Interviu cu Sophy Burnham (1)

Sophy Burnham este în prezent directoare a Fundaţiei pentru Noi Piese de Teatru din Washington. Este scriitoare premiată de piese de teatru, romancieră, scenaristă şi jurnalistă. Autoare a cărţilor bestseller “Cartea îngerilor”, “Scrisorile îngerului” şi “Îngerul preşedintelui”, Burnham a predat la Centrul pentru scriitori din Washington. În prezent, lucrează la un nou roman.

ÎNTREBARE: Aţi putea să ne spuneţi cum aţi ajuns să scrieţi şi să publicaţi “Cartea îngerilor”?

SOPHY BURNHAM: Sunt o scriitoare profesionistă şi trăiesc printre cărţi. Scrisesem “Revelaţii” şi nu mai aveam altceva de făcut. Şi mă gândeam să pun pe hârtie – doar pentru mine şi pentru copiii mei, nu pentru publicare – toate fenomenele magice, misterioase şi incredibile care s-au petrecut în viaţa mea sau a celor apropiaţi mie (şi despre care ştiu sigur că nu mint). Vroiam să le scriu şi să le tot răsucesc în capul meu să văd de fapt ce a fost cu ele, de ce s-au produs – pentru că nu aveau nici o logică din punct de vedere raţional, ştiinţific, pentru o persoană crescută la un colegiu, aşa cum fusesem învăţată de-a lungul anilor că funcţionează această lume.

Deci, mă gândeam la toate aceste situaţii şi-mi spuneam: “Oare sunt adevărate sau sunt numai imaginaţia mea?” Odată, demult, Ioana d'Arc fusese întrebată de inchizitori: “Spui că ai auzit Vocea Domnului?” Şi ea a răspuns: “Era doar imaginaţia mea”. Atunci ei au spus: “Dar tocmai ai spus că era Dumnezeu care vorbea – deci, e imaginaţia ta sau e Dumnezeu?” Şi ea a răspuns: “Este una dintre modalităţile prin care Dumnezeu îmi vorbeşte – prin imaginaţia mea”. Deci, cam aşa a apărut prima versiune a ceea ce mai târziu a devenit “Cartea îngerilor” - neştiind dacă e vorba de experienţe autentice sau de imaginaţia mea.

A trebuit să fac un compromis totuşi şi am arătat cartea câtorva prieteni, care cu toţii au fost foarte foarte mişcaţi. La fel am fost şi eu. Când eşti scriitor, simţi când ai scris ceva bine şi când nu. Multe din lucrurile pe care le scriu nu sunt bune. Dar în acest caz, am simţit imediat că lucrarea este încărcată, că are forţă. Aşa că am decis să o dau spre publicare. Am dat-o agentului meu literar. El a ţinut-o aşa vreo 4 ani. Nu putea s-o vândă. Mi-am găsit un alt agent, care a reuşit să o vândă peste noapte. Motivul pentru care a reuşit este că vremurile s-au schimbat. Orice artist este cu un mic pas înaintea publicului atunci când îşi realizează opera.

Î: Aţi putea să ne spuneţi ceva despre ce anume s-a transformat din momentul când scriaţi “Cartea îngerilor” şi până a fost publicată?

SB: În anii '80, am scris 6 cărţi în 8 ani – o muncă imensă. Şi nu am putut publica niciuna. Erau numai cărţi despre viaţa spirituală, despre căutarea spirituală. Nu puteam să le public, deoarece publicul din acea vreme nu era interesat. Au fost cele mai materialiste vremuri, în anii lui Reagan – generaţia “yuppie”, aşa cum o numeau ziarele. Dar cum am intrat în următoarea decadă, ceva s-a petrecut; s-a produs o schimbare în conştiinţă. Oamenii au descoperit că nu sunt mulţumiţi. Golul din inimă era tot acolo – indiferent de câţi bani aveau, sau câte case, sau câte haine de blană, sau câte maşini. Ceea ce noi căutăm de fapt este împlinirea şi pacea din inimă. Ne apropiem de un alt mileniu şi am avut parte de aceşti 90 de ani de oroare; şi am realizat că ceva lipseşte, că oamenii sunt înfometaţi, suferă de o foame spirituală.

Î: Când vorbim despre îngeri, de fapt despre ce vorbim?

SB: Îngerii sunt entităţi spirituale. Par să fie o specie diferită de a noastră. Mulţi spun că unii oameni care evoluează foarte mult ajung îngeri după moarte sau după mai multe renaşteri. Alţii spun că îngerii sunt fiinţe distincte, create de Dumnezeu la începutul timpului. Cu prima străfulgerare a luminii, cu prima vibraţie a Logosului Divin, au apărut îngerii. Ce ştim sigur este că există aceste fiinţe pe care noi le numim îngeri, că sunt de partea noastră, că vin înconjuraţi de căldură, lumină şi culori minunate şi cu un sentiment de glorie. Când îi vezi, simţi căldură sufletească şi o iubire nesfârşită. Ei ne iubesc dincolo de cât putem noi să ne imaginăm că putem fi iubiţi. Compasiunea cu care suntem îmbrăţişaţi de univers depăşeşte orice imaginaţie. Şi în cea mai mare parte a timpului, noi nu ştim nimic. Din când în când, vălul ignoranţei se dă puţin la o parte, se mai fisurează puţin carcasa şi vedem ce este în lumea de dincolo. Dar imediat se închide la loc.

Îngerii vin, dar, din umilinţă, nu le place să fie văzuţi. Se deghizează. Nu vor să ne disturbe simţul realităţii. Aşa că vin către noi în aşa fel încât să nu interfereze cu modul nostru de a percepe realitatea. Vin ca viziuni, ca voci, ca intuiţie – mica atingere pe umăr care spune: “Du-te pe aici, nu te duce pe acolo”. Şi fiecare a trăit astfel de experienţe: “Stiam că nu trebuie să merg pe aici, dar nu am ascultat”. Deci, acea mică intuiţie este şoapta unui înger, ghidarea unei aripi de înger. Pot veni şi ca animale. Am auzit povestiri minunate cu astfel de animale.

Istorioara mea favorită cu un astfel de animal este despre o femeie care călătorea cu autobuzul. De fapt, aceasta este o istorioară din cartea “Când apar îngerii” scrisă de Hope MacDonald's. Femeia călătorea seara târziu cu autobuzul, îndreptându-se către casă. În autobuz mai era un singur bărbat. Dintr-odată, şi-a dat seama că bărbatul va coborî odată cu ea şi o va urmări. Era foarte speriată. A spus o rugăciune. Bineînţeles, când ea s-a dat jos, bărbatul s-a luat după ea. Dar chiar în acel moment, a apărut un câine mare, şi-a pus capul sub mâna ei şi a mers aşa cu ea până acasă. Bărbatul a dispărut. Câinele a rămas până când ea a băgat cheia în uşă, după care a plecat. Nu mai văzuse niciodată acest câine prin vecini şi nici nu l-a mai văzut de atunci. Astfel poate apare un înger. Nu ştii ce era de fapt câinele acela; poate că era un câine obişnuit. Dar îl numim înger, pentru că a luat locul unui înger. A făcut treaba unui înger.

Câteodată, vin ca oameni. De exemplu, mă duc la o persoană şi îi spun exact ce are nevoie să audă atunci. Tu vii la mine şi-mi spui ce am eu nevoie în momentul acela. Coincidenţă? Coincidenţa este modalitatea lui Dumnezeu de a face miracole anonim. Apoi, sunt acele mici momente de sincronicitate – mâini invizibile care te scot dintr-o maşină în flăcări – toate fenomenele acestea pe care nu le înţelegem. Şi câteodată, rar de tot, pot veni în întreaga lor glorie, ca îngeri – dar acest fapt este extrem de neobişnuit şi mai mult copiii pot să-i vadă, sau oamenii care sunt foarte puri, plini de uimire şi care încă mai pot vedea cu inima. Şi este foarte greu pentru noi să ne deschidem, pentru că ni se pare periculos. Dacă ai o inimă deschisă, poţi fi rănit.

Î: Cum arată fizic îngerii?

SB: Cred că motivul pentru care artiştii au pictat îngerii ca pe nişte copii heruvimi sau ca pe nişte făpturi magnifice cu aripi sau cu acele spade ale dreptăţii este pentru că aşa i-au văzut ei. Îngerii sunt constituiţi din lumină. Şi noi suntem constituiţi din lumină, dar avem o vibraţie foarte joasă, de aceea avem această aparenţă materială. Dar îngerii sunt formaţi din lumină şi pot lua orice formă doresc. Pot fi bărbaţi sau femei, pot fi mari sau mici, pot fi copii sau pot fi gigantici. Şi deoarece lumina emană din ei în unduiri, dă impresia de aripi, de curgere. Aripile sunt de asemenea o metaforă pentru viteza cu care se mişcă îngerii. Se mişcă uşor ca gândul şi nu au nevoie de aripi. Nu dau din aripi ca să ajungă undeva. Se mişcă cu ajutorul gândului şi tot prin gând se transformă imediat în copil sau tânără sau bărbat superb cu spadă.

Îmi imaginez că şi oamenii peşterilor au văzut îngeri. Australopitecii au văzut îngeri, primul om-maimuţă a văzut îngerii. Dacă oricine din orice religie are acest concept – că există o dimensiune spirituală în care există fiinţe de lumină care ne ajută – atunci poate că e adevărat. Misticii spun că este adevărat.

Î: Credeţi că trăim nişte vremuri în care spiritualitatea este redefinită?

SB: O mulţime de oameni se întreabă: “De ce este o asemenea invazie de îngeri?” Unul dintre motive ar fi acela că avem acest concept penibil despre un Dumnezeu alb, răzbunător, punitiv, gelos, patriarhal, care ne urmăreşte tot timpul. Şi nu ne place. Nimeni nu vrea asta. Pe de altă parte, relaţia noastră cu un înger este întotdeauna tandră, protectoare, compasivă. Când apare, ai sentimentul că te afli acasă, în siguranţă, în braţele mamei.

Dar îngerii ne îndreaptă într-o direcţie anume. Ne îndreaptă către Dumnezeu, dar nu unul justiţiar, gelos, tot timpul cu ochii pe tine, ci mai degrabă o sursă de energie care este infinit mai plină de iubire decât un înger. Şi noi suntem în esenţă una cu acest ocean de iubire, pentru că suntem creaţi din El şi tot în El ne întoarcem şi toate celulele corpului nostru sunt compuse din El.

Cum îşi redefinesc oamenii relaţia cu Dumnezeu, aceasta diferă de la individ la individ. Este un proces care durează o viaţă. Dar există o întrebare care se află în spatele tuturor întrebărilor noastre majore, de tipul: “Cine sunt eu? De ce sunt aici? Există viaţă după moarte? Ce se petrece când mor? De ce m-am născut?” De fapt, aceste întrebări o exprimă pe cea ascunsă: “Eşti acolo, Doamne? Ce este Dumnezeu?” Aici, îngerii ne ajută să dobândim această cunoaştere, să ne îmbogăţim spiritul.

Î: Deci, orice om este vegheat de îngeri?

SB: Orice om este vegheat de îngeri. Oricine este însoţit de mai mult de un singur înger. Mi s-a spus, şi nu am nici un motiv să mă îndoiesc, că atunci când ne decidem să ne naştem – când suntem spirite în lumea de dincolo şi decidem să ne naştem – ne-am ales deja tovarăşii pe care-i vom avea toată viaţa şi pe care-i cunoaştem deja ca spirite. Şi atunci când murim, adică atunci când ne întoarcem la viaţa adevărată, vom fi din nou cu acele spirite, care sunt de fapt prietenii noştri. Avem mult mai mult decât unul sau doi îngeri; avem zeci. Şi fiecare înger pe care-l invoci poate să aducă cu el alte mii de îngeri.