Prima pagina arrowEmanuel Swedenborg - Despre iubirea in cuplu (5)

Emanuel Swedenborg - Despre iubirea in cuplu (5)

Castitatea și pângărirea ei

Starea de a continență sexuală este de preferat stării de abstinență. Faptul că starea de continență este de preferat este din cauză că această stare există încă din momentul creației; originea acestei stări este mariajul dintre bine și adevăr; pentru că îi corespunde căsătoria dintre Dumnezeu și Biserică; pentru că Biserica și iubirea în cuplu îi sunt companioni constanți; pentru că utilitatea ei este mai bună decât a tuturor celorlalte lucruri din creație, și din această cauză propagarea rasei umane se face într-o anumită ordine, și de asemenea cea a raiurilor angelice, care își au originile în rasa umană. ªi mai putem adăuga aici că relația de cuplu reprezintă completitudinea omenească; pentru că prin relația de cuplu omul devine complet, după cum veți putea vedea în capitolul următor. În celibat, toate aceste lucruri lipsesc.

Dacă se face afirmația că starea de abstinență este mai bună decât starea de continență, și dacă este supusă unei analize care ar putea primi aprobare și ar putea fi confirmată, rezultatul acestei confirmări ar fi că mariajele nu sunt sfinte și nici caste, și că, în cazul femeilor, doar acele femei care se abțin de la căsătorie și jură virginitate permanentă sunt caste; și, mai mult, cei care jură că nu se vor căsători niciodată, care se fac abstinenți pentru a moșteni împărăția lui Dumnezeu; multe alte concluzii care, venind dintr-o frază care nu este adevărată, nici ele nu sunt adevărate. Cei care ei înșiși aleg să fie continenți de dragul împărăției lui Dumnezeu sunt cu adevărat spirituali, fiind cei care, în relația de cuplu, se abțin de la păcatele desfrâului și adulterului.


angel45.jpg Într-o dimineață am fost trezit din somn de un cântec dulce, care se auzea de undeva de deasupra mea. Atunci, în primele momente de trezire, în care ființa este mai interiorizată, mai calmă, fiind unele dintre cele mai plăcute momente ale zilei, am reușit să mă mențin pentru un anumit timp într-o stare superioară de conștiință, ca și cum aș fi fost în afara corpului meu fizic, și mă puteam focaliza exclusiv pe starea exprimată de acea melodie. Muzica din rai nu este altceva decât o stare a minții care iese din gură sub forma unei melodii; pentru că tonalitatea care apărea dintr-o stare de iubire este cea care dă viață vorbirii, dincolo de cuvintele celui care la rostește. în această stare, am perceput că starea de afectivitate generată de plăcerile iubirii în cuplu era de fapt starea exprimată de melodiile cântate de soțiile din rai. Am putut observa aceasta din sunetele melodiei, în care acele plăceri erau modulate în minunate și felurite chipuri.

După aceasta, m-am trezit și am privit în lumea spirituală. Iar acolo, în partea de Răsărit, dedesubtul soarelui, am văzut ceva ce părea a fi un șuvoi auriu ce curgea din ceruri. Era roua dimineții care cădea cu atâta abundență  încât, atunci când era atinsă de razele soarelui, apărea în fața ochilor mei ca un șuvoi de aur. Devenind și mai conștient datorită acestei viziuni, am înaintat în acel tărâm, iar acolo am întâlnit un înger pe care l-am întrebat dacă văzuse și el acel șuvoi auriu care curgea pe pământ din soare. El mi-a răspuns că vede acel șuvoi tot timpul atunci când meditează asupra iubirii în cuplu. Apoi, orientându-și privirea într-acolo, a spus: "Acel șuvoi curge deasupra unei săli unde se află trei cupluri care locuiesc în centrul unui paradis din partea de Răsărit. Acest șuvoi care se vede curgând din soare peste acea sală se manifestă pentru că acele cupluri emană înțelepciunea care însoțește iubirea în cuplu și toate desfătările ei – în cazul soților fiind vorba de iubirea în cuplu, iar în cazul soțiilor lor, de desfătările acesteia. Dar eu simt acum că tu te gândești intens la deliciile iubirii în cuplu. Te voi conduce deci la acea sală și te voi prezenta celor de acolo."

M-a condus apoi acolo prin locuri paradisiace la niște case construite din lemn de măslin, care aveau două coloane de cedru la intrare; prezentându-mă soților, el a i-a întrebat dacă am permisiunea de a vorbi cu soțiile lor în prezența lor; soții și-au dat consimțământul și le-au chemat apoi pe soțiile lor. Am observat că se uitau foarte atent în ochii mei, și le-am întrebat de ce. Ele mi-au spus: "Noi putem să vedem în special ce tendințe manifești tu în privința laturii erotice a iubirii, iar de aici care sunt sentimentele tale, și deci ce gândești tu despre aceasta; iar noi vedem că te gândești foarte intens la iubirea în cuplu, dar totuși într-un mod cast."

angel47.jpg Am răspuns: "Spune-mi, te rog, câte ceva despre plăcerile iubirii în cuplu." Dând din cap a încuviințare, soții le-au spus soțiilor lor: "Dacă sunteți de acord, revelați-i câte ceva despre aceste lucruri. Urechile lui sunt caste."

Apoi soțiile m-au întrebat: "Cine te-a învățat să ne întrebi despre plăcerile iubirii în cuplu? De ce nu îi întrebi pe soții noștri?" Am răspuns: "Acest înger care este aici cu mine mi-a șoptit la ureche că soțiile sunt cele care receptează și simt aceste plăceri pentru că ele sunt născute cu aceste plăceri, și toate plăcerile țin de iubire."

La auzul acestor cuvinte, ele au răspuns cu zâmbetul pe buze: "Fii prudent și nu spune asemenea lucruri decât cu un sens ambiguu, pentru că aceasta este o înțelepciune păstrată adânc în inimile sexului feminin și nu este dezvăluită soților noștri decât atunci când aceștia simt cu adevărat iubirea în cuplu. Există multe motive pentru aceasta – motive pe care le ținem ascunse doar pentru noi înșine."

Atunci soții lor au spus: "Soțiile noastre cunosc toate stările pe care noi le trăim, nefiindu-le ascuns absolut nimic. Ele văd, percep și simt tot ce pornește din voința noastră, dar noi, pe de altă parte, nu putem avea acces la tot ceea ce ele trăiesc. Soțiile au acest dar pentru că ele manifestă cea mai tandră iubire și cele mai frenetice aspirații pentru păstrarea prieteniei și a încrederii în cuplu, și deci pentru fericirea vieții ambilor iubiți; astfel, datorită înțelepciunii care există în iubirea lor, soțiile țin cont de aceste lucruri, atât pentru soții lor, cât și pentru ele însele. Acest gen de înțelepciune este atât de plin de prudență, încât ele nu doresc, și nu sunt capabile, să spună că iubesc, ci doar că sunt iubite."

Le-am întrebat pe soții de ce nu doresc acesta și de ce nu pot spune aceste lucruri. Ele mi-au răspuns că dacă s-ar afla cât de puțin din aceste lucruri, soții lor s-ar răci foarte mult față de ele și le-ar îndepărta din patul lor, din camera lor și din fața ochilor. "Dar așa se petrece doar în cazul soților care nu consideră căsătoria un lucru sfânt și prin urmare nu își iubesc soțiile dintr-o iubire spirituală. Dar nu tot la fel se petrece în cazul celor care nu fac așa. În mintea celor care consideră iubirea ca fiind spirituală, ea este pentru ei un lucru natural care se manifestă în corpul lor. Noi cei din această sală facem parte din această categorie, și deci le putem împărtăși soților noștri arcana ce descrie plăcerile pe care noi le simțim în iubirea în cuplu."

angel48.jpg Le-am cerut apoi în mod respectuos să îmi dezvăluie și mie câte ceva din această arcană. Dintr-o dată ele au privit spre o fereastră care se afla în partea de Miazăzi, iar acolo apăruse un porumbel alb, cu aripi strălucitoare ca de argint, iar pe cap avea o coroană care părea a fi din aur. Stătea cocoțat pe o creangă pe care crescuse o măslină. Când porumbelul făcea eforturi să își întindă aripile, femeile au spus: "Îți vom dezvălui totuși anumite lucruri. Atât timp cât porumbelul se află aici, acesta este un semn pentru noi că ne este permis să-ți revelăm anumite taine." Apoi ele au spus: "Fiecare om are cinci simțuri: văz, auz, miros, gust și pipăit; dar noi avem în plus un al șaselea simț, care este dat de senzația tuturor plăcerilor iubirii în cuplu ale soților noștrii. Noi avem acest simț în palmele mâinilor noastre, atunci când atingem pieptul, brațele, mâinile, obrajii sau bărbia soților noștri, în special pieptul, și de asemenea și noi când suntem atinse la rândul nostru de către ei; iar toată bucuria și plăcerea minții lor, și toate încântările și savorile sufletelor lor, și toate lucrurile pline de fericire și înălțare din inimile lor trec de la ei la noi, și devin perceptibile, sensibile, tangibile. Noi le percepem apoi atât de distinct și clar  ca și urechea atunci când percepe modulațiile sunetelor unui cântec, sau așa cum limba distinge aromele delicateselor. într-un cuvânt, deliciile spirituale ale soților noștri își găsesc în noi o întrupare naturală, și din acest motiv soții noștri ne numesc organele senzoriale ale iubirii în cuplu caste și pure, și deci ale tuturor deliciilor pe care le presupune aceasta. Dar acest sens al erosului nostru există, subzistă, persistă, și este transfigurat până într-atât încât soții noștri ne iubesc din înțelepciune și rațiune, iar noi la rândul nostru îi iubim din aceleași motive. În rai, această accepțiune pe care o are erosul nostru e numită activitatea înțelepciunii cu iubirea sa, și iubirea cu înțelepciunea sa."

Provocat de aceste cuvinte și având dorința de a afla și mai multe, am întrebat despre varietatea acestor delicii. Ele au răspuns: "Este infinită -  dar nu dorim să dezvăluim mai mult și nici nu putem să o facem; pentru că porumbelul de la fereastra noastră , care stătea pe creanga de măslin, și-a luat zborul."

Am așteptat apoi întoarcerea sa, dar în zadar. Între timp, i-am întrebat pe soți: "ªi voi înțelegeți același lucru prin iubirea în  cuplu?" Ei au spus: "Da, avem aceeași părere în general, însă nu și în particular. Noi trăim o stare de grație la modul general, de încântare, și o plăcere la modul general dată de manifestările particulare ale acestor sentimente, spre deosebire de soțiile noastre, iar acest sens general pe care îl experimentăm noi în toate aceste lucruri este ca seninătatea păcii."

După ce aceste cuvinte au fost rostite, am observat o lebădă pe ramura unui smochin; apoi ea și-a întins aripile și și-a luat zborul. Văzând aceasta, soții au spus: "Acesta este un semn că noi trebuie să ne oprim din a mai dezvălui și alte lucruri despre iubirea în cuplu. Revino altă dată, într-un alt moment, și probabil că vom putea să îți dezvăluim mai multe atunci." Apoi ei s-au retras și am plecat.
Orice reproducere, integrala sau partiala, a acestui articol, fara acordul scris al site-ului angelinspir.ro, este strict interzisa si se pedepseste conform Legii drepturilor de autor.

Video

video47.jpg

Rugaciune

angel06.gif

Impresii

Daca doriti sa ne trimiteti impresii personale
11.gif

Ganduri inspirate

"Ei inca vin prin cerul din zori cu aripile intinse, Iar muzica lor cereasca pluteste deasupra lumii obosite."
William Shakespeare