Cartea lui Enoh
Greseala comisa de cele sapte stele
Greseala comisa de cele sapte stele |
|
|
|
Capitolul 21 Greșeala comisă de cele șapte stele 1 M-am dus apoi în altă parte, ajungând într-un loc unde totul este neant. 2 Priveliștea era cumplită: nu era nici cer deasupra, nici pământ dedesubt; era un loc ciudat deoarece nu avea nici o formă. 3 Acolo erau șapte stele înlănțuite laolaltă; semănau cu niște munți mari și ardeau ca focul. 4 Am întrebat atunci de ce sunt înlănțuite astfel și de ce sunt prizoniere. 5 Uriel, unul dintre sfinții Îngeri care mă însoțeau și mă călăuzeau, mi-a răspuns: „Enoh, de ce pui aceste întrebări? 6 Aceste stele sunt cele care au încălcat poruncile Domnului și ele au fost înlănțuite aici pentru un milion de ani, durata corespunzătoare greșelii lor.” 7 De acolo, am mers în alt loc și mai înspăimântător decât cel de dinainte, unde am văzut ceva cumplit: o vâlvătaie mare arunca limbi de foc; o groapă cobora până în abis, care era și el plin de coloane învăpăiate. Acesta era imens – cu neputință să-i deslușești hotarele. Am strigat: 8 Ce grozăvie! Ce loc cumplit vederii! 9 Uriel, care stătea alături de mine, mi-a zis: „Enoh, de ce ți-e frică?” I-am răspuns că din cauza acelui loc cumplit și a suferinței teribile pe care o vedeam acolo. 10 El a adăugat că acolo erau întemnițați pe vecie Îngerii căzuți. |
| < Precedent | Urmator > |
|---|
| Cartea lui Enoh (versiunea slavona) |
| Prezicerea judecatii de apoi |
| Ordinea din sanul creatiei |
| Ce i-au invatat Ingerii pe oameni |
| Dumnezeu porunceste potopul |
"Ei inca vin prin cerul din zori cu aripile intinse, Iar muzica lor cereasca pluteste deasupra lumii obosite."
William Shakespeare