Continuarea la: O mare minune din vremea noastra - Sufletele celor raposati

La poarta staţiei celei din urmă stătea un tînăr preafrumos, asemenea cu îngerul meu păzitor. In mîna stîngă ţinea o carte, iar în dreapta o sabie. Ne-a salutat, plecîndu-se bucuros şi făcîndu-ne loc, ne-a făcut semn să intrăm înăuntru. Am trecut înăuntru de la ultima poartă, cu toate că aici trecerea era şi mai strimtă.

Abia am trecut de această poartă şi îndată ne-am aflat într-o mare lumină... Pînă la, ultima staţie, se vedea obişnuita lumină pămîntescă. Deosebirea dintre această lumină şi lumina cea nouă în care intrasem este aşa mare, ea deosebirea dintre o zi plină cu soare şi noaptea cea mai întunecoasă.

Uimit de puternica lumină, am început să mă uit căutînd cu ochii soarele, dar îngerul meu mi-a explicat că am trecut de sistemul solar şi ne găsim sub bolta împărăţiei cereşti, că cerurile strălucesc de la faţa lui Dumnezeu şi că aici nu este niciodată noapte, ci, de-a pururi ziuă.

Frica şi cutremurul care mă stăpînise aproape necontenit pînă în acel loc, acum au dispărut şi deodată m-am umplut de o negrăită linişte şi mare bucurie.
Din înălţimea bolţii cereşti se vedea în jos măreaţa privelişte a unui foarte mare oraş. Case, biserici, parcuri şi alte nenumărate frumuseţi cereşti se vedeau peste tot în acest nemărginit spaţiu ceresc şi toate luminau şi străluceau ca o neobişnuită lumină. Privirea mi-a fost atrasă de către două rîuri uriaşe, care curgeau domol prin acest oraş. Unul din rîuri avea un lichid alb, iar altul galben. îngerul mi-a înţeles şi de data aceasta mirarea mea şi mi-a explicat că e vorba de lapte şi miere. Uitîndu-mă la aceste rîuri, am observat că din ele se răsfira un mare număr de pîrîiaşe, care în curgerea lor se apropiau de toate plantele şi le udau.

Uimit de acesta privelişte, am simţit în suflet un fel de tresăltare, care fără să vreau m-a făcut să întind mîinile înspre ea. Doream să ating cu mîinile acele lucruri, să le mîngîi, dar îngerul meu m-a tras şi am coborît repede din acel loc înalt.

Bucuria şi uimirea mea nu mai aveau margini, văzînd toate cele ce ne înconjurau. Nu ştiam unde să mă uit mai întîi. De lîngă mine şi pînă departe, cît puteau cuprinde ochii, mişuna atîta viaţă, cum nu-şi poate închipui un om să vadă în altă parte, decît în Paradis.

Terenul Paradisului era ca de sticlă şi limpede ca cristalul, iar acele pîrîiaşe curgeau la vale pe teren. în jurul nostru, la diferite distanţe, se aflau preafrumoase case de tot felul de mărimi şi forme. Fiecare era împodobită cu o artă desăvîrşită. Mi-au atras atenţia acoperişurile acestor case paradisiace, care se asemănau oarecum cu acoperişurile bisericilor ruseşti cu multe turle.

Lumina care le scălda din toate părţile, dădea acestor construcţii şi mai mare frumuseţe. în jurul acestor palate cereşti se întindeau parcuri uriaşe, pline de copaci minunaţi şi de flori, care răşpîndeau o negrăită mireasmă şi parfumul lor purtat de o adiere uşoară se revărsa peste tot. Cu uimire am observat că fiecare floare înfloreşte necontenit şi îşi schimbă culoarea şi odată cu aceasta are o nouă şi îmbătătoare mireasmă.

Împreună cu aceste plante am văzut şi mulţime felurită de copaci roditori, împodobiţi cu rod ca nişte frumoase panglici.
Roadele acestor pomi erau foarte mari şi pline de must, care se vedea cum curge prin ele. Îngerul mi-a explicat că pomii rodesc de douăsprezece ori pe an.
Prin toate părţile Raiului, pe unde mă conducea îngerul, am văzut mulţime mare de oameni, de toate vîrstele. Bătrînii erau de o frumuseţe desăvîrşită şi minunată. Din semnele bătrîneţii păstrau numai părul alb şi barba ondulată, pe cînd feţele lor erau ca ale unor tineri.

Şi mai mult am admirat pe copii, care în multe privinţe se asemănau cu îngerii. Mă uitam cum jucau diferite jocuri prin parcuri: unii făceau coroniţe de flori şi alte podoabe şi păsările coborau pe umerii lor, băteau din aripi, cîntau şi se veseleau de jocurile lor.

Am observat că îmbrăcămintea copiilor şi a celor vîrstnici nu era la fel şi avea culori diferite; croiala şi alte amănunte se armonizau plăcut cu felul lor de slujire. în jurul capului, copiii aveau aureole mai mici decît ale îngerilor şi ale sfinţilor. Pentru viaţa lor pămîntească curată şi virtuoasă, Dumnezeu le dăruise în Rai toate bucuriile.
Împreună cu aceşti locuitori ai Raiului se afla şi o mulţime nenumărată de îngeri. Desăvîrşirea şi frumuseţea îngerilor este cu neputinţă a o descrie.
Străluceau mai puternic decît soarele şi de pe îmbrăcămintea lor se revărsau lumini ca fulgerele. îngerii făceau ceată cu tinerii şi cu cei în vîrstă şi împreună cu ei slăveau pe Dumnezeu.

Mergînd prin Rai am observat un lucru mai minunat decît toate. împreună cu îngerul meu, umblam neobişnuit de uşor şi foarte repede. într-o clipă am ajuns la un loc de o minunată frumuseţe care întrecea prin lumină şi podoabă pe toate cele văzute pînă atunci în Rai.

În faţa noastră, nu departe, la dreapta se vedeau adunate într-o mare ceată, puterile cereşti cele mai înalte. La fel, în partea stîngă se vedeau, în cete deosebite una de alta, marii aleşi ai lui Dumnezeu. Nu pot găsi cuvinte potrivite pentru a descrie minunatele frumuseţi ale acestora.

În faţa acestei adunări, îngerul meu încetineşte mersul, se mtoarce spre dreapta, începe să-mi explice şi să-mi arate cu mîna: "Aceştia sunt îngerii, aceştia sunt Arhanghelii, aceştia sunt Heruvimii şi aceştia sunt Serafimii"; apoi se întoarce spre stînga şi zice: "Aceştia sunt cuvioşii, aceştia sunt proorocii, aceştia sunt drepţii şi aceştia sunt sfinţii".
Şi iarăşi îngerul se întoarce spre stînga şi-mi arată cu mîna, zicînd: "Aceştia sunt monahii, aceştia mucenicii, care au fost munciţi pentru Domnul Iisus Hristos şi s-au învrednicit de slava cerească." Apoi se întoarce iarăşi spre dreapta şi zice: "Aceştia sunt Apostolii".

Aici îngerul meu s-a oprit şi din ceata apostolilor s-a desprins Apostolul Petru şi a stat înaintea noastră. în acelaşi timp din stînga apare şi cuvioasa maică Paraschiva şi vine alături de Apostolul Petru. Călătorii pe care îi transportasem în acea zi de la Kralievo la Mănăstirea Ziţa, stăteau înaintea noastră în mare slavă şi strălucire. Pe capete aveau steme strălucitoare şi hainele pe care le purtau străluceau cu o neobişnuită lumină şi podoabă.

Pe umărul drept şi pe piept aveau coroane nespus de frumoase, care îi împodobeau ca nişte decoraţii.

Frumuseţile Raiului erau mai presus de orice desăvîrşire.

In tot drumul făcut prin Rai, niciodată nu-mi trecu prin minte că o să revăd pe călătorii mei. De aceea, surprins de această întîlnire şi vedere a lor, îi priveam de jur împrejur fără să-mi pot lua ochii de la ei.

Din această bucurie duhovnicească, m-au trezit cuvintele Simţului Apostol Petru: "Ştii, Duşane, pe cine ai dus cu maşina astăzi?" Fără să-mi ascund bucuria, am răspuns cu mare însufleţire: "Ştiu!". Apoi, Apostolul continuînd cuvîntul, mi-a zis: "De acum să nu mai fii om necredincios, ci credincios şi să te botezi în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfîntului Duh".

Apoi Apostolul a făcut semnul Sfintei Cruci, arătîndu-mi cum să-î fac şi eu. Cînd eram copil, eu nu făceam semnul crucii corect, de aceea Apostolul mi-a arătat cum trebuie să-l fac şi apoi a continuat să mă sfătuiască: "In rugăciune să te rogi îa toţi sfinţii: la prooroci, la apostoli, la îngeri, la arhangheli, la Heruvimi şi Serafimi, dar mai presus de toţi la Maica Domnului, Preasfînta Născătoare de Dumnezeu Măria, a cărei slavă şi cinste este mai mare decît a tuturor îngerilor din Cer. Ea este grabnic ajutătoare, celor ce cheamă ajutorul ei cu credinţă în rugăciune.
De acum să te laşi de obiceiurile rele înrădăcinate în tine şi să sărbătoreşti pe Sfînta Paraschiva, patroana familiei, care se roagă pentru toţi cei ce ţin sărbătoarea ei.
Aceasta pe care ai văzut-o şi o vezi şi mi-o arătă cu bucurie sfîntul Arhanghel Gavriil -, fericit eşti tu, ai tăi şi toţi care o cinstesc; dar numai aceasta nu-ţi este deajuns, dacă apoi nu vei merge pe calea arătată de Domnul nostru Iisus Hristos. Şi tu, Duşarie, poţi, în puţina viaţă cît ţi-a mai rămas, să te manuieşti prin post şi prin rugăciune şi să ţii pînă la sfîrşit poruncile lui Dumnezeu".
Cuvintele marelui Apostol au mişcat adînc sufletul meu. Sub puterea acestei învăţături, stăteam nemişcat şi ascultam acele lumini ale lui Dumnezeu (îngerii). Din această stare m-a scos arhanghelul Gavriil, continuînd explicaţiile: "Aceştia simt proorocii lui Dumnezeu, aceştia, mucenicii cei mari". Astfel, mi i-a arătat la rînd pe toţi şi ei, la fiecare prezentare, zîmbeau liniştit şi se înclinau uşor..

Continuare: O mare minune din vremea noastra - In fata Tronului Domnului