|
(continuare)
Î: Credeți că trecem printr-o schimbare majoră la nivel de conștiință, în ideea de a atinge un nivel mai înalt de vibrație?
JWA:
Revenind la ce am precizat mai înainte despre posibile pedepse sau
schimbări puternice în natură, sau lupta omului împotriva semenilor
săi, după ce acestea au loc, se presupune că urmează o perioadă de mare
pace, când oamenii trăiesc în armonie unii cu alții. Așa scrie în
Scriptură, dar există și alte profeții în acest sens. Cred că nu
contează ce denumire îi dai, această posibilitate este reală. Putem să
ne uităm în urmă în istorie și vom vedea că întotdeauna în momentele de
mare criză se producea o avalanșă de apariții angelice și aceasta
prefigura o perioadă mai bună. Așa că eu sper că și acum perioada mai
bună va veni curând. Cred că ne aflăm acum în perioada de maximă
decădere spirituală, epocă numită în orient Kali Yuga.
Î: Mulți oameni cred că ne apropiem de sfârșitul timpurilor – că
ultimele zile vor apărea curând, că se prevestesc numai războaie,
foamete, cataclisme naturale și epidemii cumplite.
JWA: Am auzit oameni zicând: "Una dintre profeții spune că vor apărea
noi tipuri de boli care vor ataca rasa umană în următorii ani și că nu
vom avea remediu pentru ele". Noi zicem ca SIDA este o boală grea, dar
pot să fie mai multe. Nu spun aceasta ca o amenințare, pentru că ni s-a
promis că toate aceste rele vor exista ca să ne atragă atenția. Și eu
cred cu fermitate că atunci când atenția ne va fi captată cu totul de
Dumnezeu, ele vor înceta.
Î: Ce rol credeți că vor juca îngerii în aceste evenimente?
JWA: Cred că îngerii ne vor îndruma, ne vor proteja în multe moduri și
ne vor ajuta să depășim toate dificultățile cu care ne vom confrunta,
dacă ne vom orienta cu toată ființa noastră către Dumnezeu.
Î: Există vreo modalitate prin care putem contacta îngerii?
JWA: Trebuie să înțelegeți că, cel puțin din perspectiva mea, îngerii
sunt servitorii lui Dumnezeu, nu ai noștri. Ei acționează în momentele
alese de El, la comanda Lui, nu a noastră. Deci, așa cum văd eu
lucrurile, putem întotdeauna să le cerem protecția și ajutorul, dar nu
cred că-i putem contacta în sensul că le putem cere să facă ce vrem
noi, în felul în care vrem noi. În tot ce fac ei sunt la unison cu
Voința Divină, deci treaba noastră e să spunem: "Dacă
ești aici, și eu sper că ești, dă-mi cumva un semn cum trebuie să
acționez. Poți să faci ceva ca să mă lămuresc în cutare problemă? Ai
putea să-mi oferi o îmbrățișare îngerească și astfel să-mi dau seama?"
Răspunsul poate să vină printr-o scrisoare de la un prieten, de pildă.
Alteori el poate fi complet neașteptat. O bunică povestea recent că a
pierdut un nepot și se simțea distrusă. La funerarii, erau trandafiri
roz peste tot. Trandafirii roz nu făcuseră parte din viața copilului,
dar au servit ca un fel de rămas bun. Și în următoarele două săptămâni
toți prietenii care veneau să-i consoleze duceau trandafiri roz
cuplului îndoliat. Cam un an și jumătate mai târziu, această bunică a
avut o conversație cu îngerul ei și ea spunea: "Încă mai sufăr un pic
și aș vrea să știu dacă totul este în ordine, dacă nepotul meu este
bine." În seara aceea, ea și soțul ei au ieșit să ia cina la un
restaurant destul de aglomerat și când au ieșit afară, pe capota
mașinii lor era un trandafir roz. Unii oamenii ar putea zice că este o
coincidență. Dar pentru mine este clar că ea s-a rugat, a cerut un
semn, iar îngerul i-a dat un răspuns pe care ea să-l poată recunoaște
ca venind din ceruri.
Î: Care este cel mai important concept, cuvântul cheie pe care ni l-au transmis îngerii până în prezent?
JWA: Speranța. Astăzi oamenii sunt foarte singuri și caută în viață
ceva de care să se agațe. Și speranța este ceea ce le trebuie. Speranța
că lumea nu e doar atâta cât se vede, un univers mecanic, rece și
materialist. Speranța că dacă ne străduim și facem ce a cerut Dumnezeu
de la noi, o să fie bine, speranța că există un plan pe care El îl știe
și noi nu. Îmi aduc aminte că o misionară olandeză pe nume Corrie ten
Boom a spus odată că viața noastră aici este precum dosul unei
tapiserii. Dacă v-ați uitat vreodată pe spatele unei tapiserii, ați
văzut o încrengătură de ațe de toate culorile, capete de ață, noduri
care atârnă. Arată mizerabil, dar dacă întorci tapiseria, vezi dintr-o
dată un model foarte frumos.
Modelul acesta frumos este viziunea cerească, dar aici pe pământ noi
vedem spatele tapiseriei, într-o confuzie totală. Câteodată, putem
percepe așa, câte o mică viziune, dar este doar un crâmpei – precum
trandafirul de pe capotă – și nu durează mult. Dar dacă noi urmăm calea
Lui, va veni cu siguranță momentul când o să putem vedea și noi
tapiseria din față și vom avea o înțelegere globală și va fi
extraordinar. Nu am nici o îndoială în această direcție.
Î: Ce părere aveți despre apariția îngerilor în vise?
JWA: Primesc scrisori de la persoane care relatează experiențe cu
îngeri, după care imediat adaugă: "Știu că nu este o experiență reală
deoarece s-a petrecut în vis". Întotdeauna le spun acestor oameni să se
ducă să citească din Scripturi. Aduceți-vă aminte de Sf. Iosif, tatăl
adoptiv al lui Iisus. Nu scrie nicăieri că a văzut vreodată un înger în
timpul stării de veghe, în schimb în trei rânduri i-a apărut câte un
înger în vis și i-a spus ce trebuie să facă: mai întâi, să se
căsătorească cu Maria; apoi să plece cu Iisus și cu Maria mai înainte
ca Irod să-și trimită trupele să omoare copiii; și a treia oară să se
întoarcă acasă, deoarece erau în siguranță. Aceste experiențe au venit
desigur din ceruri și nu scrie nicăieri că i-au apărut îngerii în timp
ce muncea în atelier. Deci, dacă Iosif i-a visat pe îngeri, de ce nu
s-ar putea petrece la fel cu oricine altcineva?
Î: Cunoașteți vreun caz contemporan în care cuiva i-a apărut un înger în vis?
JWA: Mulți oameni relatează că îngerii vin la ei în vis și le spun
anumite lucruri despre viața lor. De multe ori este vorba despre
avertismente cu privire la anumite evenimente deosebite. O femeie mi-a
povestit despre un vis pe care l-a avut chiar înainte ca familia ei să
plece într-o călătorie. Și-au petrecut mult timp aranjând și plănuind
totul. Și totuși a visat că vor avea un accident pe autostradă și că
mașina va exploda. S-a văzut întorcându-se și desfăcând scaunul de
siguranță al copilului – a fost primul lucru pe care l-a făcut – apoi a
scos copilul afară pe ușa din față a mașinii. Acest vis s-a repetat
toată noaptea. Iar se trezea, iar ajungea înapoi în vis și vedea un
înger că stă lângă mașină.
Dimineața, când trebuiau să plece cu mașina, ea era extenuată. Se tot
gândea la acesta în timp ce mergeau și dintr-o dată, în partea din față
a mașinii a avut loc o explozie. Erau pe autostradă, exact ca în vis,
și mașina a luat foc. Nu s-a gândit, nu s-a enervat, nu s-a emoționat.
Pur și simplu s-a întors ca și când ar fi fost programată, a desfăcut
scaunul de siguranță și a scos copilul prin față. A spus ulterior că nu
ar fi crezut niciodată că o să poată să acționeze în acest fel. În mod
normal, s-ar fi panicat, ar fi țipat la soțul ei. Se cunoștea pe ea
însăși destul de bine ca să știe că ar fi reacționat astfel. Dar acel
vis care s-a tot repetat cu o noapte în urmă, a pregătit-o și în
momentul respectiv a fost capabilă să acționeze salvator.
Acesta este una dintre cele mai frumoase povestiri cu avertismente în
vis. Cele mai multe sunt vise de consolare. Unii au avut asemenea vise
în care apăreau persoane dragi care au murit. Veneau în vis și spuneau:
"Uite, totul este bine. Nu mă mai jeli." O femeie a avut un vis cu o
rudă care îi spunea: "Am atâtea de făcut aici în ceruri și nu mă pot
descurca bine dacă tu încă mă mai reții. Așa că liniștește-te." Este
exact ce i-ar fi zis mătușa ei. Dar femeia a precizat că ceea ce a fost
cu adevărat interesant este că visul a părut foarte real și că atunci
când s-a trezit, suferința i-a dispărut. Știm cu toții că genul acesta
de suferință nu dispare așa de repede. Ne luptăm cu ea în timp, iar
când considerăm că s-a terminat, ea revine și mai intens. Așa că faptul
că a trecut peste acest moment dintr-o dată și că de atunci încolo nu
și-a mai amintit de mătușa ei decât într-un mod minunat, a fost pentru
mine un indiciu sigur că în vis atunci apăruse un înger, chiar dacă
mătușa ei nu era un înger. A fost o manifestare spirituală, un vis
trimis din ceruri.
Î: Multe dintre povestirile pe care le-am auzit vorbesc despre moarte
sau evenimente majore. Dar îngerii pot ajuta oamenii și așa, mai pe
neobservate, în tăcere?
JWA: Da. De multe ori ajutorul vine într-un mod obișnuit. Una dintre
poveștile mele favorite vorbește despre o mamă care se afla la capătul
unei scări rulante dintr-un mall mare și se pregătea să coboare un
etaj. Avea un copil de vreun an și jumătate în brațe, poșeta și plasa
cu cumpărături, plus că purta tocuri înalte. O împingea din spate pe
fetița sa de trei ani să intre pe scara rulantă. Dar copilului îi era
teamă de scările rulante și nu vroia să se miște. Situația părea fără
ieșire: dintr-un moment în altul, mama putea să-și piardă echilibrul și
să cadă. Ea povestește: "Dintr-o dată, cum mă aflam eu în capul
scărilor, am văzut o mână cum se lasă pe umărul fetiței. Acea mână
aparținea unui domn cu părul alb, în jur de 70 de ani, îmbrăcat într-un
costum negru. Era un bărbat foarte bine și cu o aparență foarte calmă.
L-am plăcut imediat, iar el s-a uitat la mine ca și cum mi-ar fi zis:
"Am eu grijă de fetiță". Și am dat din cap, ca pentru a-i mulțumi." Cei
doi n-au schimbat nici un cuvânt. După ce au coborât scările, a fost un
moment mai agitat până ce femeia a reușit să părăsească scara rulantă,
timp în care și-a luat privirea de la bătrân. Când s-a uitat din nou,
nu mai era nimeni acolo. Mall-ul era atât de gol în acel moment, încât
nu mai erau alți cumpărători prin zonă. Iar bătrânul, cu părul său alb
si cu costumul negru, era o persoană ușor de remarcat. L-ar fi văzut
când se îndepărta. Scara rulantă era transparentă, astfel că nu se
putea ascunde în spatele ei. Apoi, dintr-o dată, și-a dat seama că
fetița ei nu reacționase în nici un fel. Așa că a întrebat-o: "Tammy,
l-ai văzut pe domnul acela din spatele tău?"
Iar Tammy a zis: "Nu, mami".
"Omul acela care a pus mâna pe umărul tău. Nu l-ai văzut?"
Tammy a răspuns: "Nu, mami, n-a pus nimeni mâna pe umărul meu".
Și atunci mama, care era o femeie destul de intuitivă, mi-a zis: "În
momentul acela am realizat că l-am văzut pe îngerul păzitor al fetiței
mele. Mesajul pe care mi l-a transmis atunci din priviri a fost: "Așa
cum mă vezi acum, cu mâna pe copilul tău, să știi că așa sunt
întotdeauna. Deci relaxează-te. Bucură-te de copiii tăi. Treaba ta este
să-ți iubești copiii. Nu poți să mai adaugi o zi la viața lor și nici
nu poți să iei vreuna. Cât timp îi ai în grijă, treaba ta este doar
să-i iubești. Avem noi grijă de restul."
Acesta a fost un moment foarte important pentru ea, deoarece era genul
de mamă foarte agitată. Ea spune că din acea zi viața i s-a transformat
radical. Iată de ce îmi plac povestirile acestea, pentru că sunt așa,
mai obișnuite. Dumnezeu vine către noi în atât de multe momente simple
din viața noastră. Îngerii nu vin întotdeauna cu trâmbițe și surle, ci
și pe neobservate.
|