Ingerii servitori. Despre credinta de nezdruncinat in Dumnezeu.

Servitoarea hanului a sosit cu răsuflarea tăiată şi i-a spus lui Matei: “Stăpâne, stăpâne, vino să vezi; într-o clipă, o mulţime de tineri au adus tot felul de merinde într-o cantitate atât de mare, încât nu vom reuşi să consumăm totul nici într-un an! Totul arată atât de proaspăt şi de bun! Hambarele sunt pline până la acoperiş şi burdufurile din pivniţă sunt pline cu cel mai bun vin! Stăpâne, stăpâne, de unde vin toate acestea, căci totul s-a petrecut în ziua de Sabat a evreilor?”

Matei nu mai înţelegea nimic, nu mai mult decât toţi cei care se aflau în sală, iar discipolii lui Ioan Botezătorul, dintre care unii văzuseră cu câteva clipe înainte că toate hambarele erau goale, l-au întrebat pe Matei dacă făcuse o comandă de alimente!

Matei le-a răspuns: “Eu nu, altfel aş fi ştiut şi nici soţia mea, de vreme ce m-a anunţat prin servitoare că puţinele provizii pe care le mai aveam sunt aproape epuizate. În afară de grădină şi de câteva terenuri în arendă nu mai am nici o livadă şi dacă aş mai fi avut vreuna, nu aş fi avut timp să mă ocup de ea, având deja destul de multe de făcut la vama mea şi cu acest han în care primesc foarte multă lume. De aceea, în fiecare săptămână, aduc provizii de la Capernaum. Peştele mi-l aduceţi voi şi, în ceea ce priveşte cerealele, le cumpăr de obicei de la coreligionarii mei greci. Iată, pe scurt, modalitatea în care îmi aprovizionez casa, dar nu ştiu nimic despre această comandă!

Aş crede că un mare prieten necunoscut a făcut aceasta pentru mine, doar dacă nu ar fi vorba despre un miracol, despre care nu mai este nici o îndoială! De unde vine acest prieten şi cine este el? Bineînţeles că nu ştiu, nu mai mult decât voi; îi voi chema pe toţi servitorii mei şi îi voi întreba dacă îi cunosc pe cei care au adus aceste provizii!”

El a chemat-o pe soţia lui, pe toate servitoarele şi pe toţi servitorii şi le-a pus această întrebare. Dar toţi au răspuns, la unison, că nu cunosc pe nici unul dintre aceşti tineri. “Aceşti oameni de o statură aparent fragilă au aerul unor băieţandri foarte tineri, părul lor lung este buclat într-un mod magnific şi hainele lor seamănă mai degrabă cu cele ale romanilor decât cu cele ale evreilor. Erau foarte numeroşi şi au lăsat sprinteni mărfurile în pivniţe şi hambare, spunând: ‘Acesta este un dar pentru Matei vameşul, care a fost chemat astăzi de către Marele Învăţător!” Apoi s-au îndepărtat cu toţii şi nu am văzut în ce direcţie au plecat”.

Un fariseu a spus: “Pare ciudat şi totuşi este adevărat. Dar am vrea să înţelegem mai bine”.

Acest fariseu s-a întors spre Matei şi i-a spus: “Stăpâne al casei, dă-ne să gustăm din acest vin şi-ţi vom spune îndată de unde provine. După gust şi după culoare, ne vom da sigur seama de unde este”.

Au coborât apoi în pivniţă şi au adus tuturor pahare pline cu vin; când fariseii şi leviţii au gustat, ei au spus cu uimire: “Nu, nu am mai gustat niciodată un asemenea vin, are un gust indescriptibil. Am gustat până acum toate vinurile cunoscute de pe acest pământ şi unele erau excelente, dar în comparaţie cu acest vin, toate celelalte par ca apa! Este o enigmă şi va rămâne o enigmă.

Dar deoarece ai o rezervă atât de mare din acest vin minunat, nu ai vrea să ne vinzi câteva burdufuri? Aceasta, desigur, pentru a le trimite Marelui Preot la Ierusalim!”

Matei a răspuns însă: “L-am primit gratis, îl voi da gratis, dar Marele Preot nu va primi nici o picătură, doar dacă nu va veni aici, din întâmplare, ca oaspete. Aici, el va fi servit la fel ca toţi ceilalţi, dar, insist, la fel ca toţi ceilalţi şi niciodată în calitate de Mare Preot al evreilor, ceea ce nu reprezintă pentru mine decât ticăloşia tuturor ticăloşiilor, care ucide spiritul oamenilor de aceeaşi credinţă cu el”.

Un levit i-a spus: “Prietene, părerea ta în legătură cu Marele Preot este greşită; se vede că nu ai nici o idee despre ceea ce este el!”

Matei: “Să lăsăm asta de o parte, altfel mă voi supăra. Voi vedeţi lucrurile din punctul lui de vedere, de aceea nu vedeţi ceea ce se află în faţa voastră, cu atât mai mult cu cât nimeni nu îşi poate vedea propria faţă, nasul sau fruntea! Dar noi, care suntem în faţa voastră, le vedem bine. Suficient, să nu mai vorbim, altfel am să mă înfierbânt şi nu aş vrea să vă ofensez, pentru că eu îmi respect oaspeţii”.

Un fariseu ceva mai politicos a spus: “Bine, bine, să lăsăm asta şi să vorbim mai bine cu Învăţătorul Iisus. Poate că el ne va da cel mai bun răspuns. Căci el ne depăşeşte pe toţi în ştiinţă şi în înţelepciune”. Întorcându-se spre Mine, el Mi s-a adresat: “Ce spui tu despre această istorie? Trebuie să ştii câte ceva, căci cuvintele adresate discipolului tău Ioan făceau aluzie directă la aceasta! Totul s-a petrecut chiar atunci când tu le explicai discipolilor lui Ioan Botezătorul cum Dumnezeu îi binecuvântează pe cei care Îl iubesc cu adevărat şi îşi pun toată încrederea în El şi când tu denunţai urâţenia şi latura iluzorie a egoismului. Eu bănuiesc aşadar că tu ştii ceva sau că eşti chiar tu autorul”.

Eu am spus: “Bine, dacă Mă bănuiţi, asociaţi supoziţia voastră cu ceea ce le-am spus discipolilor lui Ioan şi recunoaşteţi în inimile voastre că am spus adevărul cel mai deplin!

Cel care va acţiona după profunzimea inimii lui, va primi de asemenea de la Dumnezeu ceea ce a primit prietenul şi fratele nostru Matei.

Căci, credeţi-Mă, Dumnezeu este mereu acelaşi în inima Sa, acelaşi care a fost pe întinderea cerurilor cu mult înainte ca soarele, luna şi stelele să strălucească pe ea; aşa cum este El în acest moment, aşa va rămâne în eternitate.

Cel care Îl caută pe drumul drept, Îl va găsi şi va fi binecuvântat din eternitate în eternitate!”

Aceste cuvinte i-au zguduit pe toţi până în adâncul inimii, iar discipolii lui Ioan, după ce au reflectat mai profund, au spus: “El este fără îndoială un profet cu mult mai mare decât era Ioan al nostru, alături de care am trăit timp de zece ani, fără ca niciodată să auzim ceva asemănător. Fariseul are dreptate atunci când pretinde că acest nazaritean ştie ceva. Eu aş zice chiar că, cu el, nu se ştie unde ne vor duce toate acestea. Iată de fapt dovada orbirii noastre şi a învăţătorului nostru Ioan”.