Interviu cu Joan Borysenko (3)

Î: Conştientizaţi în timpul zilei prezenţa angelică?

JB: Categoric. Şi trebuie să vă spun că la început am fost surprinsă. Am început să practic această tehnică şi aproape imediat am devenit conştientă de o anumită prezenţă în jurul corpului meu în timpul zilei. Sunt frecvent conştientă de prezenţa lui Mihail în stânga mea şi constat, mai ales dacă cineva spune, în cadrul unei conversaţii, ceva de care eu trebuie să ţin cont – sau dacă citesc ceva ce ar trebui să iau în seamă – simt, nu neapărat ca o atingere pe umăr, dar ca o prezenţă care vine foarte aproape, un fel de “fii atentă!”. Iar atunci când îmi este frică, vreo frică mai veche care urcă în mine, îl invoc în mod conştient pe Gabriel . Sau dacă mă simt foarte confuză, îl invoc pe Uriel. Sau dacă mă simt răvăşită, sau am o durere de cap, îl invoc pe Rafael . Aceasta a devenit o parte foarte importantă a vieţii mele de zi cu zi.

Î: Aţi putea face vreun comentariu despre misticism în lumina ştiinţei?

JB: Întrebarea legată de cum se împacă ştiinţa cu misticismul este una fascinantă şi oamenii de obicei folosesc ca argumente mecanica cuantică şi teoriile lui Einstein. Acest scaun pe care sunt aşezată, de exemplu, sigur că pare solid, dar adevărul este că spaţiul dintre atomii acestui scaun este mult mai mare decât atomii înşişi. Este precum distanţa dintre pământ şi soare. De fapt, dacă ţin cont de distanţele dintre atomii scaunului meu, aş putea spune că eu stau în aer. Şi dacă mai mergem încă un pas, toţi atomii aceştia micuţi sunt făcuţi din lumină. Aşa că eu stau pe un fel de structură de lumină. Aceasta este una dintre realităţi. Vorbim aici despre ce poate fi observabil ştiinţific, ce vedem în faţa ochilor sau chiar ce putem detecta cu instrumentele noastre de măsurare, dar putem spune că de fapt privim “ca printr-o sticlă întunecată”. Ceea ce este observabil pentru noi din punct de vedere experimental este foarte diferit de ceea ce este într-adevăr.

Adesea, misticii vă vor spune că ceea ce văd ei este acea masă de energie. Când studenţii budişti se uită la mecanica cuantică, tind să spună: “Este exact ceea ce afirmă şi învăţăturile noastre. Fenomenele sunt toate interdependente.” Ceea ce pare un fenomen izolat la nivel fizic, în realitate nu este deloc izolat. Totul este legat cu totul. Pe de altă parte, nu cred că mecanica cuantică chiar demonstrează misticismul. Dar ceea ce mă fascinează cel mai tare este că mulţi fizicieni de marcă, după un timp, vorbesc precum misticii. Încep să devină mistici. Uitaţi-vă de exemplu la Einstein; el a spus lucrurile cele mai minunate. De exemplu, a spus că ideea că suntem separaţi unul de celălalt este “o iluzie optică a conştiinţei noastre”. Vorbea Einstein omul de ştiinţă sau Einstein misticul? Într-un anume fel, ei converg.

Totuşi, se pare că există şi o bază neurofiziologică pentru experienţele mistice. De exemplu, există o parte din creier numită lobul temporal drept. Oamenii cărora li s-a dinamizat experimental, prin descărcări electrice, această zonă au avut apoi experienţe mistice.

EGVM par de asemenea a fi mediate de această parte a creierului. Neurofiziologia nu înseamnă că trebuie să reducem totul la idei de genul “Toate aceste fenomene nu sunt decât descărcări electrice nesemnificative ale neuronilor noştri”. Există oameni de ştiinţă care au încercat să spună că “O EGVM nu înseamnă nimic; este în principal o descărcare a celulelor cerebrale pe moarte.” Adevărul este că orice experienţă are un substrat biologic, dar nu cred că totul se termină aici. De exemplu, mulţi oameni care au avut EGVM au declarat că atunci când simt acea senzaţie de pace şi când se separă de trup, automat descoperă că sunt într-un alt loc, la distanţă de corpul lor fizic. De exemplu, pot să vadă ce face familia acasă. Şi dacă familia este întrebată ulterior, se poate constata că percepţiile lor sunt corecte. Deci, pe lângă ce se petrece în interiorul corpului fizic, se mai petrece ceva şi în afara lui. În concluzie, trebuie să avem grijă să nu reducem experienţele mistice doar la biochimie.

Î: Suntem programaţi înainte de naştere să fim pregătiţi pentru o EGVM?

JB: Faptul că avem această zonă în creier care predispune la experienţe mistice este important din mai multe motive. Mai întâi, faptul că se vorbeşte despre experienţe mistice în cultura noastră este ceva nou. Până acum zece-cincisprezece ani, oamenii nu-şi împărtăşeau experienţele de lumină sau acelea mistice. Dar acum, deoarece avem şi o tehnologie medicală avansată, aceste relatări au devenit din ce în ce mai numeroase. Putem resuscita persoanele aflate pe moarte şi astfel, când se reîntorc în corpul fizic, ne pot spune ce s-a petrecut. Cam între 8 şi 12 milioane de americani – aproximativ unul din 20 – a experimentat moartea clinică. Ca urmare a acestor experienţe, oamenii încep să-şi pună întrebări despre sensul vieţii şi să dea crezare ideii: “Nu suntem fiinţe umane care au câteodată experienţe spirituale, ci suntem fiinţe spirituale care acum experimentează condiţia umană”. Şi cu cât mai mulţi oameni se confruntă cu astfel de fenomene, cu atât curentul evolutiv devine mai puternic, în sensul că oamenii vor avea o orientare din ce în ce mai spirituală. Consider că este foarte importantă extinderea acestor experienţe şi faptul că ele sunt astăzi împărtăşite.

Există un grup de oameni de ştiinţă care chiar cred că noi evoluăm ca specie şi că întregul nostru corp se transformă – mai ales acea parte a creierului care mediază experienţele mistice – astfel că din ce în ce mai mulţi oameni trăiesc astfel de experienţe. Pe măsură ce începem să ne asumăm statutul de fiinţe spirituale, eu cred că o să vedem din ce în ce mai puţină violenţă în cultura şi societatea noastră şi din ce în ce mai mult interes pentru vindecarea rănilor, astfel încât să putem să ne punem cu adevărat în slujba celorlalţi şi să manifestăm mai multă iubire faţă de noi înşine şi faţă de ceilalţi. Există deci o raţiune divină pentru care au loc toate aceste schimbări.