Interviu cu Sophy Burnham (2)

Prima pagina

Despre ingeri

Î: A fost vreun moment în care aţi simţit o intervenţie angelică în viaţa dvs?

SB: Am avut o relaţie plină de iubire, dar şi foarte furtunoasă, cu mama mea – este moartă de mai mulţi ani. Stătea la pat bolnavă de cancer de plămâni, într-un spital din Baltimore. Eu locuiam în Washington. Mergeam cu maşina în fiecare zi s-o văd la spital. Câteodată mai stăteam în Baltimore, lângă tatăl meu, care avusese un atac de cord. Era destul de dureros şi îmi era foarte foarte greu. M-am aruncat în muncă, ca să încetez să mă mai gândesc, pentru că îmi era foarte clar că mama mai avea doar vreo câteva săptămâni de trăit, sau poate chiar câteva zile.

Unul dintre lucrurile pe care le făcea când o vizitam era să se ia de mine: “Bluza îţi e murdară.”, “De ce stai aşa?”, “Cum poţi să scrii lucrurile pe care le scrii?”, “Când l-ai văzut ultima dată pe tatăl tău?” sau “De ce te comporţi astfel?”. Mă cicălea tot timpul şi aceste reproşuri mă dureau. Dar nu am vrut să-i răspund. Era bolnavă, aşa că nu doream să mă lupt cu ea. Aşa că stăteam şi mă strângeam din ce în ce mai tare pe scaun, gândindu-mă: “De ce sunt aici? Ar trebui să plec pur şi simplu. Ar fi trebuit să vorbim de fapt lucruri importante. Sunt lucruri serioase de discutat când mama ta e pe moarte.” La un moment dat, a venit acolo o femeie de serviciu jamaicană cu un mop şi freca podeaua de zor. Eu chircită pe scaun, mama cicălindu-mă. Atunci, femeia a spus: “Ador să o aud pe mamă vorbind”. M-am îndreptat în scaun – nu prea înţelesesem ce spune – şi eu şi mama am exclamat împreună: “Cum?”. Femeia a repetat “Ador să o aud pe mamă vorbind. Mama mea a murit când eu aveam 12 ani. A trecut atâta timp de când nu am mai auzit-o vorbind. E aşa de plăcut să asculţi.” Apoi a plecat. Dar din acel moment ne-am schimbat; mama şi cu mine eram schimbate total. De atunci, ea a încetat să mă mai cicălească şi am început să vorbim cald, profund, de la inimă la inimă. Am simţit întotdeauna că acea femeie a fost ca un înger în acel moment, venind să ne împace pe mine şi pe mama – să ne ajute să ne dăm seama ce se petrece. E adevărat că mama mă iubea, într-un mod mai dur şi cicălindu-mă continuu, dar totuşi mă iubea. A fost minunat că femeia aceea mi-a spus acea idee mai înainte ca mama să moară.

Mama a murit după două zile, dar am vorbit mult cu ea mai înainte despre ce se va petrece când va muri. I-am cerut să se întoarcă şi să-mi povestească şi mie cum e în partea cealaltă. Ea a spus: “O, dar nu pot să fac asta. Nici Hudini nu ar putea face aşa ceva.” Dar eu am zis: “Noi avem o relaţie foarte apropiată. Chiar poţi să o faci.” Şi a făcut-o. S-a întors de trei ori. Dar nu am putut să o întreb cum este pe lumea cealaltă, pentru că era prea greu.

De fapt, părinţii mei au venit la mine împreună, nu cu mult timp în urmă – şi mama şi tata. Mă uitam la televizor şi eram foarte tulburată din cauză că un prieten bun de-al meu avusese un atac de cord. Şi tata avusese un atac de cord. Eram foarte supărată că nu am putut face mai multe pentru prietenul meu, mă simţeam mizerabil. Am început să mă plimb în jurul casei şi mă gândeam: “Unde sunteţi acum, când am nevoie de voi? Am nevoie să-mi spuneţi ce să fac şi nu sunteţi aici cu mine, aţi murit demult şi eu sunt singură.” M-am dus apoi în bucătărie şi mă uitam la televizor şi, dintr-o dată, am zărit cu coada ochiului nişte umbre pe perete. (E important de notat că vederea periferică favorizează percepţiile subtile.) Deci acele umbre erau acolo şi mă uitam la ele, stăteau şi aşteptau. Nu era nici o lumină care să poată crea o umbră, nu era nici o maşină în mişcare, nimic. Dar am ştiut atunci că umbrele sunt mama şi tata – amândoi aşa cum erau atunci când trăiau. Nu au spus nimic, nu am primit nici o informaţie despre cum e în lumea de dincolo. Cred că întreaga experienţă a durat mai puţin de un minut, dar atunci când umbrele au dispărut, am ştiut ce trebuie să fac cu prietenul meu care suferise un atac. Era atât de simplu. Trebuia să-l iubesc. Asta era tot. Nu conta cum m-am comportat. Problema de bază în toate cazurile este: “Cum putem să ne iubim mai profund? Cum iubim şi cum ne exprimăm iubirea unul faţă de celălalt?”.

Î: Dacă avem cu toţii îngeri păzitori, de ce se petrec atâtea lucruri rele?

SB: Îngerii sunt capabili să ne ajute sub toate formele; ei creează miracole; pot interfera cu legile fizice ale universului; am auzit chiar cum maşini puteau trece una prin cealaltă. Dar un singur lucru nu-l pot face: nu pot să interfereze cu liberul nostru arbitru.

Este o povestioară în “Cartea îngerilor” despre o femeie pe nume Sarah care se afla în Grecia, într-o situaţie foarte primejdioasă. A spus o rugăciune: “Doamne Iisuse, ai milă de mine. Iisuse Cristoase, ai milă de mine”. Era îngrozită. Fiind creştină, desigur că se ruga la Iisus. Dar putea să fie acelaşi lucru şi dacă era musulmană; s-ar fi rugat la Alah. Nu contează. Dar în acest caz, ea s-a rugat la Iisus şi a simţit două mâini care o cuprind şi o ridică de la subsuori, din spate. A simţit atunci toate manifestările despre care vorbeam mai devreme – căldura, protecţia şi iubirea imensă. Şi siguranţă. Mâinile acelea au purtat-o pe stradă, peste un pod şi apoi au lăsat-o. Astfel că ea a căzut în genunchi. S-a ridicat şi a fugit către sat, a dat buzna în casa ei, acolo unde se aflau prietenii ei. Cu toţii au întrebat: “Sarah, ce s-a întâmplat?” iar ea a spus: “Nimic, nimic, nu s-a întâmplat absolut nimic.” Dar unul dintre ei a zis: “Nu. Străluceşti de lumină; L-ai văzut pe Dumnezeu.”

Ei bine, ani mai târziu, ea a fost violată şi în timpul violului se gândea: “Acum îngerul meu păzitor va veni şi mă va salva. Acum îngerul meu va veni şi mă va salva.” Dar nu a apărut nici un înger. Nu a apărut nimeni şi ea a fost violată. Am discutat despre acea situaţie cu ea şi ea spunea că e în ordine, pentru că, trecând prin asta, a învăţat un alt tip de iertare; a trebuit să înveţe să-l ierte pe violator. Şi m-am gândit că îngerii pot face orice, dar numai în acord cu Voinţa Divină.

Î: Îi simţiţi sau îi contactaţi pe îngeri în vreun fel anume?

SB: Aud asta tot timpul: “Cum să iau legătura cu îngerul meu? Cum să fac să-l văd? Cum să fac să-l simt?” Pentru început, tot ce avem de făcut este să recunoaştem miracolele din viaţa noastră şi să spunem: “Mulţumesc”. Şi cu cât spunem mai des mulţumesc, cu atât miracolele vor curge în vieţile noastre şi cu atât vom fi mai deschişi. A-i vedea pe îngeri nu depinde de noi. Depinde de ei dacă vor să ni se reveleze. În ultimă instanţă, nu contează dacă îl vezi pe îngerul tău. Contează ca atunci când ajungi la capătul vieţii şi te uiţi în urmă, să spui: “Mi-am trăit bine viaţa? Am întins cupa compasiunii către altcineva?”

Cunosc o povestioară despre o fetiţa de 12 ani, care a avut o EGVM (experienţă la graniţele dintre viaţă şi moarte). A trăit toate experienţele pe care le-au trăit şi alţii în moartea clinică – a intrat în tunelul de lumină şi a văzut fiinţe spirituale sau îngeri de partea celalaltă. Era acolo ca un fel de barieră peste care ea nu a putut să treacă – o poiană, sau un gard, sau un râu – dar putea să meargă până la margine. Atunci i s-a arătat propria ei viaţă – întreaga viaţă i-a derulat prin faţa ochilor, iar noi ştim că asta se petrece atunci când mori. Fetiţa a observat că toate îi erau arătate în flash-uri – ca un fel de cod binar, ca nişte impulsuri alternând cu spaţii goale. Şi atunci a realizat că i-au fost arătate numai acele momente în care ea a iubit necondiţionat. Astfel că a ales să se întoarcă, pentru că nu a iubit suficient de mult.

Deci, cred că asta este ceea ce suntem chemaţi să facem: să ne înălţăm frecvenţa dominantă de vibraţie, să atingem nivele spirituale mai înalte. Uneori, aceasta pare extrem de dureros. Cum poţi să iubeşti o persoană care tocmai te-a insultat? Cum să iubeşti necondiţionat persoana care tocmai ţi-a rănit sentimentele? Şi cum te poţi elibera de resentimente? Ei bine, Buddha petrecea două ore pe zi realizând un exerciţiu de iertare. Două ore pe zi le petrecea inducându-şi starea de iertare, pe care o trimitea apoi lumii întregi. Deci asta trebuie să facem: să ne rugăm tot timpul, să ne iertăm duşmanii şi să întindem mereu o mână de ajutor, chiar şi străinilor.

Î: E interesant că atunci când Sfântul Toma d'Aquino a vorbit despre îngeri ca fiind “fiinţe de lumină”, a descris intuitiv anumite legi fizice pe care fizica cuantică le-a descoperit relativ recent. Puteţi explica acest lucru?

SB: Ştiţi, în meditaţii poţi percepe anumite lucruri. Meditaţia este modalitatea prin care îi poţi vedea pe îngeri. Lucretius a fost un poet şi filozof roman şi a fost prima persoană care a prefigurat teoria atomică. A văzut atomii în meditaţie şi a spus: “Scaunele şi mesele sunt făcute din atomi cu spaţii între ei – şi la fel şi fiinţele umane”. Cum de ştia el asta în secolul întâi î.C? A ştiut pentru că a meditat şi a perceput toate acestea în meditaţie. Tot astfel pot fi percepuţi şi îngerii. Deci, oamenii de ştiinţă, cu toate explorările lor în cadrul fizicii cuantice, ajung în final la ceea ce misticii văzuseră deja cu sute sau chiar mii de ani mai înainte. Dar acum poate fi demonstrat. Poate fi dovedit prin construirea imenselor ciclotroane, a căror construcţie a necesitat miliarde de dolari.

Î: De ce unii dintre noi caută să nege întâlnirea noastră cu un înger?

SB: După ce oamenii au o experienţă cu un înger – după ce un înger ţi-a salvat viaţa, după ce te-ai uitat în ochii unui înger – nimic nu mai poate fi la fel ca înainte. Se produc conflicte interioare. După ce îngerii mi-au salvat viaţa când eram mică, nu am vrut să cred. Nu eram pregătită să-mi fie dată viaţa peste cap. Nu credeam în Dumnezeu la momentul acela şi nu eram pregătită să-mi asum responsabilitatea pe care ar fi implicat-o credinţa mea. Aşa că pur şi simplu mi-am scos din minte episodul, spunându-mi: “Aşa ceva nu s-a petrecut.” În anii care au urmat, am avut o mulţime de alte experienţe şi cu cât se petreceau mai multe, cu atât eram forţată să mă întorc înapoi şi să reexaminez acea experienţă specială, să o recunosc drept ceea ce era de fapt – ceea ce-mi fusese întotdeauna teamă să fac.

Nu este ceva ce îţi doreşti cu adevărat – să vezi un înger. Poate că ţi-ar plăcea, dar nu este doar un moment drăgălaş şi atât. Este un moment special, cu o încărcătură foarte puternică şi vei purta acel eveniment cu tine tot restul vieţii. Şi s-ar putea să nu poţi vorbi despre asta cu nimeni, să nu poţi împărtăşi experienţa celor din jur. Dar mereu îţi vei aduce aminte de ea, o vei evoca, o vei studia, vei fi reconfortat de ea şi vei avea credinţa că se va mai petrece şi altceva.

Î: Le datorăm îngerilor ceva?

SB: Da. Le datorăm rugăciuni şi mulţumiri şi mai cu seamă adorarea lui Dumnezeu. Căci îngerilor le plac vorbele frumoase, mulţumirile făcute cu iubire. Spune doar “mulţumesc” îngerilor tot timpul. Ei sunt foarte deschişi, se joacă. Vor ca tu să râzi. Poţi să le dăruieşti râsul tău şi vor fi foarte, foarte mulţumiţi. Îngerii ne iau foarte uşor pentru că se iau pe ei înşişi foarte uşor.

Î: Devenim mai compasivi? Învăţăm ceva?

SB: Eu cred că acesta este scopul. Iar întrebarea este – putem îndrăzni să ne iubim unul pe altul în loc să ne urâm? Se pare că facem asta. Putem să-i învăţăm pe copii că există îngeri care sunt gata să ne ajute? Îndrăznim să-i învăţăm că e foarte bine să se roage pentru ceea ce doresc, ceea ce fac, ceea ce au nevoie? Îndrăznim să admitem faţă de noi înşine, nu numai în biserică, dar chiar şi în viaţa noastră de zi cu zi, că de fapt trăim într-o lume mult mai cuprinzătoare decât o ştim noi? Îndrăznim? Nu ştiu dacă este o alegere personală. Poţi să întorci spatele, poţi să te eschivezi, dar n-ai să poţi să te împotriveşti. Până la urmă va trebui să mergi într-acolo unde suntem îndreptaţi. Şi suntem îndreptaţi către lumină, către o viaţă mult mai plină de iubire.

< Precedent		Urmator >

[ Inapoi ]

Vezi si...

Interviu cu Sophy Burnham (1)

Videoclipuri

Ioana d'Arc

Glenyss Bourne - Ascent of Angels

Ingerul pazitor

Trei crai

Video

Angelinspir

Rugaciune

Impresii

Daca doriti sa ne trimiteti impresii personale

Recomandare

Angelinspir.ro

Cartea lui Enoh

Cartea lui Enoh (versiunea slavona)

Prezicerea judecatii de apoi

Ordinea din sanul creatiei

Ce i-au invatat Ingerii pe oameni

Dumnezeu porunceste potopul

Ganduri inspirate

"Si erau ciobani pe acelasi taram, la stana, care pazeau noaptea oile. Si iata, ingerul Domnului a venit catre ei si lumina Domnului straluci in jurul lor si ei s-au temut tare. Si ingerul le-a spus: Nu va temeti! Iata, eu va anunt o mare bucurie care se va revarsa asupra intregului popor, pentru ca astazi vi s-a nascut Mantuitorul..."
Evanghelia dupa Luca, 2, 8-10

Interviu cu Sophy Burnham (2)

Î: A fost vreun moment în care aţi simţit o intervenţie angelică în viaţa dvs?

Î: Dacă avem cu toţii îngeri păzitori, de ce se petrec atâtea lucruri rele?

Î: Îi simţiţi sau îi contactaţi pe îngeri în vreun fel anume?

Î: E interesant că atunci când Sfântul Toma d'Aquino a vorbit despre îngeri ca fiind “fiinţe de lumină”, a descris intuitiv anumite legi fizice pe care fizica cuantică le-a descoperit relativ recent. Puteţi explica acest lucru?

Î: De ce unii dintre noi caută să nege întâlnirea noastră cu un înger?

Î: Le datorăm îngerilor ceva?

Î: Devenim mai compasivi? Învăţăm ceva?

Videoclipuri

Video

Angelinspir

Interviu cu Joan Borysenko (3)

Interviu cu Terry Lynn Taylor (4)

Misterul ingerilor (3)

Interviu cu Malcolm Godwin (2)

Interviu cu K. Martin-Kuri (3)

Rugaciune

Impresii

Newsletter

Recomandare

Prezentare ingeri

Inspirati de ingeri

Cartea lui Enoh

Ganduri inspirate

Povestiri cu ingeri

Modalitati de contactare

Despre ingeri

Fii un inger pentru ceilalti

Creatii artistice