Despre ingeri
Un inger pazitor al lumii vegetale
Un inger pazitor al lumii vegetale |
|
|
Un înger în slujba Domnului la casa lui Kisjonah.Un înger păzitor al lumii vegetale.În timp ce schimbam aceste cuvinte, am acostat pe țărmurile proprietății lui Kisjonah. Traversând frumoasele și întinsele sale grădini, am ajuns la numeroasele și vastele sale locuințe, unde totul fusese pregătit pentru a ne primi. La locuința lui Baram, Kisjonah aflase în secret că voi merge la el și transmisese imediat poruncile prin mesageri. Și pe cine credeți că am regăsit la Kisjonah? Pe Jairuth, negustorul cel bogat din Sihar, care locuia în vechiul palat al lui Essau și pe Jonael, Marele Preot al aceluiași oraș! Amândoi fuseseră conduși aici de îngerul care îl păzea pe Jairuth, pentru că aveau să-Mi spună lucruri importante. Și aceasta a fost cu adevărat o surpriză cerească! Cuprinși de bucuria de a Mă revedea, ei nu au mai îndrăznit să-și miște nici măcar buzele; profund emoționați și tulburați și-au dus mâinile la piept și M-au salutat cu toată dragostea din inimile lor!
Dar Eu (Iisus) le-am spus: "Dragii mei prieteni și frați, nu vă osteniți să vă descleștați limbile. Limbajul inimilor voastre valorează mai mult decât vorbele frumoase, despre care adeseori inima nici nu are habar. Odihniți-vădupă lunga și obositoarea călătorie pe care ați făcut-o și Eu vă voi spune apoi ce va trebui să faceți cu acest Mare Preot, acest preot al cultului orb al Muntelui Garizim pe care vi l-au trimis samaritenii. Dar pentru început, cum am spus, odihniți-vă, pentru a vă reface trupurile obosite! Tu, dragul Meu Kisjonah, adu-le răcoritoare și ia-l în ajutor pe servitorul pe care l-am dat acestor doi prieteni veniți din Sihar, căci el nu este obosit; el te va ajuta prompt și îți cunoaște casa ca și cum ar fi servitorul tău de multă vreme. Apelează la ajutorul său fără nici o reținere și lasă-i pe slujitorii tăi care sunt obosiți să se odihnească puțin! Ziua este pe sfârșite și liniștea casei tale nu va fi tulburată dacă oamenii care se ocupă de ea vor pleca să se odihnească mai devreme. Servitorul Meu îi va înlocui foarte bine!" Kisjonah a spus: "Că toate acestea sunt cu putință, sunt convins și de aceeași părere este și Ahab, tânărul fariseu. Nu m-aș îndoi vreo clipă că acest băiat drăguț ar putea să-i înlocuiască pe toți cei care lucrează pentru noi acum, când suntem câteva sute de persoane, Doamne, dar acest lucru este pentru mine o enigmă!" Eu am spus: "Prietene, ai nevoie aici de miere, unt și brânză, dar toate acestea se găsesc sus pe munte, la stână. Lasă-l pe acest băiat să meargă să aducă toate aceste provizii. Ar fi mai bine ca aceste alimente să fie aduse aici decât să rămână acolo, pentru că în noaptea aceasta stâna va fi atacată de o hoardă de sciți sălbatici, lacomi și dornici să fure tot". Kisjonah: "Ah, încep să înțeleg, acest băiat face parte cu siguranță dintre cei pe care i-am văzut servindu-ne sus pe munte". Eu am spus: "Da, dar nu mai vorbi atât, altminteri va fi prea târziu!" Kisjonah s-a apropiat de tânăr și i-a comunicat dorința sa cu cea mai mare amabilitate. Tânărul i-a spus: "Fii liniștit, drag prieten al Stăpânului și Domnului Meu; în câteva clipe, totul va fi rezolvat, căci, pentru mine, aici sau acolo este unul și același lucru și, cu toate că eu sunt unul dintre cei mai mici, întregul pământ tremură sub picioarele mele!" Aceste cuvinte l-au surprins extraordinar de mult pe Kisjonah, care nu-și putea cu nici un chip imagina un asemenea lucru. Mirarea sa era atât de mare, încât abia a observat faptul că tânărul părăsise deja camera, pentru a merge să-și îndeplinească sarcina. Kisjonah nu-și putea reveni din uimire. Tocmai Mă întreba cum de era posibil un astfel de lucru, când tânărul, blând și surâzător, s-a ivit înaintea lui, spunând: "Tu încă te mai întrebi cum de sunt cu putință toate acestea și iată că deja totul este rezolvat. Iată, m-am și întors; ba pot să-ți spun că scribii tăi, în pofida priceperii lor, nu mai pridideau să înscrie totul în acte. I-am ajutat degrabă și pe ei, astfel încât acum sunt liberi și nu mai au de lucru!" Descumpănit, Kisjonah nu mai știa ce să creadă despre această poveste și a spus, plin de mirare: "Dar, dragă prietene, cum este posibil? Abia ai ieșit din cameră și ai și rezolvat mai multe probleme decât toți oamenii mei într-o săptămână! Asta mi se pare totuși incredibil! Ar fi trebuit să ai o mie de mâini și rapiditatea unui fulger". Tânărul a spus: "Dacă dorești, ieși afară și convinge-te!" Kisjonah a mers la cămări și a găsit acolo rezerve de unt și brânză. A mers în hambare și le-a găsit pline de grâne; a mers în grajdurile vitelor, oilor și măgarilor; totul era în ordine. S-a îndreptat în grabă spre birouri să vadă registrele și totul era într-o ordine desăvârșită. A privit lăzile de bani, erau pline. A mers în bucătărie, unde a găsit mâncăruri preparate într-un mod desăvârșit; el i-a întrebat pe bucătari cum a fost cu putință un asemenea lucru, dar ei nu au putut să spună decât: "Un tinerel frumos a venit și ne-a dat ordin să punem mâncărurile în farfurii, totul fiind deja gata. Noi abia am avut timp să gustăm mâncărurile și să constatăm că totul era așa cum spunea tinerelul, iar el a și dispărut. Gustă și tu și te vei convinge!" Kisjonah a gustat mâncărurile și și-a dat seama că bucătarii și bucătăresele spuseseră adevărul. El s-a îndreptat în grabă spre sala cea mare unde Mă aflam Eu. Tânărul l-a întrebat: "Ei bine, Kisjonah, ești mulțumit?" Kisjonah a răspuns: "S-au petrecut multe minuni în casa mea! Nu pot să înțeleg decât ceea ce îmi spune inima: pentru Dumnezeu, totul este posibil și este de înțeles faptul că un singur om, ghidat de mâna puternică a lui Dumnezeu și plin de Duhul Sfânt, poate să îndeplinească într-o clipă o treabă care ar necesita o zi întreagă de muncă susținută; dar ca munca a o sută de persoane, aflate în locuri diferite, să poată fi îndeplinită de către o singură ființă într-o singură clipă, acesta este un alt lucru, care rămâne de neînțeles pentru inteligența muritorilor! Iar eu nu pot decât să spun din nou: "Doamne, ai milă de mine, un biet păcătos; nu sunt demn ca Tu să locuiești sub acoperișul meu". Eu i-am spus lui Kisjonah: "Ascultă o dată pentru totdeauna; încetează să te mai miri și pune-ți oamenii să servească mâncărurile, căci toți avem nevoie de hrană. Dar dacă acest lucru te miră atât de mult, ce-ai zice dacă ți-aș spune că pe întregul pământ un singur înger are în grijă toate ierburile, toți arbuștii, toți copacii și toate speciile vegetale, veghind ca toate plantele să se înmulțească și să dea roade. Același înger supraveghează deopotrivă și toate animalele din apă, din aer și de pe pământ. Chiar dacă ți se pare de neînțeles, totuși așa este. Nu te mai mira deci atât și mai bine mergi și pune-ți servitorii să aducă mâncărurile". Kisjonah: "Doamne, Tu - singura mea dragoste, Tu, viața mea, ar fi oare posibil să permiți acestui minunat tânăr să ajute la așezarea mâncărurilor, căci sunt atât de multe și servitorilor mei le-ar trebui mai mult de o oră? Eu: "Bine, ia-l, dar nu te mai mira atât; știi bine că pentru Dumnezeu, totul este cu putință". Foarte mulțumit, Kisjonah i-a cerut atunci tânărului, care îl privea cu atâta amabilitate, să binevoiască să-i ajute pe servitori să aducă mâncărurile la masă. Tânărul a spus: "Nu te mai minuna atâta, dragul meu prieten; privește mesele din jurul tău; totul a fost îndeplinit chiar în momentul când ai cerut ajutorul meu de la Domnul gloriei! Dar unde este vinul?" Zărind mesele aranjate, Kisjonah s-a minunat în sinea lui și a spus: "Într-adevăr, era să uităm vinul! Vrei să ai amabilitatea să mergi să-l aduci din pivniță?" Tânărul a spus: "Privește, totul s-a rezolvat; vinul se află din belșug pe masă, alături de mâncăruri!" Și Kisjonah a văzut cele patruzeci de mese superb aranjate în sala cea mare. Nimic nu lipsea; scaunele și băncile erau așezate în cel mai frumos mod și flăcările candelabrelor străluceau mirific în noaptea care se lăsa. Năucit, extaziat, Kisjonah a sfârșit prin a spune: "Doamne Iisuse, Dumnezeul meu, Tu, iubirea mea nesfârșită, dacă lucrul acesta continuă, toate clădirile mele vor începe să se miște, iar lemnul și piatra se vor însufleți", după care, întorcându-se spre tânăr, i-a spus: "Tu, dragul meu băiat sau înger, oricine ai fi sau orice ai putea fi, explică-mi puțin cum sunt posibile toate acestea". Tânărul a spus: "Fiindcă ești atât de curios, îți voi spune; pentru mine, nimic nu este posibil fără Acela care locuiește în această lume, la tine acasă; El singur îndeplinește toate aceste lucruri; cum îi este Lui cu putință? Pentru a primi răspunsul, trebuie să-l întrebi pe El, căci puterea care este în mine nu îmi aparține; ea aparține Domnului ce locuiește în casa ta; mergi și întreabă-L pe El!" Kisjonah: "Dragă prietene, știu foarte bine acest lucru, dar aș dori doar să-mi fac o idee despre modul în care acest lucru este posibil! Tu faci un gest, dar cu ce viteză și cu ce siguranță! În comparație cu tine, fulgerul se deplasează ca un melc! Ah! Nici nu îndrăznesc să mă gândesc! Dacă cel puțin ai fi avut nevoie de o sută de clipe, lucrul încă ar fi părut de înțeles. Dar așa, fără un interval de timp perceptibil și, mai mult, totul făcut în cea mai perfectă ordine! Acest lucru depășește puterea mea de gândire, de uimire și de admirație; mi s-a tăiat respirația". Eu i-am spus lui Kisjonah: "Prietene, n-ai încetat să te minunezi! Cred că trebuie să ne așezăm la masă și vom discuta după aceea despre puterea lui Dumnezeu, despre iubirea Sa nesfârșită și despre înțelepciunea Sa!" |
| < Precedent | Urmator > |
|---|
| Cartea lui Enoh (versiunea slavona) |
| Prezicerea judecatii de apoi |
| Ordinea din sanul creatiei |
| Ce i-au invatat Ingerii pe oameni |
| Dumnezeu porunceste potopul |
"Ingerii plutesc catre Pamant si aduc din ceruri ecoul Gratiei si soapta Iubirii."
Fanny J. Crosby