Prima pagina Ierarhiile angelice

Ierarhiile angelice

“Iubite frate al meu, nu-ți cer decât încrederea. Dă-mi-o și vom ieși împreună din acest loc al umbrelor. Nu te pot scuti de confruntarea cu fricile tale, dar te pot ține de mână până când o faci.” (Paul Ferini)

Ceea ce ne înalță întotdeauna, aducându-ne cea mai mare fericire, este iubirea. Când suntem îndrăgostiți, ne simțim ușori, cu inima deschisă, gata a ne întinde aripile să pornim în zbor, alături de îngeri. În interiorul nostru, o voce nedeslușită cântă înfiorată oda paradisului. Această iubire este singura comoară ce trebuie salvată. Căci la trecerea dintre lumi, ce obiecte putem lua cu noi?! Întreaga muncă depusă în obținerea efemerelor plăceri ale lumii (bani, case, privilegii), naște în acele momente doar ruine. Luăm cu noi doar sufletul, îmbogățit de îndelunga și strălucitoarea perlă a iubirii, care îl luminează și îl călăuzește, alături de păzitorii noștri dragi, invizibili, îngerii.

Singurul lucru care eliberează este iubirea, pentru că este misterioasă, apare acolo unde nu este programată, dând întreaga “rațiune” la o parte. Pe cel care iubește, zidurile închisorii nu-l pot închide, căci el aparține unei împărații ce își are temelia în cer. Nu de moarte se teme cel ce iubește, ci numai de obișnuința care are puterea să cufunde sufletul în uitare. Iubirea este constructivă și creatoare, ea unește, trezește și înalță. Iubirea alchimizează tot ceea ce este blazare și singurătate, dărâmă zidurile de separare dintre oameni și deschide larg porțile spre lumină. Iubirea este expansiune continuă în eternitate și contopire cu infinitul. Este cea care face contactul între noi și lumea invizibilă, aducând îngerii, în coruri, alături de noi.

Profunzimea iubirii alcătuiește și ierarhizarea ființelor angelice. Aceste ierarhii fac parte din ordinea divină. Orice ierarhie implică rezonanța cu anumite aspecte ale dumnezeirii. Toate ființele care au o vibrație asemănătoare fac parte din aceeași ierarhie. Ele aspiră la asemănarea cu Divinitatea și se înalță, în proporție corespunzătoare cu natura iluminării pe care o primesc. Duhul lui Dumnezeu fiind ceva bun, desăvârșit, comunică din propria-i lumină fiecărei ființe, direct proporțional cu aspirația acelei ființe, și o desăvârșește prin taină dumnezeiască, transformând-o în mod miraculos.

Iată cum scopul ierarhiilor este, pe cât posibil, trezirea și apoi amplificarea tot mai mult în ființă a aspectelor divine, spre a ajunge la unirea cu Dumnezeu, avându-l pe El drept ghid pe calea spirituală. Ierarhiile angelice reproduc sacralitatea și pacea lui Dumnezeu, fiecare într-un anumit grad, desăvârșind ființele către care se îndreaptă, transformându-le în oglinzi curate, care fiind pline de strălucirea luminii dumnezeiești, să poată lumina la rândul lor treptele următoare. Rânduiala ierarhiilor constă în aceea că unele ființe sunt cele purificate, altele cele care purifică; unele sunt cele luminate, altele cele care luminează; unele sunt cele care desăvârșesc, altele cele ce se desăvârșesc; de aceea îi revine fiecărei ființe ce aparține unei ierarhii datoria de a deveni asemenea lui Dumnezeu, dobândind fericirea veșnică.

Ierarhiile superioare sunt cele care învață pe cele de mai jos, iar cele inferioare sunt cele deschise spre a dobândi conștiința iluminată, ajutate de cele de sus. În cadrul unei ierarhii se petrece același lucru: cei mai elevați îi luminează pe cei mai de jos, iar aceștia primesc cu bucurie învățăturile divine. Scopul final este atingerea fericirii divine, plină de lumină veșnică, desăvârșită. Ea este puritate, iluminare și perfecțiune. Ea este obârșia primordială și deplină a toată ființa, cauza existenței. Fiecare treaptă a rânduielii ierarhice se înalță, potrivit rangului ei, până la a fi una cu Dumnezeu, desăvârșind prin grația și puterea lui Dumnezeu acele lucruri care ne sunt făcute cunoscute în chip exterior prin intermediul lor.

Dumnezeu, creând prin bunătatea Sa esențele lucrurilor, le-a chemat la viață. Toate lucrurile existente, organice sau anorganice, participă la forma divină ce pornește din Dumnezeu Tatăl.

Totul își are originea în mintea lui Dumnezeu. Focul dorinței Lui le-a adus la existență; toate cele neînsuflețite participă la jocul nesfârșit al lumii, prin aceea că există; ființele însuflețite (plante, animale) participă la puterea lui Dumnezeu cea dătătoare de viață; ființele raționale și spirituale (oamenii și îngerii) participă la înțelepciunea Sa cea mai desăvârșită în sine și absolută. De aceea ierarhiile ființelor cerești participă la comuniunea dumnezeiască într-o măsură mai mare decât ființele raționale sau decât cele neraționale și decât lucrurile care au doar existență. Lor li se descoperă mai întâi și în diferite chipuri partea cea tainică a divinității. De aceea poartă denumirea de îngeri (cei dintâi), pentru că în ele (ființele spirituale, cerești) a strălucit mai întâi iluminarea divină și prin ele ni s-au mijlocit nouă, oamenilor, ființelor raționale, revelațiile ce depășesc puterea noastră de cunoaștere.

Îngerii au călăuzit pe strămoșii noștri spre Dumnezeu; i-au învățat ce trebuie făcut pentru a fi în armonie cu totul, i-au scos din rătăciri îndreptându-i către drumul cel drept al adevărului; le-au explicat sau le-au descoperit, ca niște vestitori, anumite rânduieli sfinte sau viziuni tainice ale misterelor cerești sau profeții divine. Strămoșii noștri au fost inițiați în cunoașterea lui Dumnezeu prin mijlocirea puterilor celeste. La toate acestea stau mărturie cărțile sfinte ale oricăror religii: Biblia, Tora, Kabala, Vedele, Coranul. Nu există o astfel de carte care să nu vorbească despre întâlniri cu îngeri vestitori sau îngeri care ajută sau îngeri care revelează adevăruri înalte.
Rudolf Steiner ne spune în cartea sa Ierarhiile spirituale și reflectarea lor în lumea fizică: “cetele de ființe divine se exprimă în substanță planetară (cea care înconjoară și pătrunde subtil orice planetă – eter), loc de predilecție pentru manifestarea lor”. Despre ce este vorba?! În trecut, oamenii posedând clarvedere au sesizat straturi succesive pornind de la pământ, fiecare depășind în subtilitate (cu o frecvență de vibrație tot mai mare) pe cel de mai jos de el. Aceste sfere, care urmăresc orbitele planetelor, formează în jurul pământului elipse succesive, până la centura aștrilor ficși (constelațiile).

Astfel, prin clarviziune, oamenii puteau contempla două fațete ale unicei realități: astrul (planeta), cu ochii trupului; respectiv entitățile angelice ale sferei subtile, cu ochii spiritului. Simțind că trăiesc și respiră în acest univers ca într-un organism viu, resimțind mișcarea planetelor în membre, ritmul lor în circulația sângelui, maiestuozitatea stelelor fixe în focalizarea minții, oamenii vedeau cum transpar entitățile subtile în astrul care este veșmânt. Gradația se putea urmări de la entitățile cele mai apropiate de pământ, îngerii, până la heruvimi și serafimi.

Deoarece aștrii exprimă viața spirituală a ierarhiilor rezultă că evoluția cosmică e în întregime relatarea acestei vieți.
Originea lumilor, geneza lor, apariția succesivă a planetelor, sunt lucrarea ierarhiilor. Legile evoluției se fac cel mai mult simțite la baza piramidei cerești, la ierarhia inferioară și mai ales la oameni. Ele acționează cu presiune și mai mare asupra regnurilor inferioare omului: animal, vegetal și mineral.

Există în fiecare ierarhie și în fiecare regn o ordine și cele mai înalte servesc celor mai de jos, ca inițiați și conducători, pentru a apropia de Dumnezeu, a lumina și a pune în comuniune cu El.

 

Entitățile angelice care formează ierarhia cerească inferioară, triada inferioară, sunt: îngerii, arhanghelii și întâietorii (sau arheii).
Din a doua ierarhie fac parte: stăpânirile, puterile (sau virtuțile) și domniile. Acestea sunt entități capabile să dăruiască mai mult, având nu numai o trezire plenară la nivelul sufletului, ca în cazul celei de-a treia ierarhii, cea inferioară, ci și revelarea Sinelui, a scânteii divine din ele.
În ce privește prima ierarhie, ea se află la o culme la care jertfa constituie suprema afirmare a ființei lor. Din ea fac parte: tronurile, heruvimii și serafimii.

Sunt numiți “îngeri” pe de o parte, toate ființele cerești, iar pe de altă parte, ultimul cor al ierarhiei inferioare. Pot fi numiți “îngeri” toate ființele cerești, deoarece atributele primului ordin ierarhic (cel care cuprinde explicit “îngerii”) aparțin și ordinelor superioare. În schimb, ordinele inferioare nu posedă calitățile celor superioare. De aceea ele nu pot fi numite după ierarhiile superioare, cum ar fi serafimi, heruvimi etc. Ființele angelice mai sunt numite și “puteri cerești”.
Inteligențele celeste sunt toate revelatoare și mesagere a ceea ce le precede. Cele mai elevate sunt animate direct de Dumnezeu, în timp ce celelalte, fiecare după forțele lor, sunt sub tutela entităților angelice din ierarhia superioară. Armonia suverană a tuturor lucrurilor a prevăzut, în dorința sa de a ajuta ființele să se eleveze, să se desăvârșească, dispunerea fiecărei ființe raționale și inteligente în cadrul unei ierarhii sacre.

Numărul îngerilor este incalculabil, dar nu infinit. Multe sunt într-adevăr, fericirile manifestate de entitățile angelice, mult superioare capacității noastre limitate de a număra, definite desăvârșit doar de gândul lor și de cunoașterea lor cerească, dăruită de Dumnezeu.
Împlinirea ordinelor cerești constă în a se bucura cu Dumnezeu de aflarea celor pierduți, de grija și ghidarea lor; dar tot ele veghează și asupra celor peste care, aflați pe calea spre perfecțiune, s-a revărsat Grația Divină.

Adela Sîmbotin