Prima pagina arrowDespre cel de-al treilea rege îngeresc, numit Uriel

Despre cel de-al treilea rege îngeresc, numit Uriel

Acest fericit principe sau rege îşi are numele de la lumină sau de la fulger, sau de la originea luminii, care înseamnă Dumnezeu-Duhul Sfânt. 

Aşa cum Duhul Sfânt porneşte din lumină, formează şi alcătuieşte totul, domnind în totul, tot astfel este şi forţa şi gingăşia heruvimului care este regele şi inima tuturor îngerilor săi, adică e destul ca îngerii lui să-1 privească, pentru ca ei să fie contaminaţi de voinţa sa. Aşa cum voinţa inimii contaminează toate membrele trupului, pentru ca întregul trup să facă ceea ce a hotărât inima, sau cum Duhul Sfânt se înalţă în centrul inimii şi luminează toate membrele în întreg trupul, tot astfel contaminează şi heruvimul cu întreaga lui strălucire și voinţă pe toţi îngerii săi, ca ei să fie toţi laolaltă un singur trup, şi regele inima acelui trup.
Acest minunat şi frumos principe a fost creat după felul şi calitatea Sfântului Duh, şi este într-adevăr un strălucit principe al Domnului, legat în iubire cu ceilalţi principi ca o singură inimă.
Aceştia sunt cei trei principi sau regi ai Domnului în Cer, când fulgerul vieţii, adică Fiul lui Dumnezeu se înalţă în mijlocul cercului vieţii şi în spiritele originare ale lui Dumnezeu, arătându-se triumfător; se înalţă atunci şi Sfântul Duh biruindu-se pe sine. În această înălţare urcă şi Sfânta Treime în inima acestor trei regi, şi fiecare din ei triumfă după calitatea şi felul său.
În această înălţare, oastea îngerească a întregului cer triumfă şi se bucură, cântând frumosul Te Deum laudamus. În această înălţare a inimii, mercuriul e trezit în inimă, precum şi în întregul salnitru al cerului; atunci se înalţă în dumnezeire minunata şi frumoasa alcătuire a cerului în felurite culori şi feluri, şi fiecare spirit se arată în forma sa deosebită.
Cu nimic nu pot asemui cerul decât cu cele mai curate pietre scumpe, ca rubinul, smaraldul, larimarul sau piatra delfinului, onixul, safirul, diamantul, jaspul, hiacintul, ametistul, berilul, sardiniul, granatul. În astfel de culori şi feluri se arată Cerul natural al lui Dumnezeu, în înălţarea spiritelor divine; când străluceşte şi lumina Fiului lui Dumnezeu, totul este asemenea unei mări luminoase de culorile pietrelor mai sus pomenite.

Fragment din lucrarea Aurora de Jakob Bohme


Orice reproducere, integrala sau partiala, a acestui articol, fara acordul scris al site-ului angelinspir.ro, este strict interzisa si se pedepseste conform Legii drepturilor de autor.

Video

video47.jpg

Rugaciune

angel06.gif

Impresii

Daca doriti sa ne trimiteti impresii personale
11.gif

Ganduri inspirate

"Ingerii, slujitori ai Gratiei Divine, ne protejeaza."
William Shakespeare