Enoh le povesteste copiilor sai ceea ce a vazut |
|
|
|
Capitolul 40 Enoh le povestește copiilor săi ceea ce a văzut 1 Dragi copii, pot să vă spun că am văzut întreaga creație de la început și până la sfârșit, iar ceea ce vă povestesc, vă povestesc prin gura lui Dumnezeu.
2 Cunosc acum toate lucrurile și le-am descris în cărți: cerurile, rostul și plenitudinea lor, precum și rostul tuturor oștirilor în mers.3 Am putut observa, măsura și descrie stelele și am văzut cât sunt de multe. 4 Care om le-a văzut vreodată mersul și nașterea? Nici chiar Îngerii nu au văzut atât de multe, pe când eu pot să le dau acum un nume. 5 Am măsurat Soarele, razele sale și chiar ceasurile sale. Am putut astfel descoperi toate corpurile cerești din jurul Pământului. Am descris funcționarea hranei, a semințelor semănate, precum și modul în care acționează Pământul pentru a produce toate plantele, ierburile și fiecare floare, cu tot cu miresmele și numele lor tainice. Am văzut de asemenea norii, organizarea lor, aripile pe care plutesc și cum cară ei ploaia și picăturile de apă. 6 Am putut studia multe lucruri din Natură, cum ar fi drumul trăznetului și al fulgerului pe care mi le-au arătat Îngerii lor păzitori, cheile lor și mai ales felul în care iau naștere și cum sunt aruncate cu putere din cer cu un lanț care le îngreunează și cum sunt apoi trase din nou sus după ce-și termină opera distrugătoare pe Pământ. 7 Am descris hambarele, cele ale zăpezii, ale frigului, ale brumei, pe Îngerii care păstrează cheile anotimpurilor și care umplu cerul de nori fără a goli vreodată jitnițele cerești. 8 și am descris locurile unde se odihnesc vânturile și cum cei care se ocupă de ele le pun pe cântar pentru a le măsura forța. Apoi, în funcție de aceasta, suflă asupra lor pentru a le face să străbată Pământul întreg. Unele, împinse așa de tare, ajung chiar să zdruncine Pământul. 9 De asemenea, am măsurat Pământul, munții, dealurile și câmpiile sale, copacii, pietrele, râurile și toate lucrurile care sunt pe el, precum și distanța dintre Pământ și cel de-al șaptelea Cer, până la cel mai adânc dintre iaduri, precum și locul judecății și poarta larg deschisă a iadului în care se varsă toate lacrimile. 10 și acolo i-am văzut pe cei întemnițați trăindu-și durerea în așteptarea judecății. 11 și, întocmai ca un scrib, i-am descris în timpul judecății lor, cu minutele sentințelor lor și cu caznele lor. Foto: Mario Duguay |
| < Precedent | Urmator > |
|---|
| Cartea lui Enoh (versiunea slavona) |
| Prezicerea judecatii de apoi |
| Ordinea din sanul creatiei |
| Ce i-au invatat Ingerii pe oameni |
| Dumnezeu porunceste potopul |
"Ei inca vin prin cerul din zori cu aripile intinse, Iar muzica lor cereasca pluteste deasupra lumii obosite."
William Shakespeare