Domnul face sa cada intunericul pe Pamant si Enoh este rapit in cer
|
|
Capitolul 67
Domnul face să cadă întunericul pe Pământ și Enoh este răpit în cer
1 Când Enoh a terminat de vorbit, Domnul a răspândit întunericul pe Pământ pentru a-l acoperi pe Enoh și pe toți cei care se aflau în jurul său. Atunci Enoh s-a înălțat la cer, până la raiul cel mai înalt, acolo unde șade Dumnezeu. Domnul l-a primit și l-a așezat înaintea feței Sale. Abia atunci întunericul s-a retras de pe Pământ și Lumina a domnit din nou.
2 Dar deși toți oamenii l-au văzut pe Enoh înălțându-se la Cer, ei nu au înțeles cum fusese răpit. Ei L-au lăudat totuși pe Domnul și au descoperit un hrisov în care se afla urma Dumnezeului nevăzut. Apoi s-au întors cu toții acasă.
Capitolul 68
Carte transmisă din generație în generație
1 Enoh s-a născut în cea de-a șasea zi a lunii Sivan15 și a trăit trei sute șaizeci și cinci de ani.
2 El a fost răpit la Cer în prima zi de Sivan și a rămas acolo 60 de zile.
3 El a descris în 366 de cărți toată creația izvorâtă din Domnul. Aceste cărți le-a dat copiilor lui. La întoarcerea sa, Enoh a rămas pe Pământ 30 de zile, apoi a plecat înapoi în Cer chiar în ziua aniversării sale.
4 Așa cum în această viață natura fiecărui om este obscură, tot astfel este și cu zămislirea, cu nașterea și moartea sa.
5 și el a părăsit această lume la aceeași oră ca atunci când a fost zămislit de părinții lui.
6 Matusalem, familia sa, precum și toți fiii lui Enoh s-au grăbit să ridice un altar în locul numit Achuzan, acolo unde Enoh a fost înălțat la Cer.
7 Ei i-au chemat pe toți pentru a-i aduce un omagiu Domnului.
8 Lumea s-a dus la festin și le-a oferit daruri copiilor lui Enoh.
9 Masa cea veselă a durat trei zile, pentru a-I mulțumi lui Dumnezeu că le-a dat o asemenea dovadă a existenței Sale prin mijlocirea lui Enoh. Familia lui și toți locuitorii Îi mulțumiră și pentru această favoare extraordinară, pentru această carte care avea să fie transmisă copiilor și nepoților, din generație în
generație.
10 Amin.
|