• Narrow screen resolution
  • Wide screen resolution
  • Auto width resolution
  • Increase font size
  • Decrease font size
  • Default font size
  • default color
  • red color
  • green color

angelinspir

angelinspir

Enoh este dus în cel de-al Patrulea Cer
Prima pagina

Enoh este dus în cel de-al Patrulea Cer

Imprimare E-mail
1 Tovarășii mei m-au dus apoi în cel de-al Patrulea Cer și mi-au arătat înlănțuirile succesive ale lucrurilor, precum cele ale razelor Soarelui și Lunii.

2 Am putut astfel să măsor razele Soarelui și ale Lunii și să le compar luminile, văzând că intensitatea luminii Soarelui este negrăit mai mare decât cea a Lunii.

3 Cercul și roata pe care este prins [Soarele]2 se mișcă neîncetat întocmai precum vântul năvalnic ce mângâie obrajii.

4 Plecarea și întoarcerea sa sunt mereu însoțite de patru mari stele care au mii de alte stele sub ele, la dreapta roții solare. La stânga lui, alte patru stele transportă mii de alte stele sub ele, ceea ce constituie, în total, mai bine de 8000 de stele care emit lumină deodată cu Soarele.

5 Astfel, în fiecare zi, vreo 15 miriade de Îngeri asistă Soarele în funcționarea lui, în timp ce 1000 de miriade de Îngeri îl urmează în timpul nopții.

6 Însoțindu-i pe acești Îngeri, Îngerii cu șase aripi ajută Soarele să emită flăcările sale arzătoare, în timp ce 100 de Îngeri îi aprind și-i întețesc focul.
 
< Precedent   Urmator >


Vezi si...
 

Video

video45.jpg

Rugaciune

angel06.gif

Impresii

Daca doriti sa ne trimiteti impresii personale
11.gif

Newsletter