Continuare la: O mare minune din vremea noastra - In familie

După cîteva zile am plecat la Mînăstirea Ziţa ca să mă spovedesc şi împărtăşesc. Am socotit că este mai bine să merg acolo unde s-a întîmplat şi minunea.
Ajungînd la mănăstire, am rugat pe o călugăriţă să mă anunţe la Episcopul Vasile, că vreau să mă spovedesc şi că simt nevoia să o fac înaintea lui. I-am spus pe scurt ceea ce mi s-a întîmplat şi am rugat pe episcop ca să mă primească. După puţină aşteptare, am fost chemat în biroul episcopului, care mă aştepta m picioare. I-am făcut metanie şi i-am zis: "Dumnezeu să ajute", iar el mi-a răspuns: "Dumnezeu să ajute, fiule". I-am sărutat crucea şi mîna şi i-am zis: "Preasfinţite, binecuvîntaţi". "Dumnezeu să te binecuvinteze, fiule" mi-a răspuns episcopul.

A înţeles că eram neliniştit şi cu glas bllînd m-a poftit să şed. M-a întrebat de unde sînt şi i-am răspuns că m-am născut în Zacuta şi că de multă vreme trăiesc în Kraghievaţ. La răspunsul meu, episcopul mi-a zîmbit amabil şi mi-a zis: "Te-ai născut în eparhia mea".

În continuarea convorbirii m-a întrebat dacă am familie, unde lucrez şi după aceasta m-a rugat să-i povestesc cu răbdare şi fără emoţie toate cele trăite. I-am povestit de la început pînă la sfîrşit cele ce s-au întîmplat. Cînd îi vorbeam mă privea cu atenţie; din cînd în cînd îşi făcea cruce, se minuna şi mulţumea lui Dumnezeu pentru mila şi darul Său, zicînd: "Doamne, miluieşte! Doamne, miluieşte!", "Doamne, mare este puterea Ta, stăpînirea şi mila Ta!".

Cînd le-a auzit pe toate, mi-a zis că sufletul meu în acel timp era afară de trup, că provizoriu eram mort în timpul cît a ţinut vedenia.
"Şi acum să te întreb dacă eşti pregătit duhovniceşte pentru spovedanie". După ce i-am răspuns afirmativ, m-a pus să sărut crucea şi icoana şi să îngenunchi. Apoi episcopul a luat epitrahilul, mi l-a pus pe cap şi mi-a zis: "Duşane, fiule, acum mărturiseşte toate păcatele şi nu ascunde nimic. Eu te ascult şi-ţi voi citi rugăciunea de dezlegare. Apoi vei primi Sfînta împărtăşanie, Trupul şi Sîngele lui Hristos şi Domnul te va ierta! Spune liber toate păcatele pe care le-ai făcut cu fapta, cu cuvîntul şi cu gîndul în toată viaţa ta pînă în clipa aceasta. Nu te teme că voi vorbi cuiva despre păcatele tale. Pe acestea numai Domnul le va şti şi eu  care te spovedesc. Noi care.
spovedim avem poruncă să păstrăm secretul spovedaniei".

Aceste cuvinte m-au eliberat desăvîrşit şi i-am spus cu deamănuntul toate păcatele. In cursul spovedaniei am început să plîng şi să suspin, rugînd pe Domnul şi pe Maica Domnului să mă ierte că îi înjurasem de multe ori. După ce am mărturisit toate păcatele pe care le ştiam, Episcopul Vasile a citit rugăciunea de dezlegare pe capul meu şi de multe ori m-a întrebat dacă mă pocăiesc de toate păcatele pe care le-am făcut. Printre lacrimi i-am răspuns din adîncul inimii şi al sufletului şi că făgăduiesc ca în viitor să mă păzesc de tot păcatul.
Cînd a terminat rugăciunea, a luat epitrahilul de pe capul meu şi iarăşi am sărutat sfînta cruce şi icoana. Apoi episcopul m-a miruit şi a început să citească rugăciunile dinaintea Sfintei împărtăşanii.

Cînd am primit Sfînta Împărtăşanie, am simţit o mare bucurie şi uşurare. Starea pe care o trăieşti după o spovedanie curată este cu neputinţă de descris. Bucuria, fericirea, buna dispoziţie, uşurarea, stăpînesc şi îndulcesc sufletul. Omul parcă simte că s-a născut din nou. Cînd, i-am spus episcopului cum mă simt, mi-a zis: "Fiule, Duşane, acesta este semnul că Dumnezeu ţi-a iertat păcatele şi de acum să nu mai păcătuieşti. Ceea ce ai văzut şi ai auzit este un mare lucru şi cred că de acum nimic nu te va mai atrage să păcătuieşti".

La sfîrşit, episcopul mi-a dat mai multe sfaturi. Mi-a spus să mă gîndesc la moarte, deoarece cine se gîndeşte la ea, nu mai păcătuieşte şi să nu mă tem de scurtimea acestei vieţi pămînteşti, despre care îmi vorbise şi Sfîntul Apostol Petru şi arhanghelul Gavriil, deoarece ei s-au referit la această viaţă care este scurtă, faţă de veşnicie şi că pot trăi şi o sută de ani şi să mă rog lui Dumnezeu ca şi cum aş muri mîine.

Sînt deplin fericit ca mila Lui Dumnezeu m-a întors pe calea credinţei şi că pot să mulţumesc lui Dumnezeu din toată inima şi din tot sufletul pentru toate darurile, răbdarea şi pedepsele pe care mi le trimite Sfînta Sa Pronie.

Mă rog lui Dumnezeu că să creadă în adevărul despre renaşterea mea duhovnicească toţi cei care îl cunosc şi să descopere şi aftora cele ce m-au ajutat să găsesc drumul cel adevărat pentru mîntuirea sufletului.

Har şi pace să ne dăruiască Domnul nostru Iisus Hristos. AMIN.