Asociate elementului apă, nimfele, sirenele, ondinele, pot să-i călăuzească pe călători prin ceţuri, mlaştini, peste râuri şi mări, dar uneori, dacă apar dizarmonii, îi pot rătăci.
Ondinele operează cu esenţele vitale şi cu lichidele din plante, animale, oameni, fiind prezente în tot ce conţine apă. Ele se ocupă de plantele care cresc sub apă şi de mişcările apei. Sunt fiinţe foarte senzuale, prietenoase şi dornice să ajute. Cei care le-au perceput prin clarviziune le descriu ca pe nişte fiinţe foarte frumoase şi pline de graţie.

“Ondinele au un păr verde-albăstrui, pe care şi-l piaptănă cu cochetărie, ieşind la suprafaţa apei. Sunt frumoase; totuşi, uneori crude. Le place să atragă pescari sau cavaleri chipeşi care se află în preajma lacului, îi răpesc şi îi duc în adâncul palatului lor de cleştar, unde zilele trec iute ca minutele.”

Sunt îmbrăcate într-o substanţă strălucitoare, de consistenţa apei, dar strălucind în toate culorile mării, dintre care verdele predomină. Ele pot fi văzute adesea în preajma iazurilor, a cascadelor, a izvoarelor.

Este foarte cunoscută legenda ondinei, care, din dragoste pentru un muritor, a renunţat la lumea ei şi s-a încarnat într-un trup de femeie, spre a-i deveni iubită.

Rudolf Steiner spune despre ele:

“După ce plantele au răsărit, părăsind regatul subteran al gnomilor şi umiditatea pământească în care aceştia locuiesc, ele pătrund într-un nou mediu: umiditatea aerului, începând să apară în lumea fizică frunzele. Acestea corespund unei lumi elementale diferite (n.n.: amintim faptul că rădăcinile corespundeau lumii piticilor), în care sălăşluiesc „spirite ale apei”. Vechea clarvedere instinctivă a dat acestor spirite ale elementului lichid diverse denumiri, printre care şi acela de ondine. Natura intimă a acestor spirite nu seamănă cu cea a gnomilor. Ele nu sunt dotate cu acea aptitudine de a primi, cu ajutorul simţului lor spiritual, toate impresiile transmise de cosmos. Ele nu pot să participe decât într-o formă pasivă la viaţa universului, manifestate în aerul umed care le înconjoară. Deci ele nu sunt nişte spirite tot atât de luminoase ca şi gnomii. Ele visează fără încetare şi visul lor este în acelaşi timp forma lor. Ele nu urăsc pământul în măsura în care o fac piticii, dar sunt sensibile faţă de tot ce provine de la el. Vieţuiesc în elementul eteric care constituie substratul apei, înoată în el. Aşa cum gnomii au corespondentă lumea nevertebratelor în plan fizic, ondinelor li se asociază lumea peştilor şi a animalelor marine. În starea de vis care le caracterizează, ele leagă şi dezleagă, combină şi separă elementele constitutive ale aerului încărcat cu umiditate, le transporta frunzelor şi le face să coboare de aici până în rădăcini. Această parte a plantei s-ar usca în pământ, dacă ondinele nu s-ar apropia de ea din toate părţile, fiind agenţii tuturor transformărilor, chimiştii naturii. Există în ele o spiritualitate fragilă şi delicată, care se manifestă tocmai în punctul în care aerul şi apa vin în contact. Desigur, ele locuiesc în apă, însă activitatea lor se localizează în special la suprafaţa ei, fie chiar suprafaţa unei picături de apă sau a unui lichid vegetal. Ele se tem cel mai mult să nu fie fixate într-un aspect durabil.

Aţi auzit poate, că marea Baltică ia un aspect caracteristic în lunile iulie, august şi septembrie. Pentru mările apusene acest aspect apare în luna iunie. Marea începe să “înflorească”; adică, la suprafaţa ei începe să apară un fel de spumă formată din substanţele descompuse ce se ridică din adâncuri. Apa capătă atunci un miros specific de descompunere. Acest fenomen nu are nimic respingător pentru ondine, dimpotrivă. În perioadele în care miliardele de alge, de animale minuscule care au putrezit în adâncul apelor se înălţa la suprafaţă, marea începe să strălucească, pentru ondine, prin mii de culori care le prilejuiesc o mare bucurie, o nespusă jubilare. Este un joc magnific. Marea le apare colorată în interior şi în exterior în nuanţe strălucitoare de albastru, violet şi verde. Materia descompusă pe care o conţine apa dă naştere acestei fosforescenţe ce porneşte de la albastrul cel mai întunecat, ajungând până la verdele cel mai luminos. Aceste culori reprezintă pentru ondine nişte realităţi, şi le vedem atunci cu ochii spiritului cum se afundă, înoată şi se scaldă în jocul colorat al apelor. Ele îl aspiră, îl absorb în transparenţa propriului corp şi devin ele însele fosforescente, radiind culori splendide. În aceste momente ţâşneşte în ele o teribilă nostalgie, o mare dorinţă de a se înălţa, de a plana veşnic în sferele eterate. Acest arzător dor le împinge într-adevăr să se înalţe, să se ofere fiinţelor angelice a ierarhiei inferioare, îngerii, arhanghelii, întâietorii. Ele simt o imensă fericire în această dăruire, căci continuă să trăiască în sânul acestor ordine.

Este remarcabil să urmăreşti aceste entităţi, ondinele, primăvara, când se înalţă deasupra pământului, participând la creşterea şi înflorirea întregii vieţi vegetale. Apoi, odată această operă desăvârşită, ele se răspândesc în ape şi se oferă cerului. Un clarvăzător vede atunci născându-se din apele pământului culori fulgerătoare care sunt substanţă spirituală, iar ondinele transportă aceste culori, oferindu-le îngerilor, prin care pătrund, oarecum, în eternitatea lor.

Ondinele sunt cele care transmit oamenilor îndemnul: „Gândeşte în spirit!”
Iar despre ele spun: „Eu pun în mişcare puterea dătătoare de creştere şi vindecare a apelor. Ea formează substanţa mea vitală.”
Aşa cum gnomii corespund în fiinţa umană inconştientului, ondinele reprezintă subconştientul, tendinţele care ne orientează destinul şi care trebuie să fie controlate.
Divinităţi ale apelor limpezi, ale fântânilor, nereidele, ondinele, mai sunt numite şi naiade şi nimfe. Ca spirite ale apelor din mări sau oceane, poartă denumirea de oceanide.

Se consideră că aduc pe lume şi cresc eroi. Momentul din zi ce le caracterizează este amiaza: ”Amiaza este momentul epifaniei nimfelor. Cel care le vede cade într-o stare de extaz. Fascinaţia exercitată de nimfe aduce după sine aşa-numita “nebunie eroică” prin care cel care a căzut pradă ei, năzuieşte să realizeze acţiuni pline de curaj, dar şi de erotism”.

Sirenele aparţin şi ele acestui gen de entităţi ale elementului apă, avându-şi sălaşul în cavităţi de coral, în oceane. Ele răspândesc magia apei şi a sexualităţii, precum şi primejdiile seducţiei căreia neiniţiaţii le pot cădea drept pradă foarte uşor. Dacă vom compara viaţa cu o călătorie, sirenele reprezintă capcanele pe care ni le întind dorinţele şi pasiunile. Sunt vestite datorită cântecului lor plin de vrajă, irezistibil.

Despre Naga-şi, se spune că sunt protectori ai mediului înconjurător şi că au puterea de a pedepsi orice fiinţă care face rău naturii. Se povesteşte că un Naga este jumătate om, jumătate şarpe, iar trăsăturile acestuia amintesc de o fetiţă frumoasă de 8 ani; el are pielea fină, ca albul laptelui; părul său strălucitor este fin ca mătasea, iar urechile rozalii sunt lungi şi subţiri. Ochii au un albastru închis strălucitor. Tradiţia budistă din Mongolia spune că tărâmul acestora este organizat aproape ca cel al oamenilor. Marele lor rege este Nagaraja, iar tărâmul său este împărţit în 8 state, fiecare fiind condus de către un Naga. Rangurile lor diferite sunt exprimate prin frumuseţea hainelor. Cu cât poziţia acestora e mai înaltă, cu atât mai mult îmbrăcămintea este mai împodobită. Statutul lor poate fi, de asemeni, apreciat în funcţie de anturaj. Cei mai mari Naga-şi sunt înconjuraţi de mulţi însoţitori, în timp ce alţii sunt singuri. Pot trăi în orice apă curată, şi naturală, îndeosebi în cascade frumoase, deseori fiind alese drept locuinţa râurile şi lacurile. Deşi Naga-şii nu sunt elemente esenţiale în picturile budiste, deseori îi însoţesc pe boddhisattva (fiinţe care au atins un nivel de evoluţie spirituală foarte înalt, care se pot elibera oricând, dar care, datorită imensei lor compasiuni, aleg să rămână încă pe pământ spre a ajuta oamenii să evolueze spiritual).

Chiar dacă nu sunt pictaţi în forma lor fizică, prezenţa Naga-şilor e indicată prin pietre preţioase, ce plutesc la suprafaţa apei. Ele reprezintă darurile acestor spirite ale apelor, oferite zeităţii principale a unei Tanka (pictură sacră).

Se spune că învăţămintele din lumea Naga-şilor au revoluţionat budismul. Nagarjuna, unul din cei mai mari învăţaţi ai Budismului Mahayana, a creat o relaţie specială între Naga-şi şi budism. Se crede că a trăit în tărâmul acestora 90 de zile, timp în care i-au dezvăluit învăţătura unor texte foarte importante. Întors în lumea oamenilor el a răspândit cunoştinţele dobândite, revoluţionând budismul şi punând astfel bazele ramurii Mahayana.

Se ştie în Tibet ca blândeţea oamenilor cheamă blândeţea spiritelor. De aceea protejând natura, atragi graţia acestor Naga-şi. Ei sunt atenţi mai ales la apă, păstrând-o pură şi curată, ea fiind casa lor. La sate, (în Mongolia, Tibet şi China) pot fi descoperite deseori altare închinate acestora, iar oamenii aprind tămâie şi candele pentru a le atrage bunăvoinţa.

Mulţi mongoli şi tibetani duc o existenţă monotonă, depinzând mult de mediu, astfel încât nu e surprinzător faptul că au multe şi diferite obiceiuri şi tradiţii referitoare la Naga-şi. De exemplu, ei cred că toţi peştii sunt copii ai spiritelor apelor, aşa că nu le fac rău niciodată. De aceea în trecut îi puteai atinge pe spate în timp ce înotau. Chiar şi în zilele noastre, copiilor de la sate li se spune să fie atenţi atunci când se joacă în apă, deoarece pierderea unui singur peşte i-ar înfuria pe Naga-şi care, în schimb, ar răspândi molime între animale.

Pentru khmeri, Naga era simbolul curcubeului, considerat o punte magică pe care se ajunge la lăcaşul zeilor. Se cunoaşte legenda potrivit căreia un capăt al unui naga era ţinut de zei, celălalt capăt de demoni pentru a bate astfel apele Oceanului primordial spre a obţine ambrozia, nectarul nemuririi.

Naga-şii sunt un simbol iniţiatic al morţii şi renaşterii. Uneori ei sunt reprezentaţi ca având şapte capete, simbol al totalităţii. Se mai spune că ei sunt cei care creează lumea aparenţelor.

Aceste entităţi ale apei: ondinele, nimfele, sirenele, naga-şii trezesc în fiinţa umană toate calităţile legate de acest element. Prin amplificarea elementului subtil apă în om, se dobândeşte un potenţial erotic elevat, rafinat, o imaginaţie creatoare vie, creşterea senzualităţii şi a capacităţii de control la nivelul sexualităţii, stare de optimism şi o bună integrare în plan social. Mai apare, de asemeni, o bună comunicare cu cei din jur, putere de a atrage fiinţele prin fascinaţie.
Datorită meritelor acumulate în transmiterea înţelepciunii tantrice (dragoste cu continenţă, transmutarea şi sublimarea energiei sexuale în forme superioare de energie), astfel de spirite ale apelor primesc darul de a se încarna într-o viaţă ce le permite o rapidă evoluţie spirituală (ex: Marlyn Monroe).

Adela Sîmbotin