• Narrow screen resolution
  • Wide screen resolution
  • Auto width resolution
  • Increase font size
  • Decrease font size
  • Default font size
  • default color
  • red color
  • green color

angelinspir

angelinspir

O mare minune din vremea noastra - Spre Manastirea Zita
Prima pagina arrow Despre ingeri arrow O mare minune din vremea noastra - Spre Manastirea Zita

O mare minune din vremea noastra - Spre Manastirea Zita

Imprimare E-mail

Această experienta dumnezeiască despre viața de dincolo de mormant a avut loc în vara anului 1976, de către un creștin ortodox sîrb care se afla în îndoială și nepocăință.

Spre Mănăstirea Zița

angel305.jpgMă străduiesc din toate puterile să povestesc faptele pe care le-am trăit în ziua de 11 iulie 1976, în cel de al 48-lea an al vieții mele. În urma vedeniei duhovnicești pe care am avut-o atunci, viața mea s-a schimbat cu desăvîrșire.

Fiind invalid de război, în fiecare an merg să fac tratament medical la una din stațiunile noastre balneare. Astfel, în anul acela, 1976, sfîrșitul lui Iunie și o parte din luna Iulie, le-am petrecut la băile Matarusca, fiind găzduit la hotelul Zița.

După zece zile de tratament, la 9 Iulie am întrerupt provizoriu șederea mea la Matarusca și m-am întors acasă în Kragughievaț, pentru a lua parte la parastasul unei rudenii apropiate. După parastas, în ziua următoare, adică la 11 Iulie, puțin înainte de ora 10, am plecat de acasă cu automobilul meu spre băile Matarusca, spre a continua tratamentul început.

Cînd am ajuns la podul lui Ibar, în Cralievo, circulația era întreruptă, datorită, precum spuneau șoferii prezenți, unui accident de circulație, întîmplat lîngă depozitul de benzină, în drumul către mănăstirea Zița. Accidentul lăsase mașinile răsturnate și îngreuia circulația. Dar în aceste împrejurări, ce poți face? Trecînd pe pod, am luat-o spre dreapta, pe drumul care duce la mănăstirea Zița. La o depărtare de cîteva zeci de metri de pod, se află stația locală de autobuze pentru transportul călătorilor spre mănăstirea Zița și spre băile Matarusca. În stație, cîteva zeci de călători așteptau autobuzul, iar între ei se aflau un călugăr și o călugăriță, de o uimitoare frumusețe.

 

Continuare: O mare minune din vremea noastra - Oaspeti ceresti

 
< Precedent   Urmator >

 

Video

video45.jpg

Rugaciune

angel06.gif

Impresii

Daca doriti sa ne trimiteti impresii personale
11.gif

Newsletter