Prima pagina arrowIn bratele ingerului

In bratele ingerului

S-a întâmplat ca de sărbătoarea Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil să fiu singură acasă.
Tocmai mă gândeam că în această zi legătura cu cele nevăzute este mai puternică. Atunci televizorul a început să pocnească.
Poate din acest motiv, poate din altul pe care nu îl cunosc, am trăit o stare de frică.
În acel moment am făcut apel la îngerul meu păzitor. I-am cerut ajutorul ca să fiu apărată de orice rău, văzut sau nevăzut.
angel83.jpg

Raspunsul a fost unul copleșitor- era ca și cum o rețea foarte fină de energie iubitoare mă înfășura și mă ținea strâns, păzindu-mă de toate relele.
În brațele îngerului fiind, sufletul meu s-a înălțat și a ajuns într-o lume unde domnea starea de deplină împăcare și pace.
Am avut sentimentul că în acea stare pot să mor: toate erau spuse, toate erau împlinite, viața mea își atinsese scopul și ajunsesem la liman.
Acum, după aproape zece ani de la acea experiență, amănuntele ei s-au șters. Dar am rămas cu trăirea vie a acelui sentiment de pace și împăcare pe care îl pot retrăi din plin.

Ildiko Popa
Orice reproducere, integrala sau partiala, a acestui articol, fara acordul scris al site-ului angelinspir.ro, este strict interzisa si se pedepseste conform Legii drepturilor de autor.

Video

video47.jpg

Rugaciune

angel06.gif

Impresii

Daca doriti sa ne trimiteti impresii personale
11.gif

Ganduri inspirate

"Crede-ma: in tot ceea ce inseamna o incercare, o suferinta sau o datorie, este prezent un inger care te sustine."
Fra Giovanni