Prima pagina Emanuel Swedenborg - Despre iubirea în cuplu (2)

Emanuel Swedenborg - Despre iubirea în cuplu (2)

La aceste cuvinte, unul dintre îngeri a luat-o înainte, fiind urmat de cei care afirmaseră că bucuriile paradisului constau în deliciile convorbirilor îngerești. Îngerul i-a îndrumat către un loc înclinat spre latura dinspre Miazănoapte, unde se afla o adunare de mai multe persoane care gândiseră pe pământ ca așa-zișii înțelepți. Acest spațiu era împărțit în mai mult de cinci­zeci de încăperi care aveau fiecare propria ei menire. În fiecare încăpere se flecărea despre ceva. Într-una se pălăvrăgea despre politică, despre interesele principilor și ale monarhii­lor, despre soarta națiunilor, despre forma lor de guvernare, despre slăbiciunea sau forța lor. În altă încăpere se dezbăteau subiecte mai plăcute, se discuta despre distracții, despre farmecele sexului frumos și, când găsea prilejul, fiecare își împodobea discursul cu relatarea vreunei aventuri interesante.

În altă parte, filozofia își recita morala, dia­lectica își înșira argumentele, chiar și teologul își prezenta după plac sofismele într-o ava­lanșă de cuvinte, pentru a prelungi cât mai mult controversa. Am avut plăcerea să străbat toate aceste încăperi și să-l ascult pe fiecare deliberând în largul său. Am mai observat că, după ce a dezbătut îndeajuns, fiecare era foarte grăbit să părăsească încăperea și să schimbe subiectul discuției. Aproape de ieșire am văzut chipuri pe care era zugrăvită amărăciunea, tristețea și plictiseala.
- Ce aveți? i-am întrebat. Până și în acest spațiu ceresc sunt cunoscute durerea și sufe­rința, ca și în lumea noastră?
- Vai, mi-au răspuns aceștia, am crezut că fericirea s-ar fi putut găsi aici, că s-ar fi putut statornici pentru veșnicie încântările oferite de o bună companie! Suntem aici doar de trei zile și cu greu mai putem înțelege ce ni se spune, până într-atât ne-am dezgustat de monotonia acestor nesfârșite conversații. Cea mai mare nenorocire este însă că poarta încă­perii în care ne aflăm nu se mai deschide după voința noastră și că această idee apăsătoare ne chinuie mereu, ținându-ne neîncetat în fața ochilor durata suferințelor noastre și veșnicia plictiselii care ne așteaptă.
Atunci, îngerul care îi conducea le-a spus :
- V-ați dat seama că starea în care ați dorit atâta să vă aflați este de fapt mormântul fericirii voastre.
- Care este atunci acea fericire pe care nu o cunoaștem? întrebară aceștia.
- Adevărata fericire, continuă îngerul, este aceea de a săvârși binele de care să se bucure ceilalți, iar această prețioasă bucurie se hră­nește din iubire și se păstrează cu ajutorul înțelepciunii. Îngerii cunosc și ei, ca și voi, plăceri ale clipei, dar sufletul și viața omului fericit pe care îl doriți constau în ceea ce v-am spus adineauri.
La aceste cuvinte, poarta s-a deschis și nu a mai rămas nimeni în acea încăpere.

Adresându-se apoi celor care credeau că fericirea supremă constă în banchete, îngerul i-a condus către un câmp umbrit într-un chip minunat și împărțit în două laturi, fiecare dintre ele mărginită de cincisprezece mese umplute din belșug. Cuprinși de mirare, oamenii au început să pună fel de fel de întrebări. Îngerul i-a lămurit că, întocmai cum își imaginaseră ei, prima masă era pentru Avraam, a doua pentru Isaac, a treia pentru Iacob și așa mai departe, pentru Sara, Rebeca, Lea, Rașela, într-un cuvânt, pentru ființele predestinate, de la primii Patriarhi și până la Apostoli.

 Noii veniți au fost poftiți să ia loc și fiecare comesean nu mai contenea să-și arate uimi­rea. După ce masa s-a sfârșit, au venit fecioarele care să însuflețească sărbătoarea: au urmat felurite cântări, dansuri, spectacole și jocuri. Ziua nu apucase să se termine, că au și fost poftiți la ospățul de a doua zi, cu singura deo­sebire că trebuiau să treacă pe rând de la o masă la alta și tot așa în veșnicie. Voind să le preîntâmpine dezamăgirea, îngerul i-a chemat și le-a spus:
- Cerul a îngăduit priveliștea pe care o vedeți pentru a vă ajuta să vă îndreptați și a vă face să vă schim­bați ideile pline de deșertăciune. Cei pe care îi luați drept patriarhi nu sunt decât niște oameni neciopliți și ignoranți ca și voi, care au avut aceeași părere despre bucuriile Para­disului. Urmați-mă în prima încăpere și veți fi martorii căinței celor mai mulți dintre cei care stăteau la masă alături de voi.
Aceștia l-au urmat pe înger și nu au văzut decât niște oameni disperați și îngroziți de greșeala lor, care au profitat de prima clipă de libertate pentru a scăpa dintr-un loc în care nimic nu mai era în stare să-i rețină.
- Aflați așadar, le mai spuse îngerul îndepărtându-se, că avem în Cer tot ceea ce aveți și voi pe pământ, că plăcerile simțurilor pot fi satisfăcute în mii și mii de feluri, dar mai aflați și că inima mai are și alte corzi, a căror întrebuințare nu este cunoscută decât în aceste locuri cerești și că în funcționarea acestor noi mecanisme plăcerea nu numai că nu se stinge prin împlinirea ei, dar mai și sporește în așa fel încât nu se sfârșește niciodată, la fel cum timpul nu se sfârșește în curgerea lui. Bucuria aceasta își are principiul într-o tensiune lăun­trică inerentă voinței omului, iar acest principiu izvorăște din puterea iubirii marelui Creator al tuturor lucrurilor. Tot ceea ce descurajează spiritul omului pe pământ se pierde, se risi­pește și dispare în această iubire.

Au urmat apoi cei care au considerat că binele suprem se află în bogății, împărății și tronuri.
- Urmați-mă, le-a spus îngerul, și veniți să vă bucurați de ceea ce ați dorit!
După ce i-a ajutat să treacă printr-un portic împodobit cu coloane și piramide de un bun-gust desăvârșit, în fața ochilor li s-a deschis priveliștea unor palate somptuoase. După ce și-au săturat privirile de contemplarea măreției acelor palate, îngerul le-a spus:
- Pregătiți-vă, deoarece primii dintre voi veți deveni regi pentru a porunci și a guverna, pe când ceilalți, până la cei mai neînsemnați dintre voi, veți primi conducerea unor prin­cipate.
Abia a încetat îngerul să vorbească, și lângă fiecare coloană s-au înălțat tronuri acoperite cu baldachine magnifice sub care se aflau mese de aur masiv pe care erau așezate spada, sceptrul și coroana. În fața acestor tronuri se vedeau estrade împodobite și ele în fel și chip, ridicate la trei coți deasupra pământului, pe treptele cărora erau așezate toate însemnele demnităților și ale onorurilor, toate însem­nele cavalerești pe care deșertăciunea omului le-a inventat pe pământ ca să-l ajute să-și uite nimicnicia și să-i hrănească orgoliul.
- Veniți și așezați-vă! le-a strigat îngerul. Pe tronurile care vă așteaptă, fiecare dintre voi să-și amintească cine a fost pentru a se gândi acum cine ar trebui să fie.
La aceste cuvinte ale îngerului, fiecare s-a așezat pe locul care îi era destinat.
Am văzut atunci cum în fața lor s-a înălțat un fum gros. Îngerul m-a lămurit că acel fum a urcat anume din Infern, ca să-i amețească și mai mult, sporindu-le închipuirea și delirul, în același timp, Cerul părea să se deschidă deasupra capului lor, pentru a lăsa o poartă de trecere legiunilor de îngeri care s-au împărțit în miniștri și în curteni, împărțindu-și între ei toate demnitățile de la o curte princiară puternică, strălucitoare și redutabilă. ªi în aceste ranguri supreme plictiseala nu a întârziat să urmeze împlinirii dorințelor și, scârbiți ca și ceilalți de uniformitatea unui astfel de trai, oamenii și-au dat seama că această bucurie himerică nu putea să le umple golul din inimă.

Nu s-au scurs nici măcar trei ore, și cerul s-a deschis a doua oară și alți îngeri s-au înfă­țișat înaintea lor.
- O, smintiților! le-au spus îngerii, ce faceți? Întoarceți-vă din greșeala voastră, nu vedeți că nebunia voastră se preschimbă în zăpă­ceală și în rușine și că printre niște fantome, printre niște simulacre de mărire, venerați în zadar idolul înșelător care zămislește pentru voi măgulirea mulțimii, care vă va dezamăgi? Haideți, luminați-vă, deveniți mai înțelepți! Amintiți-vă că cel ce clădește pe temelia orgo­liului se va prăbuși întotdeauna, căci nu există împărăție plăcută lui Dumnezeu în afară de aceea a înțelepciunii și nici alt triumf, altă glorie decât de a păstra înțelepciunea în inimă. ªi noi avem aici diferite trepte în ierar­hiile noastre, cum aveți și voi pe pământ diferite rangu­ri, însă noi ne supunem cu toți deopotrivă pentru alcătuirea unei ordini juste și pentru păstrarea armoniei divine. Providența toarnă în inimile pe care și le alege însușirile potrivite pentru rangul pe care îl desemnează fiecăreia. La aceste cuvinte, tot fastul a dispărut, tronurile s-au năruit, norul care le hrănea nebunia s-a risipit, iar spiritul lor a fost vindecat.

Îngerul s-a întors apoi la cei care își închipuiseră că pot găsi fericirea într-o liniște, într-o tihnă neîntreruptă, în bucuria împăcată a lucrurilor celor mai curate ale unei naturi desăvârșite.
-Veniți cu mine, le spuse îngerul, și căutați în cerul pe care vi l-ați imaginat fericirea care, în gândul vostru, ar trebui să vă fie de ajuns!
După ce au străbătut câteva câmpii încântătoare, una mai deosebită decât cealaltă, presărate cu crânguri de mirt și de măslin, cu livezi fermecătoare sau cu grădini de flori a căror smălțuire de culori și miresme mângâia deopotrivă ochii și simțul mirosului, au ajuns până la urmă într-un loc în care se adunaseră un mare număr de persoane de ambele sexe și de toate vârstele.
Tolăniți alene pe iarba abia încolțită, oame­nii culegeau trandafiri din tufișurile umbroase, ca să-și împletească ghirlande cu care își împodobeau frunțile. Bătrânii împle­teau din trandafiri brățări pentru tinerele fete care, la rândul lor, le dăruiau acestora cununi de flori. Mamele își împodobeau copiii cu centuri de flori, iar fecioarele, la vârsta când doresc să fie atrăgătoare, născoceau mii de podoabe pentru a-și spori frumusețea. Alții savurau gustul fructelor care îi ispitiseră sau storceau în cupe de agată și de porfir mustul strugurilor pe care îi copsese soarele. Alții, în sfârșit, sub ceardacuri de iederă și de caprifoi, sporovăiau, se zbenguiau sau își stârneau fantezia pentru a născoci jocuri noi, pe când în jurul lor dansau tineri și copii, cântând imnuri de fericire, de mulțumire și de desfătare.

Lăsându-le mai întâi nou-veniților răgazul să contemple și să admire ceea ce vedeau, îngerul îi îndemnă apoi să înainteze. După ce i-a făcut să străbată alte tărâmuri la fel de plăcute, i-a purtat spre un colț în care rămuri­șul umbros al lămâilor, tamarinilor și portoca­lilor, vestindu-le clipe mai plăcute, păreau să le făgăduiască priveliști încă și mai zâmbitoare decât cele de care tocmai se bucuraseră. Susu­rul izvoarelor, clocotul cascadelor, murmurul apelor le ascundeau încă suspinele și hohotele de plâns care îi năpădeau. Cât de mare le-a fost însă surpriza de a vedea în cele din urmă lacrimile răspândindu-se într-un loc în care ei nu văzuseră decât extaz, încântare și beție a simțurilor și pe care îl crezuseră ocolit de amărăciune și de tristețe.

- Ce se petrece cu voi, îi întrebară nou-veniții pe cei din grupul întristat, cărora nimic nu putea să le potolească durerea, până și în ținutul acesta fermecat al fericirii ați întâlnit suferința?
- Vai, răspunseră aceștia, cât de mare este tristețea noastră și cât de îndreptățite părerile de rău! Ca și voi, am crezut că desfătările pe care le-am descoperit în aceste locuri ne-ar fi de ajuns. Suntem de șapte zile aici și bucuriile care ne-au fost date nu ne mai mulțumesc deloc. Ceea ce ne-a plăcut în primele clipe acum ne plictisește și ne obosește. Obișnuința a denaturat toate plăcerile și farmecul acestor grădini magnifice. Fructele lor ni se par ser­bede și fără gust, florile lipsite de frumusețe, de strălucire și de mireasmă. Am încercat să fugim din aceste locuri care au ajuns să ni se pară groaznice, am rătăcit din colț în colț fără să putem afla o cale de scăpare. Ne-am satis­făcut și ne-am împlinit toate dorințele, ne-am istovit toate simțurile, nu ne-a mai rămas decât obsesia obositoare a unei plictiseli veșnice. Aceasta este, dacă tot ne întrebați, cauza sus­pinelor, a tristeții și a lacrimilor noastre.
- Cunosc intrarea și ieșirea din cerul vostru, le spuse îngerul, și vă voi reda libertatea. Să nu uitați însă că singura plăcere adevărată este cea pe care sufletul o transmite către sim­țuri și că plăcerea în care voi ați crezut că veți găsi Binele suprem trece prin simțurile voastre pentru a ajunge la suflet. Să căutați de acum încolo această plăcere într-o iubire întemeiată pe principiul său adevărat și îndrumată de înțelepciune. Ca și voi, noi, îngerii, avem aceeași plăcere, dar fără să obosim, fără să ne plictisim de fericirea noastră, fiindcă ea se hrănește și se reînnoiește fără încetare în sufletul nostru, aprinzându-se de la făclia înțelepciunii și a iubirii.

Părăsindu-i pe acești oameni, îngerul s-a apropiat de cei care credeau că bucuriile cerești constau în admirarea celor sfinte și în preamă­rirea exterioară a Divinității.
- Urmați-mă, le spuse îngerul și i-a îndru­mat spre o cetate în mijlocul căreia se afla un templu și în care toate casele erau locuri con­sacrate rugăciunii și adorării Ființei supreme. Acolo au găsit o mare îmbulzeală de persoane de toate națiile și un număr enorm de preoți ridicând în slăvi fericirea de a se afla în acel spațiu, în care vedeau cel dintâi loc al binecuvântării și locul pe unde trebuie trecut pentru a se ajunge până la bolțile cerești în care dăinuie Măreția divină în toată splen­doarea ei. Aceștia erau învățați cu necesitatea de a petrece în templu trei zile și trei nopți înainte de a fi inițiați în misterele comunității; li se recomanda mai ales să nu discute între ei decât despre subiecte evlavioase și sfinte, curățindu-și inima de tot ce mai rămăsese în ea omenesc, pământesc și profan.
După ce le-a dat aceste lămuriri prelimi­nare, îngerul i-a condus în templul din mijlocul cetății unde, peste două zile, a venit și le-a spus:
- Sunteți de acum purificați, înaintați până la altar și veniți să vă bucurați de plăcerea de a contempla și de a proslăvi Ființa Supremă. Înaintați deci și preamăriți-o cum fac și ceilalți!
Lacomi după fericirea pe care și-o închipui-seră de atâtea ori, înaintară și ce-au descoperit în templu? Oameni în cea mai mare parte adormiți, alții treji doar pe jumătate, alții pe chipul cărora se citea constrângerea și plicti­seala, care își părăseau locurile, răsturnau pupitrele, rupeau foile pe care erau scrise cântările și spărgeau porțile ca să scape dintr-un loc în care nimic nu era în stare să-i rețină.
În zadar preoți plini de râvnă voiau să-i oprească și să-i readucă în templu! În zadar le înfățișau fericirea care îi așteaptă dacă le ascultă îndemnurile și rugămințile. Surzi la toate mustrările, insensibili la toate făgăduințele, unii fugeau încă și mai repede, alții le luau vorba din gură și se smulgeau din brațele preoților. Patru noi îngeri, care din înălțimea Olimpului văzuseră ce se petrecuse, au aler­gat la fața locului și, reproșând acestor păstori ignoranți răceala și aversiunea oițelor lor, le spuseră:
- De ce i-ați dezgustat prin dăscălelile voastre plictisitoare și prin veșnicele voastre cântări? De ce i-ați copleșit până la sațietate? Nu știți că acest fapt conduce întotdeauna la respingere, la fel cum constrângerea duce la disperare, sminteală și nebunie? Nu există decât un singur fel de a-L preamări pe Dumnezeu: să îndeplinești poruncile iubirii Sale, să fii de folos semenilor tăi. Iată religia lui Dumnezeu, iată toată venerația și liturghia Lui!
I-au chemat apoi pe paznicii de la porțile templului, le-au poruncit ca intrarea și ieșirea să fie de acum încolo libere pentru toată lumea și au dispărut.

Îngerul care avea porunca de a-i aduna pe așa-zișii înțelepți din cele patru colțuri ale lumii, aducându-i înapoi la locul de la început, le spuse:
- Mai rămâneți aici puțin. Voi suna din trâmbiță a doua oară și veți vedea nouă personaje mai profunde, mai luminate și mai învățate decât voi.
Îngerul a sunat din trâmbiță, văzduhul s-a înfiorat, iar cei nouă înțelepți au înaintat cu frunțile încununate de lauri, fără să vădească nici emoție, nici surpriză în fața unui număr atât de mare de spectatori cu atenția și cu privirile ațintite asupra lor.
- O, voi, le-a spus îngerul adresându-li-se, voi care sunteți înzestrați cu harul unic de a vă putea  înălța după plac până la cerul ideilor voastre, voi care puteți să vă coborâți când voiți și să vă întoarceți pe pământ, învățați-i la rândul vostru pe acești muritori care vă ascultă, relatați-le ceea ce știți.
- Am privit întotdeauna spre Cer, spuse cel dintâi, ca spre centrul tuturor fericirilor, am crezut întotdeauna că aici plăcerile sunt mai vii decât cele pe care le poți afla în prima zi a nunții în brațele unei iubite adorate care îți devine soție. Copleșit de această idee, am apucat-o pe acest drum. Am trecut cu ușurință de prima și de a doua barieră care despart Cerul de globul nostru pământesc. Paznicul de la a treia barieră m-a oprit și mi-a spus cu blândețe:
- Cine ești tu, prietene?
- Vreau să pătrund până la ceruri, i-am răspuns. Dacă socoți că dorința mea nu are nimic vinovat în ea, fii bun și nu te împotrivi. Paznicul m-a lăsat să trec. La foarte mică distanță de acel loc am văzut legiuni de îngeri, ale căror veșminte erau toate la fel și mai ales stră­lucitor de albe.
- Iată, au strigat ei înconjurându-mă, iată un străin printre noi!
Am înțeles că-și șopteau unul altuia mirarea de a mă vedea apărând într-un veșmânt diferit de al lor. Plin de teamă de a nu fi pedepsit pentru că profanam acel loc sfânt și cerând iertare pentru îndrăzneală, i-am implorat să mă înveșmânteze la fel ca ei. Stăruințele mele nu au făcut altceva decât să le sporească disprețul și l-am auzit pe unul dintre ei strigând cu un glas poruncitor:
- Să fie despuiat și aruncat gol pe pământ!
Iar porunca a fost îndată îndeplinită.
Aproape toți așa-zișii înțelepți povestiră același lucru, că s-au încumetat cu aceeași semeție, că au stârnit aceeași mirare din partea îngerilor, că au avut parte de aceeași primire, că au întâlnit același dispreț și au avut aceeași soartă.
- Vedeți așadar, le-a spus îngerul, că fericirea nu se ascunde în anumite locuri, ci se află în starea în care ne găsim fiecare. Iar starea cea mai desăvârșită este cea pe care ne-o dau înțelepciunea și iubirea. În acest fel, regăsim în noi înșine adevăratul cer; tot așa și voi, alcătuiți și plăsmuiți după chipul nostru, al îngerilor, trebuie să începeți să vă căutați fericirea și să nu confundați principiul iubirii cerești cu aceste porniri infernale care i se împotrivesc, o distrug și o fac să dispară.