Continuare la: O mare minune din vremea noastra - Sfaturile ingerului

Odată cu încetarea vedeniei m-am deşteptat. Eram lac de sudoare şi nu mă puteam mişca din pricina unei mari oboseli. Ceasul care se afla lîngă mine arăta ora şase după amiază. Sub impresia acestei vedenii m-au cuprins pe rînd sentimente de bucurie şi de frică şi am mulţumit lui Dumnezeu că m-a învrednicit să văd toate acestea.
În această slăbiciune fiind şi gîndindu-mă la toate cele văzute în cele şase ore trecute, mîna mi s-a mişcat spre obraz şi am făcut semnul Sfintei Cruci. Oboseala care mă ţinea pironit pe pat a dispărut şi m-am sculat imediat bucuros că am scăpat de această greutate. După ce m-am pus în rînduială, am plecat la mănăstirea Ziţa după cărţile pe care îngerul îmi spusese să le cumpăr.

În mănăstire nu era nimeni, afară de un monah, pe care mai pe urmă am aflat că-l chema părintele Gherasim. După ce m-am închinat la icoane şi am aprins luminări, m-am apropiat de raftul cu cărţi şi am cerut părintelui Gherasim să-mi dea cele patru cărţi din rînd. Afară de acestea am mai cumpărat încă două, pe care se afla icoana Maicii Domnului cu Domnul nostru Iisus Hristos.

La plecare, călugărul m-a întrebat cu multă bunătate de unde sunt. De teamă ca nu cumva să-i descopăr ceva din cele ce trăisem, i-am răspuns în grabă, lucru de care mă ruşinez şi acum: "Ce te interesează de unde sunt!" M-am întors şi am ieşit din biserică.

Îndată ce m-am întors la băi, m-am apucat să citesc cărţile ce le cumpărasem. în ziua următoare, fiind mare sărbătoare a sfîntului Apostol Petru, am mers pentru prima mea rugăciune la mănăstirea Ziţa.
Din inimă am urmărit toate părţile Sfintei Liturghii, iar cîntarea monahilor mi-a adus aminte de minunatele cîntări ale îngerilor din bisericile cereşti. Inima mi s-a umplut de dulceaţa unei duhovniceşti bucurii.

Am mulţumit Domnului, Care a început să schimbe inima mea cea păcătoasă. Am mulţumit Domnului, Care m-a miluit şi pe mine păcătosul. Mulţumeam, şi prin faţa ochilor mei trecea viaţa mea confuză, păcătoasă şi plină de neorînduială. Nu se vedea nici o lumină, nici o mîngîiere. Amintirea acestei vieţi îmi producea o adîncă mîhnire.

Nu m-am mai putut stăpîni, cînd în biserică a început, sărbătoresc şi tainic, cîntarea "Care pe Heruvimi", care anunţă momentele cele mai înalte ale Sfintei Liturghii, înăuntru meu parcă bătea ceva, parcă se desfăcea ceva din pieptul meu. Mi-am strîns inima, dar ochii n-au mai putut ţine: curgeau torent lacrimile în rănile mele deschise şi inima căită. Slavă Ţie, Doamne! Slavă Ţie! Am ieşit din biserică liniştit, uşor şi refăcut duhovniceşte. înăuntrul meu s-a coborît duhovnicească rînduială.
Restul şederii mele la băi, l-am folosit pentru schimbarea mea duhovnicească. în zadar mă aşteptau să mă întorc la ele, obiceiurile mele de mai înainte: plimbările, muzica distractivă şi alte rele. Timpul care mi-a mai rămas din concediu l-am petrecut în rugăciune, citirea cărţilor sfinte şi cugetare la toate cele pe care le trăisem.

Continuare: O mare minune din vremea noastra - In familie