Prima pagina arrowCea mai mare iubire

Cea mai mare iubire

angel152.jpgÎngerii nu se mulțumesc să ne pună pe calea spirituală și să ne supravegheze. Sarcina lor nu se oprește doar aici: ei se străduiesc să ne conducă cât mai departe pe calea sfințeniei și ne ajută să rămânem credincioși grației divine, așa cum au reușit cu terțiara fransciscană spaniolă Francesca Lopez (1570- 1651). Ea se bucura de o mare familiaritate cu îngerul ei păzitor și cu alte spirite celeste: ei o instruiau în misterele credinței, o încântau cu cântece angelice și o ajutau în misiunea ei spirituală față de ceilalți oameni.  Ea se lăsa legănată de aceste minuni care o ajutau să aibă grijă de săraci, o încurajau în rugăciuni și o întăreau în penitențele sale. Într-o zi, îngerul ei păzitor a îmbrăcat-o într-o rochie albă strălucitoare și a dus-o în fața tronului lui Dumnezeu. În același moment, ea l-a simțit pe Lucifer agitându-se sub picioarele ei și s-a dezechilibrat. Abia a avut timp să apuce mâna divină care i-a fost întinsă de îngerul ei păzitor și a simțit că daca grația divină nu ar fi venit în ajutorul ei, ea cu siguranță ar fi căzut. A mai înțeles și că îngerul ei păzitor se afla alături de ea ca să o ajute în primul rând să rămână credincioasă grației divine. Ea a continuat apoi drumul ei spiritual, detașându-se de formele subtile ale spiritelor celeste, revelate de relațiile ei cu lumea îngerilor, și s-a cufundat în iubirea divină cea fără de formă și în Dumnezeu însuși.

A-l iubi pe Dumnezeu și a-l iubi pe aproapele nostru sunt două fațete ale unei unice iubiri, cea mai importantă poruncă spirituală pe care Domnul nostru Iisus ne-a lăsat-o moștenire.

angel154.jpgCând îngerii se manifestă sensibil pentru a seconda acțiunea grației divine asupra unui suflet, ei induc în primul rând protejaților lor abandonul necondiționat în fața Providenței, atitudine  care este sursa păcii și a bucuriei, și fac aceasta pentru a le dezvălui celor vizați importanța iubirii divine nesfârșite care trebuie lăsată să ne pătrundă în suflete pentru a se manifesta ulterior prin noi și pentru frații noștri.

Dumnezeu o învăța pe Juana Vasquez prin intermediul viziunilor pe care i le dădea și pe care îngerul ei păzitor le comenta. Într-o zi, când se ruga în fața icoanei Fecioarei Maria, ea a văzut țâșnind un izvor limpede pe care doi serafimi îl adunau în două vase de aur pentru a-l vărsa din nou undeva, dar Juana nu vedea unde anume. Îngerul i-a explicat atunci că cele două fluxuri distincte reprezentau grația divină revărsându-se în cele două feluri de iubiri: iubirea față de Dumnezeu și iubirea față de aproapele nostru. Fecioara Maria prin rugăciunile sale obține acest fel de iubire pentru oamenii care se roagă la ea... dar ea se pierde din inimile lor dacă ei nu se mențin constant în această stare de iubire divină. De aceea, Juana nu vedea unde se ducea apa vărsată de cei doi serafimi.

Rezonanța cu grația divină implică renunțarea la egou și la satisfacțiile sale, așa cum ne învață viața călugăriței Leonor de San Jose, din Trujillo (+1652). Această sfântă contemplativă, venerată în comunitatea ei, era mereu cuprinsă de extaz în prezența îngerului ei păzitor care i se arăta adeseori. În cele din urmă, el îi spunea: „Draga mea, sarcinile tale te cheamă!” și ea se reîntorcea pur și simplu la obligațiile ei zilnice  care decurgeau din misiunea ei divină.

Metchild Thaller a fost și ea educată la aceeași școală a renunțării, dar când îngerul ei o vizita, el venea cel mai adesea să o pregătească pentru sacrificii și penitențe decât să o copleșească cu delicii. Îngerul ei păzitor îi apărea înveșmântat în diferite costume. Dacă venea într-un costum verde deschis, însemna că urmează o suferință ușoară, dacă era verde închis, veșmântul anunța dureri surde și adânci. Dacă venea îmbrăcat în veșminte preoțești sau într-o robă brodată cu o cruce aurie, el avea de vestit coborârea unei mari grații. El venea atunci senin și bucuros.

După un atac crunt al unui demon, Padre Pio a auzit următoarele cuvinte de la îngerul lui păzitor:

angel155.jpg„Mulțumește-i lui Iisus care te tratează ca pe un suflet ales și te duce atât de mult și de des pe muntele Calvarului Său. Eu observ cu emoție și bucurie cum Iisus se poartă cu tine, care ești sufletul pe care El mi l-a încredințat să îl am în grijă. Crezi că aș mai fi atât de mulțumit de tine dacă nu te-aș vedea trecând cu bine aceste grele încercări? Eu care, în compasiunea și dragostea mea, îți doresc mereu tot ceea  ce este cel mai bine pentru tine, mă bucur profund când te văd în această stare. Tu, să te aperi și să nu urmezi niciodată sugestiile Răului, el nu te va mai supăra dacă vede că insinuările  nu îi reușesc și să ții minte că ești foarte drag inimii mele și că sunt mereu alături de tine.”

În pofida rigorii acestor învățături și a acestor exigențe, Padre Pio se simțea totuși profund consolat:

„Câtă bunătate, Tată Ceresc! Ce am făcut eu ca să merit de la micul meu înger atâta tandrețe? Dar nu mă mai gândesc la aceasta pentru că Domnul Iisus este maestrul în  dăruirea grației divine și totul se petrece prin Voința Sa.”

Aceasta nu l-a împiedicat pe tânărul capucin să îi reproșeze totuși îngerului său păzitor une dintre acele zile foarte grele în care era atacat de mai mulți demoni:

„Sâmbătă am crezut că acei demoni vor să o termine pur și simplu cu mine și nu mai știam la ce sfânt să mă mai rog pentru ajutor. M-am întors spre îngerul meu păzitor care s-a făcut așteptat pentru un timp și în cele din urmă a venit alături de mine și a început să cânte cu vocea lui angelică imnuri de slavă către Dumnezeu. Apoi a urmat o scenă obișnuită în care eu l-am certat că s-a lăsat așteptat atât de mult, chiar dacă nu lipsise de fapt la strigătele mele de ajutor. Pentru a-l pedepsi nu am vrut să îl privesc în față,  îmi doream să mă îndepărtez și să fug. Dar el m-a reținut aproape plângând și m-a strâns în brațe până când ridicând ochii l-am privit în față și am văzut cât de mulțumit era de mine.”(scrisoarea din 5 noiembrie 1912)

Îngerul i-a explicat apoi lui Padre Pio necesitatea încercărilor și a purificărilor, până când convins acesta a strigat:

„Săracul meu îngeraș! El este atât de bun! Cine va reuși oare să mă facă să îi mulțumesc îndeajuns?”

Îngerii păzitori vin uneori să ne scuture ca să ne amintească de esențialul Iubirii Divine și să ne ajute să ne detașăm de viața obișnuită oricât de frumoasă și de legitimă ni s-ar părea aceasta. Jérémie  de Valachie (1556-1625), frate capucin la Concezione, în Napoli, avea de lucru la infirmerie. Trebuia să se ocupe de un frate spaniol, fratele Martin, al cărui corp era acoperit cu ulcerații purulente foarte urâte. Într-o zi, aflat la capătul puterilor, el i-a cerut părintelui gardian o dispensă temporară. Acesta i-a acordat-o bucuros deoarece Jeremie îndeplinea de mult acel serviciu deosebit de dificil. Nici nu a revenit bine în chilia sa, că și-a auzit îngerul păzitor reproșându-i lipsa de compasiune: ”Grația lui Dumnezeu este puterea ta!” Cuprins de confuzie, el s-a întors la fratele Martin pentru a-și cere scuze. Dar acesta, conștient de repulsia pe care rănile sale o provocau oricui și vrând să-i mai ușureze sarcina, i-a spus că nu e nevoie să vină chiar de fiecare dată când el va suna clopoțelul. Într-o noapte, el a apărut așadar la căpătâiul bolnavului abia după al treilea sunet al clopoțelului, după ce îngerul lui apăruse iar și îi reproșase din nou în mod sever:„Bunătatea suportă totul!”

Josep Oriol (1650-1702), tânăr preot catalan, era preceptorul copiilor maestrului Gasneri. Într-o zi, la masă, mâna lui a fost reținută de o mână invizibilă atunci când vroia să se serveasă dintr-o mâncare delicioasă. Fenomenul s-a reprodus de două ori la rând. Josep a înțeles atunci că ar trebui să îmbrățișeze o viață mult mai austeră și astfel a început să se supună la multe penitențe și mortificări. Îngerul lui păzitor i-a apărut mai târziu și i-a revelat faptul că mâna aceea invizibilă era a lui și se manifestase așa pentru a-l orienta spre calea perfecțiunii. Viața sa exemplară, dăruită cu totul celor săraci, l-a făcut pe Josep să devină sfânt al Barcelonei în a doua jumătate a secolului al XVII-lea. Astfel, sfințenia de care a dat dovadă întreaga existență a contribuit mult mai mult la canonizarea lui din 1909, decât levitațiile sale spectaculoase și vindecările miraculoase pe care le-a realizat.

angel156.jpgPe vremea când era novice la fransciscanele din Ischia di Castro, Caterina Sordini (1770-1824) se plângea într-o zi la stareță că moare de foame. Prânzul în mânăstire era foarte frugal și la 28 de ani tinerei fete îi era greu să se obișnuiască cu acest regim auster. Stareța i-a întins atunci o bucată de pâine și exact când fata urma să muște din ea, a fost cuprinsă de un extaz foarte puternic: ea a vazut acoperișul bisericii dispărând și a fost purtată pe sus într-un loc în care Iisus era înconjurat de doisprezece îngerași îmbrăcați cu tunici albe și scufii roșii, care cântau într-un mod divin. Îngerul ei păzitor i-a spus atunci: „Vei reuni un mare număr de îngeri care, asemeni celor de aici, îl vor adora pe Dumnezeu”

Într-adevăr, cu câțiva ani mai târziu, sub numele de Maria Magdalena a Încarnării, tânăra credincioasă a dat naștere unui ordin religios, numit Veșnicele Adoratoare ale Preasfintelor Sacramente, în care participantele erau îmbrăcate în alb și aveau scufii roșii.

O exigență asemănătoare către perfecțiune și transparență s-a manifestat precoce și în cazul lui Clotilde Micheli:

„Era în după amiaza unei zile de sărbătoare în care Clotilde, fratele nostru Giovani și cu mine coboram în grădină ca să ne recreăm. După o mică plimbare, am cules prune și am început să le mâncăm. Deodată, Clotilde s-a oprit, a rămas absorbită pentru un minut și a început să plângă. Uimiți să ne vedem surioara așa, mâhnită fără nici un motiv evident, i-am cerut să ne explice rațiunea tristeții ei. Ea ne-a răspuns foarte simplu:

-L-am văzut în mijlocul unei lumini foarte intense pe îngerul meu păzitor care mă mustra, cu o față severă, pentru lăcomia de care dau dovadă. Haide să mergem la Biserică să îi cer iertare Domnului.

-Păi ce, am răspuns eu, e un păcat să mâncăm prune?

-Nu, nu pentru voi. Dar pentru mine este deoarece Iisus mă vrea foarte austeră.”


Fără îndoială,  nu este un păcat să mănânci prune, doar că Dumnezeu aștepta de la fetiță să renunțe la unele dintre cele mai normale plăceri cu scopul de a se pregăti pentru viitoarea ei misiune. Clotilde a devenit fondatoarea unui ordin religios, în care ea a constituit un exemplu viu de detașare de „bunurile catolice” și o formatoare de ființe credincioase, dăruite cu totul lui Dumnezeu.
Orice reproducere, integrala sau partiala, a acestui articol, fara acordul scris al site-ului angelinspir.ro, este strict interzisa si se pedepseste conform Legii drepturilor de autor.

Video

video47.jpg

Rugaciune

angel06.gif

Impresii

Daca doriti sa ne trimiteti impresii personale
11.gif

Ganduri inspirate

"Crede-ma: in tot ceea ce inseamna o incercare, o suferinta sau o datorie, este prezent un inger care te sustine."
Fra Giovanni