• Narrow screen resolution
  • Wide screen resolution
  • Auto width resolution
  • Increase font size
  • Decrease font size
  • Default font size
  • default color
  • red color
  • green color

angelinspir

angelinspir

O mare minune din vremea noastra - Sfaturile ingerului
Prima pagina arrow Despre ingeri arrow O mare minune din vremea noastra - Sfaturile ingerului

O mare minune din vremea noastra - Sfaturile ingerului

Imprimare E-mail

arhangelul-gabriel7.jpg

Continuare la: O mare minune din vremea noastra - Invierea mortilor

După aceste cuvinte ale îngerului meu conducător, au trîmbițat arhanghelii și toată priveliștea a dispărut. Apoi îngerul m-a lămurit că și cei vii în ziua judecății vor fi împreună cu cei înviați și că într-o clipă se vor schimba și vor deveni asemenea lor, cu faptele scrise pe frunțile lor. Apoi au dispărut și arhanghelii cu trîmbițele lor și pe nor am rămas numai noi doi, îngerul și cu mine.

În această singurătate, îngerul a continuat să-mi vorbească: "Dușane, tu ești om cinstit, ai milă pentru alții și inimă bună care te-a păzit să nu faci rău altora. Urăști păcatele celor mincinoși, hoți și fățarnici și nu rîzi de alții. Banul nu a putut să te corupă. în Dumnezeu crezi numai la suprafață, ca în anii copilăriei.
N-ai fost adeptul învățăturii că omul se trage din maimuță, dar nici convins n-ai fost, pentru că nu știi nimic despre Dumnezeu. Ai multe obiceiuri rele și multe păcate.

Cînd te mînii, înjuri și pe Dumnezeu. Ai talent la cîntat și îți place să ghicești în cafea și să prezici. Ești desfrînat.

Orice femeie care îți place și nu îți este ruda, dorești să o cîștigi. La aceasta te-a ajutat cîntatul și căutatul în cafea. Ai mințit numai cînd ai înșelat femeile și mai ales pe a ta, față de care te jurai că ești cinstit. Ai văzut în ce stare se află curvarii, cum putrezesc de vii și cum se chinuiesc.

De aceea, sa nu mai ghicești în cafea și să cinstești pe fiecare femeie ca pe o soră și ca pe mamă, pe fiecare tînăr ca pe un frate și pe tot omul în vîrstă ca pe tată. Și să mi mai înjuri. Roagă-te lui Dumnezeu și pocăiește-te de toate păcatele pe care le-ai făcut.

Iubește pe oameni, dar faptele lor rele să le urăști. Iartă pe toți, ca să ți se ierte și ție păcatele. Dreapta ta judecată și bunătatea au cîntărit mai greu decît păcatele tale. Trebuie să te spovedești la una din bisericile ortodoxe; apoi să te împărtășești cu Trupul și Sîngele Domnului nostru Iisus Hristos și Domnul îți va ierta păcatele.

De astăzi să nu mai păcătuiești și să te botezi în numele Tatălui și al Fiului și al Sfîntului Duh". Apoi îngerul își face cruce, arătîndu-mi cum trebuie să fac și eu corect semnul sfintei Cruci. "în rugăciune să te rogi la toți sfinții și la sfîntul tău patron, la apostoli, la prooroci, la îngeri, la arhangheli, la Heruvimi și Serafimi, continuă îngerul, dar mai ales decît la toți și în primul rînd, la Prea Sfînta Născătoare de Dumnezeu Maria, Mama lui Hristos Dumnezeu, pentru că slava ei, cinstea și înălțimea ei sunt mai mari decît ale tuturor îngerilor din Cer. Ea este grabnică ajutătoare tuturor celor ce o cheamă cu evlavie în ajutor.

Să ții minte, Dușane, și acest lucru: ori de cîte ori un păcătos se pocăiește sincer, se roagă lui Dumnezeii să-i ierte păcatele și ne cheamă în ajutor și pe noi care ne aflăm în Cer, în aceeași clipă și noi rugăm pe Dumnezeu Tatăl, pe Fiul și pe Sfîntul Duh ca să-i ierte păcatele. Atunci se face cu adevărat și în Cer bucurie.

De acum să prăznuiești pe Sfînta Paraschiva, patroana familiei tale, pe care tatăl tău o prăznuiește. Ea, Dușane, se roagă pentru toți ai tăi și pentru toți cei ce o cinstesc și o pomenesc. Și-ți mai spun ceea ce ți-a spus marele Apostol Petru: Folosește puțina viață care ți-a mai rămas pentru mînțuirea ta și poți să te mîntuiești numai prin post, rugăciune, prin primirea Sfintei împărtășanii și prin fapte bune. Împlinește cu sfințenie toate poruncile Domnului pînă la sfîrșitul vieții.

Despre cele văzute acum să nu povestești nimănui înainte de trecerea celor trei luni, după care poți să le spui la rudenii și la vreun prieten de-al tău.
Mai ține minte și aceasta: Cînd te rogi lui Dumnezeu, să ai gîndurile adunate și să te adresezi lui Dumnezeu cu smerenie. Cînd postești, să nu fii trist și supărat, ci vesel și zîmbitor.

Nu trebuie să știe cineva despre această nevoință a ta.

In lume să fii și în viitor comunicabil, cu cei ce se bucură, să te bucuri, dar în toate măsurat și stăpîn pe tine; cu cei ce plîng, plîngi și mîngîie-i. Să respecți legile și stăpînirea și să împlinești cele rînduite de stăpînire.

Să te rogi lui Dumnezeu și să-L ai mai presus de orice. Dacă ai nevoie de sfat sau ajutor duhovnicesc, mergi la Biserica lui Hristos. Cînd ne vom despărți, să mergi de îndată la mănăstirea Zița și cînd intri In biserică, vei vedea că, pe locul unde se vînd luminări, icoane, cărți sfinte și alte lucruri, pe raftul de lîngă ușă, se află cărțile. Cumpără-le pe primele patru la rînd; ia și Noul Testament. Silește-te să le citești, dar cu ajutorul explicațiilor, deoarece nu înțelegi toate cele scrise în ele. Noul Testament citește-l regulat".

Cu aceste cuvinte, Sfîntul Arhanghel Gavriil m-a însemnat cu semnul Sfintei Cruci și s-a făcut nevăzut.

Continuare: O mare minune din vremea noastra - Desteptarea

 
< Precedent   Urmator >

 

Video

video45.jpg