcțiile memoriei. El este considerat îngerul coordonator al memoriei și de aceea este de mare folos studenților și oricui trebuie să rețină nume, cifre sau alte informații importante. Dacă dorim să memorăm o informație importantă sau să ne îmbunătățim în general memoria îl invocăm pe Zadakiel, pentru aceasta este esențial să se înțeleagă că memoria poate fi îmbunătățită. Zadakiel ne învață că memorăm ceva mai ușor dacă suntem deschiși sau ne deschidem către acea realitate sau acel aspect și atunci cînd înțelegem. El ne îndeamnă să avem întotdeauna o minte deschisă, încredere în capacitățile noastre de învățare deoarece mintea noastră este una cu Mintea Divină și ne ajută să învățăm cu ușurință noțiuni noi, subiecte care nu fac parte din sfera noastră de interese. El ne inspiră să-i învățăm pe ceilalți ceea ce am asimilat, să fim deschiși să împărtășim idei noi, să avem încredere în capacitățile noastre de predare, elevii noștri ne învață și ei în multe moduri minunate, învățăm unii de la ceilalți. Zadakiel vindecă tulburările de memorie și ajută la îmbunătățirea altor funcții mentale. De asemenea, îl putem invoca atunci cînd trebuie să găsim – în noi sau în mediul înconjurător – ceva ce am rătăcit. Chemați-l pe Zadakiel pentru a vă ajuta să vă amintiți de orice lucru pierdut și chiar de Dumnezeu.
Exercițiu de comuniune cu Arhanghelul Zadakiel
Etapa 1
Vom urmări o stare de relaxare, de destindere cât mai profundă a întregului corp, pornind de jos în sus, relaxând gradat fiecare mușchi, de la tălpile picioarelor și până în zona creștetului capului.
Etapa 2
Aspirăm plini de dragoste și umilință la tot ceea ce este bun, frumos, înălțător, universal valabil, sublim, divin, cosmic. Pe un fond de tăcere interioară, simțim că suntem ființe pure, elevate, pline de iubire, care trăim într-o lume superioară divină.
Etapa 3
Percepem acum prezența Arhanghelului Zadakiel. Vizualizăm cu aripile lui de lumină ne îmbrățișează cu iubire. Ne simțim protejați, în deplină siguranță, ocrotiți. Vizualizăm acum o rază intensă, de lumină alb strălucitoare, care pornește din inima lui și ne îmbăiază întreaga ființă.
Etapa 4
Ne simțim acum scăldați în această lumină alb strălucitoare care infuzează în ființa noastră o stare de mărinimie, compasiune, bunăvoință. Simțim că devenim capabili să iertăm pe toți cei care ne-au greșit și chiar pe noi înșine. Simțim cum inspirația și protecția divină se revarsă asupra noastră, ne simțim capabili să ne rugăm mult mai sincer și mai intens. Putem, la alegere, fie să rămânem interiorizați cu ochii închiși și să savurăm lăuntric aceste stări, fie să privim reprezentările simbolice ale Arhanghelului Zadakiel, care se derulează pe ecran.
Etapa 5
Simțim acum comuniunea plenară profundă cu Arhanghelul Zadakiel. Ființa noastră este deschisă total față de îmbrățișarea sa plină de iubire. Ființa noastră este acum intim unită cu ființa Arhanghelului Zadakiel.
Etapa 6
Revenim acum gradat, păstrând în suflet o stare de recunoștință pentru bucuria și fericirea generate de comuniunea cu Arhanghelul Zadakiel.
|