Cartea lui Enoh
Ingerii fideli intervin
Ingerii fideli intervin |
|
|
|
Capitolul 9
2 "Pământul pustiit strigă de deznădejde și strigătul lui se ridică până la porțile cerului.
3 Acum, sufletele omenești strigă către voi, Sfinți ai cerurilor, cerând ca soarta lor să fie supusă judecății Celui Preînalt." 4 Atunci Sfinții din cer I-au spus Stăpânului Cerului: "Tu ești Stăpânul absolut, Dumnezeul dumnezeilor, și Regele regilor. Tronul slavei Tale dăinuie de-a lungul tuturor generațiilor lumii și numele Tău este sfânt, slăvit și binecuvântat în veacul vecilor.
5 Tu ai creat totul și în puterea Ta stau toate. În fața Ta, totul este
descoperit și la vedere: Tu vezi totul, nimic nu-Ți poate scăpa.
6 Ai văzut ce a făcut Azazel, cum a răspândit pe Pământ învățături oprite, cum a dezvăluit taine eterne păstrate până azi.
7 Ai văzut de asemenea cum Shemyaza i-a învățat pe oameni, el căruia Tu îi dăduseși puterea de a-i conduce pe tovarășii săi.
8 Chiar și aceștia din urmă s-au dus la fiicele oamenilor: ei au avut
legături amoroase cu ele și, prin aceasta, s-au denaturat. Ei le-au
învățat de asemenea tot felul de purtări deșănțate.
9 Or, aceste femei au dat naștere unor uriași și din cauza lor s-a vărsat sângele pe tot cuprinsul Pământului, iar păcatele
10 și acum sufletele morților își strigă plângerile până la porțile cerului. Gemetele lor nu mai contenesc.
11 Dar Tu care știi totul dinainte, știi asta și-i rabzi pe uriași; și nu ne spui ce-ar trebui să facem?" |
| < Precedent | Urmator > |
|---|
| Cartea lui Enoh (versiunea slavona) |
| Prezicerea judecatii de apoi |
| Ordinea din sanul creatiei |
| Ce i-au invatat Ingerii pe oameni |
| Dumnezeu porunceste potopul |
"Este minunat cum fiecare inger, in orice directie si-ar intoarce corpul si fata, il vede mereu pe Dumnezeu in fata lui."
Emanuel Swedenborg