Prima pagina arrowArhanghelul Rafael - Prezentare ampla

Arhanghelul Rafael - Prezentare ampla

Dintre cei trei arhangheli, Rafael este primul numit în Biblie. El nu apare decât în Cartea lui Tobias, scrisă pe la începutul secolului al II-lea înainte de Iisus, în care el este eroul principal. În această povestire edificatoare, minunat relatată, el se prezintă sub aparența unui bărbat tânăr pe nume Azarias. Spre deosebire de alte spirite viclene care acționează urmărind să își păstreze secretă identitatea, un înger nu poarte fi acuzat de prefăcătorie: așadar, dacă Rafael înseamnă “Dumnezeu vindecă”, pseudonimul adoptat – Azarias - se traduce prin “Dumnezeu salvează”, care este aproape același lucru.

arhanghelul_rafael01.jpgAzarias i-a propus adolescentului Tobias să îl însoțească până în țara Medeea. Acesta trebuia să recupereze banii pe care îi datora un prieten tatălui său Tobit, un evreu pios din Ninive, devenit orb și apoi ruinat și care își dorea să își plătească dările obișnuite. După mai multe peripeții, îngerul reușește să recupereze banii de la debitor și îi găsește lui Tobias o soție în persoana preafrumoasei Sara și apoi escortează tânărul cuplu la Ninive, unde bătrânul Tobit fusese vindecat datorită sfaturilor sale și li se revealează atunci tatălui și fiului în cuvinte foarte simple:

“Eu sunt Rafael, unul dintre cei șapte îngeri care se păstrează în fața Gloriei lui Dumnezeu.” (Tobias, 12, 15)

În timp ce tatăl și fiul încep să înțeleagă, Rafael urcă deja în Ceruri, lăsându-i copleșiți. Apoi bătrânul Tobit intonează un imn al Grației.

Cartea lui Tobias dozează cu mult talent povestea de dragoste, aventurile și învățătura morală, dar ea de asemenea punea pentru prima dată bazele angelologiei.

Chiar și mai mult, această Carte face lumină în teologia îngerului păzitor, care este fundamentată pe învățătura lui Iisus, conform căreia copiii au îngeri păzitori (Matei 18,10). Mult mai devreme, în misiunea sa alături de tânărul Tobias, îngerul Rafael poate fi considerat prototipul îngerului păzitor.

Biblia ni-l descrie ca pe un tovarăș fidel și avizat, foarte inventiv: nu-l învață el pe Tobias cum să utilizeze ficatul și inima unui pește ca să-l alunge pe demonul Asmode și grăsimearhanghelul_rafael02.jpga de pește ca să se vindece de orbire? Exorcism și remediu magic, care erau conforme cu mentalitatea epocii. Dar înainte de toate, Rafael este un mesager divin, purtătorul unei misiuni spirituale pe care el i-o revelează lui Tobias:

„Am fost trimis la tine ca dovadă. Dar Dumnezeu m-a trimis de asemenea ca să te vindec și să o vindec și pe Sara, iubita ta.” (Tobias 12,13-14)

El este de asemenea acela care, asemenea tuturor îngerilor îi prezintă lui Dumnezeu rugăciunile și binefacerile oamenilor:

„Ei bine, în timp ce tu și Sara vă rugați, eu am fost cel care am prezentat rugăciunea voastră Domnuluiși așa am făcut și atunci când îngropai morții.” (Tobias 12, 12)

De asemenea, Rafael ne oferă două învățături prețioase. Când demonul care o tulbura pe Sara a fugit în deșertul Egiptului, urmărit de magia viscerelor peștelui pe care Tobias l-a ars în camera nupțială, îngerul l-a urmărit pentru a-l alunga cât mai departe (eufemism care înseamnă faptul că îngerul l-a gonit pe demon, convingându-l să nu se mai întoarcă niciodată să-i agaseze pe tinerii căsătoriți: Dumnezeu a dăruit îngerilor săi o mare putere în lupta cu răul). În schimb, când Rafael se comportă exact ca o ființă umană, ceea ce nu este decât o aparență, el îi ajută să găsească adevărata semnificație a acestui fapt:

„Voi m-ați văzut că nu mâncam nimic; nu era decât o aparență ceea ce voi vedeați” (Tobias 12,19).

Modelul îngerului păzitor

arhanghelul_rafael03.jpgÎn pofida trăsăturilor sale caracteristice încântătoare, Rafael nu se bucură de aceeași popularitate printre credincioși ca  frații săi Gabriel și Mihail. Acest lucru se datorează parțial și discreției cu care el a intervenit în viața oamenilor. De asemenea, în devoțiunea populară, el a fost confundat cu îngerii păzitori al căror model este: „ Rafael este (...) arhetipul îngerului păzitor, călătoria sa alături de Tobias simbolizând reîntoarcerea copilului la Tatăl Ceresc sub îndrumarea unui spirit protector.”

Arhanghelului Rafael i se atribuie anumite simboluri: este reprezentat cu un pește și un vas cu ulei, aluzie la actul de vindecare al bătrânului Tobias. ªi pentru că l-a însoțit pe tânărul Tobias în periplul său prin Medeea, arhanghelului Rafael i se atribuie și un baston de călător, un clopot și o ploscă și este invocat de pelerini în călătoriile lor. 

În primii ani ai secolului al XV-lea, nobila doamnă Francesca Bussa de Leoni s-a îmbolnăvit. Soțul său Lorenzo de Ponziani și apropiații lor au crezut că o vor pierde. Ea însăși își dorea să moară ca să se reîntâlnească cu copilașii săi decedați prematur: fermecătoarea Evangelista, decedată la 9 ani și surioara ei Agnes, decedată la 7 ani. Ea îl văzuse față în față pe Dumnezeu care a condus-o pe căile unei înalte contemplații. Dar nu venise încă ceasul: un înger înveșmântat într-o robă de un alb strălucitor răspândind împrejur lumină și o frumusețe irezistibilă a apărut în fața ei. Ochii bolnavei nu au putut suporta o asemenea splendoare. Întorcându-și capul, ea l-a auzit pe înger prezentându-se ca fiind arhanghelul Rafael care urma să o conducă de aici înainte pe drumul perfecțiunii interioare. El a devenit ghidul ei prin infern și purgatoriu, apoi au urcat împreună la cer: toate acestea au crescut dezgustul ei față de păcat și dorința arzătoare de a deveni una cu Dumnezeu. Ea l-a revăzut cu 40 de ani mai târziu sub același aspect:

„Eu văd cerul deschis. Îngerul este în picioare în fața mea. Misiunea mea a fost îndeplinită. El mă cheamă.”
38.jpg

Stigmatizata germană Mechtilde Thaller, numită și „prietena îngerilor”, din cauza familiarității cu care spiritele celeste o tratau, îl descrie diferit, dar foarte concret: „Veșmântul sfântului Rafael este strâns la mijloc cu o centură. În mâna dreaptă ține un baston în formă de sceptru. El poartă o haină verde. Fața lui e întoarsă către cer și mâinile-i sunt reunite într-o rugăciune plină de fervoare. Există în frumusețea lui ceva foarte emoționant, aș spune chiar melancolic.”

Paginile pe care această mistică le consacră acestui înger și misiunii sale sunt originale și foarte interesante, încadrându-se pe linia dreaptă a angeologiei declanșate de „Cartea lui Tobias”. 

Deplasări profesionale

Primul sanctuar consacrat în Europa arhanghelului Rafael a fost biserica numită Templieri, din orașul Saint Raphael, din regiunea Coastei de Azur. Localitatea îi poartă numele și de asemenea multe efigii. Dar originile acestui loc de cult, care urcă în istorie până în secolul al V-lea sunt în mod obișnuit ignorate.

anzolo_rafael.jpgÎn schimb, este foarte cunoscută istoria bisericii Anzolo din Veneția. A fost construită în secolul al VI-lea de o anume Adriana, soția lui Genusio Ruterio, senior de Padova. Domnul Genusio era plecat în călătorie de-a lungul Europei, într-o epocă în care drumurile nu erau sigure datorită barbarilor veniți din nord sau din est în țările occidentale. Văzând că nu se întoarce timp de câteva luni, Adriana l-a invocate pe arhanghelul Rafael și i-a promis că o să-i construiască  o capelă dacă soțul ei se va întoarce sănătos și întreg acasă. Nici nu și-a formulat cererea în întregime că nobilul senior a și ajuns la porțile Veneției, unde cuplul își avea reședința de vară. Promisiune dată, promisiune îndeplinită: în câteva săptămâni edificiul a fost terminat și consacrat lui Anzolo Rafael, formă dialectală pentru îngerul Rafael.

Adriana a avut dificultăți să consacre capela arhanghelului Rafael, deoarece cultul său era foarte puțin răspândit, dar a beneficiat de sprijinul unui prelat – Magnus, episcopul din Heracleea, care ajunsese în laguna din Veneția în timpul unui pelerinaj de la Marea Egee către Marea Adriatică. El căzuse în mâinile barbarilor și-n acele moment se rugase intens arhanghelului Rafael. Acesta i-a apărut într-o formă pe care episcopul nu ne-a revelat-o, dar l-a asigurat de protecția lui și i-a cerut în schimb ca acesta să-i dedice un sanctuar. Când episcopul a început să realizeze primele eforturi în această direcție, Adriana a ajuns înaintea lui și a început să-i vorbească despre dorința ei profundă de a-i consacra arhanghelului Rafael capela pe care și-a propus să o construiască. În acest fel, nobila doamnă și episcopul s-au asociat și se află la originea bisericii Anzolo. Orașul dogilor l-a adoptat pe Sfântul Rafael ca pe unul dintre protectorii lui cerești și de-a lungul secoleleor sanctuarul foarte drag venețienilor a fost constant mărit și împodobit. 
39.gif

Pe 9 octombrie 1659 seara, părintele Bartolomeu Canale și fratele său Melchiorre Bonetti, au ajuns în orașul Savone. De cinci zile ei se aflau într-un pelerinaj început de la Monza, orașul lor de reședință, prin cele mai faimoase sanctuare ale Italiei: pelerinajul era asumat cu un foarte mare risc, ținând cont de faptul că drumurile erau foarte nesigure, infestate cu mercenari străini, soldați dezertați și vagabonzi de toate soiurile. Incinta era deja închisă datorită situației periculoase, iar cei doi pelerine nu au fost lăsați să intre în cetate. O santinelă le-a indicat un adăpost unde ar fi putut fi primiți cu ospitalitate:

„Ne urmam drumul care ne fusese indicat, dar până să intrăm într-o curbă, datorită întunericului am reușit să ne pierdem și ne-am regăsit departe de orice așezare omenească sau drum. Nu mai știam ce să facem și unde să mergem și în această situație angoasantă ezitam să luăm o decizie. Atunci am început să ne rugăm la Dumnezeu, care niciodată nu-I abandonează pe cei care au încredere în El.”

Nici nu au început bine să invoce asistența divină, că rugăciunea le-a și fost ascultată: „Deodată am început să auzim sunete și cuvinte și-n fața noastră au apărut doi adolescenți asemănători cu doi îngeri veniți din cer. Plini de eleganță, ei ne-au însoțit și-n foarte puțin timp, pe un drum foarte comod, noi am ajuns la hanul din Savona, de pe lângă San Sebastiano, în fața adăpostului „Trandafirul roșu”. Era aproape ora 2 noaptea. Tinerii au bătut la poartă și gazda ne-a primit de îndată, cu ospitalitate. Le-am spus celor doi ghizi ai noștri să ne aștepte o clipă, deoarece doream să le ofer ceva de băut și câțiva bănuți. Dar îndată ce hangița a aprins lumina și a adus vinul, în timp ce număram banii, cei doi bărbați au dispărut într-un mod miraculous. Ei ne luminaseră drumul cu un felinar, dar după aceea nu i-am mai revăzut niciodată. Părintele Canale a spus: “Cred că Dumnezeu ne-a trimis doi îngeri ca să ne însoțească.”

Plin de naivitate, fratele Melchiore se prinde în frumusețea povestirii și, foarte grav, omite să precizeze că venerabilul Bartolomeu Canale (1605-1681) îi recunoscuse pe misterioșii adolescenți ca fiind arhanghelul Rafael și îngerul protector al familiei lor religioase. 
39.gif
Ceea ce i s-a petrecut în 1839 lui Antonio Maria Claret este și mai uluitor. Tânărul preot catalan, aflat în acest ordin din 1835 a decis să se ducă la Roma pentru a fi admis în Propaganda Fide, pentru că dorea să devină misionar. Deoarece i-a fost refuzat un act oficial de călătorie, el a pornit pe drumul de contrabandă și al clandestinilor până la Perpignan. Din Perpignan, el și-a urmat drumul până la Marsilia, unde a ajuns la sfârșitul lunii septembrie. În timpul acestei călătorii, el a fost acostat de un trecător care i-a indicat unde se afla cel mai bun han și ea zis adresa Consulatului spaniol de unde trebuia să își ridice pașaportul. A doua zi, în timp ce căuta strada pe care locuia consulul spaniol, același tânăr l-a acostat: „Nu numai că mi-a arătat care este strada, dar m-a și însoțit până la destinație. El a vorbit cu Consulul și totul s-a aranjat foarte bine , iar apoi m-a condus pana la han. În timpul celor 5 zile în care am locuit la Marsilia , el bătea la ușa mea în fiecare dimineață și seara și mă ducea apoi să vizitez bisericile, cimitirul și tot ceea ce orașul deținea mai prețios în materie de edificii religioase;  niciodată nu mi-a vorbit și nu m-a condus să văd clădiri sau locuri profane.”

În fine, pe 2 octombrie, Antonio Maria Claret s-a îmbarcat pe „Tancrede”, care urma să traverseze Marsilia până la Civitavecchia:

“Cu puțin înainte de îmbarcare, tânărul s-a prezentat la hanul meu și m-a rugat într-o mie de feluri să îl las să îmi poarte bagajul până la port. Ne-am despărțit înaintea vaporului.  În timpul celor cinci zile el mă însoțise permanent, fiind plin de delicatețe, atent, amabil și plin de grijă față de mine și îmi părea că Domnul mi-l dăruise ca să mă asiste cu multă amabilitate; el părea mai mult un înger decât un om, atât era de modest, vesel, dar și serios câteodată, religios și plin de fervoare. El m-a condus mereu pe la Biserici, ceea ce mi-a plăcut foarte mult și niciodată nu mi-a propus să intru în cafenele sau în alte locuri similare, nu l-am văzut niciodată mâncând sau bând, deoarece în timpul dejunului dispărea pentru a reveni după aceea.”

Sfântul Antonio Maria Claret a crezut tot timpul că pe timpul sejurului său în cetatea marseieză a beneficiat de asistența unui trimis al Domnului, foarte probabil Arhanghelul Rafael. Adeseori în viața lui, el a simțit protecția sensibilă a îngerilor față de care trăia permanent o stare autentică de devoțiune. El scrie în notele sale autobiografice că de mai multe ori ei l-au ajutat să regăsească un drum pierdut, l-au protejat de atacurile bandiților și i-au dezvăluit tentativele de asasinat la care urma să fie supus atunci când era episcop de Cuba, iar apoi confesor al Reginei Isabela a II-a a Spaniei.  În pofida discreției imense de care a dat dovadă în privința vieții sale interioare, el a făcut totuși anumite confidențe, neputând ascunde față de ceilalți anumite stări de extaz, acompaniate de levitații și manifestări luminoase. 
39.gif
Este foarte interesant de asemenea să cunoaștem favorurile extraordinare pe care le-a primit de la Arhanghelui Rafael Sfânta Maria Josefa Sancho de Guerra (1842-1912), fondatoarea ordinului Servitoarelor lui Iisus al Carității: „Ea ne recomanda devoțiunea față de îngeri pe care o practica și ea însăși, invitându-ne să cerem credință de la Arhanghelui Mihail, bunătate și puterea de a îngriji bolnavii de la Arhanghelul Rafael, iar de la Arhanghelui Gabriel forță în fața vicisitudinilor vieții. Ea ne insufla de asemenea și devoțiunea față de îngerul păzitor, cu scopul de a deveni credincioși și deschiși în fața inspirațiilor divine.”

Maria a primit multe favoruri din partea îngerilor, mai ales religioase, pe care însă s-a mulțumit să le reveleze într-un mod laconic:

„Până la moartea sa, umilința remarcabilă a Mamei noastre a vegheat pentru a ține ascunse numeroasele sale stări de grație extraordinare (…) Urmând exemplul dat de venerabila Maică fondatoare, devoțiunea față de Arhanghelul Rafael a cunoscut o mare dezvoltare în cadrul Institutului creat de ea: surorile sale au adoptat o practică de adorare a Arhaghelului și au experimentat de multe ori protecția vizibilă acordată de acesta în fața multor pericole care apăreau în cadrul misiunilor lor caritabile. “
39.gif
Medic

Deoarece a găsit remediul pentru orbirea lui Tobias, Rafael este considerat un înger făcător de minuni și sub acest titlu el este unul dintre patronii medicilor, vindecătorilor și farmaciștilor. Dar în primul rând, credincioșii i se adresează cu scopul de a obține vindecarea spirituală sau grația convertirii religioase. Încă din Evul Mediu, circula următoarea rugăciune:

arhanghelul_rafael04.jpg“Vino și ajută-mă, te rog,

Părinte Glorios, Sfinte Rafael,

Cel mai bun doctor al sufletelor și al trupului.

O, Tu, cel care ai vindecat ochii lui Tobias,

Dă ochilor mei lumina fizică

ªi sufletului meu lumina spirituală;

Alungă de la mine toate tenebrele

Prin puterile tale cerești. Amin”


Unul dintre primii credincioși cunoscuți care a făcut apel la Arhanghelul Rafael ca la un vindecător de suflete este tânărul călugăr Gens Bournarel (prenumele lui înseamnă în franceză provincială “frumos”, “grațios”). Născut în 1104 la Monteux, aproape de Carpentras, el și-a cultivat din copilărie o devoțiune deosebită față de Sfântul Arhanghel Rafael și a acuzat obiceiul supărat al concetățenilor săi de a-l pedepsi pe timp de secetă. Dimpotrivă, el a conceput o procesiune a unei statui antice care-l reprezenta pe înger, pe care în final a aruncat-o în apele micului pârâu Ricaveau, unde a lăsat-o să stea până când a început să plouă.

Anumiți autori afirmă că acest tânăr credincios a scăpat și dintr-o căsătorie aranjată de Papa Bournarel, pe care el de fapt nu o dorea. Astfel, la numai 15  de ani, Gens Bournarel se retrage în solitudine, în apropierea localității Beaucet, nu departe de Venasque. Pentru câțiva ani, el duce o viață solitară, beneficiind de aparițiile frecvente ale îngerului său păzitor și ale Arhanghelului Rafael, care îi dă drept misiune convertirea religioasă a locuitorilor din Monteux. Într-o zi, după ce un lup îi mâncase vaca, el l-a obligat în numele îngerului să ia locul bietului animal și să-i tragă căruța. Legenda, însă, nu spune dacă lupul a dat și lapte.

Sfântul Gens moare la vârsta de 23 de ani, în locul în care astăzi se află satul care-i poartă numele. 
39.gif
O legendă fermecătoare relatează modul în care Rafael i-a revelat unui călugăr pios (care este posibil să fie chiar Gens din povestirea anterioară) folosirea plantei angelică (Angelica Arhanghelica), denumită astfel chiar în onoarea sa. Ea aduce armonia în cuplu, iar credincioșilor le dăruiește devoțiunea constantă. Ea este considerată de asemenea suverană împotriva veninului de șarpe și de scorpion și conferă longevitate: un anume Annibal Camoux, mort la Marsillia în 1759, la respectabila vârstă de 120 de ani, a atribuit longevitatea sa excepțională obiceiului de a mesteca în fiecare dimineață o rădăcină de angelică. Dar mai ales, angelica și-a arătat eficiența în timpul epidemiei de ciumă:  în 1510, după cum relatează Paracelsus, această plantă era utilizată frecvent la Milano și în Poitou sau în mai 1603 de către credincioșii mănăstirii „Visitation de Niort”, care distilau tijele plantei și apoi distribuiau respectiva tinctură bolnavilor. Povestirea nu afirmă dacă acest remediu a fost foarte eficient, însă există multe mărturii care spun că folosind o căpățână de usturoi și o salată din rădăcină de angelică, un muribund poate fi readus în simțiri.

Această utilizare a angelicăi își are originea în apariția Arhanghelului Rafael lui Simon de Sousa, comandantul ordinului Notre-Dame de la Merci, Cordoue, în timpul ciumei din 1348. Acest credincios era dezolat să vadă bolnavi murind cu sutele  când, un tânăr de o frumusețe strălucitoare a apărut și i-a spus:

arhanghelul_rafael05.jpg„Sunt Îngerul Rafael și am venit în ajutorul tău. Rugăciunile tale, donațiile, dar mai ales persevența ta pe calea umilinței și a compasiunii sunt de un mare preț în ochii lui Dumnezeu, care și-a calmat supărarea, a oprit boala și a hotărât să dăruiască acestui oraș încercat bunătatea milei Sale. Du-te și caută-l pe episcop și spune-i să așeze pe turnul catedralei o imaginei de-a mea și să aducă oamenii la slujbă în fața catedralei. Imediat bolnavii vor fi vindecați, cu singura condiție să-i ceară Reginei îngerilor medicamentul lui Dumnezeu. Află acum că toți cei care-mi vor purta imaginea și se vor ruga la mine, vor fi eliberați de tot răul și în special de influența malefică a Necuratului Asmodée, care îi pierde pe oameni și îi îndepărtează de grația lui Dumnezeu.”

Medicamentul lui Dumnezeu nu a fost, așa cum am fi putut să ne așteptă, angelica. Rafael se referea mai degrabă la remediile spirituale, care sunt rugăciunea și întoarcerea la spiritualitate. Oamenii locului nu au mai întârziat în greșeală și în curând epidemia a dispărut ca prin farmec. Recunoscător, Cordoue s-a dăruit cu seninătate Arhanghelului Rafael, căruia municipalitatea i-a ridicat o statuie în 1884, într-unul din locurile cele mai frumoase ale orașului. Pornind de aici, devoțiunea față de îngerul vindecător a devenit foarte populară în Spania. 
39.gif
Sfântul Ioan al lui Dumnezeu (1495-1550), fondatorul unui spital la Grenada, de unde s-a format Ordinul Fraților Ospitalieri, a beneficiat la începuturile sale de ajutorul lui Rafael, care a apărut pentru a-i spune:

„Jean, eu sunt Arhanghelul Rafael, trimis de Dumnezeu pentru a te ajuta în munca ta caritabilă. Domnul mi-a încredințat paza ta și a tuturor celor care, împreună cu tine, îl vor servi pe Dumnezeu. Eu îți observ cu atenție acțiunile și operele de binefacere pe care le realizezi. Misiunea mea este să îi protejez pe toți cei care te ajută și te favorizează în operele tale de binefacere.”


Sub aceste auspicii, lucrarea Sfântului Ioan nu a putut decât să prospere, cu atât mai mult cu cât îngerul se implica direct. Odată, când Ioan parcurgea străzile Grenadei cu coșul său de donații – vase cu supă, sticle cu vin, flacoane cu ulei, bandaje, fiole de medicamente, poțiuni, unguente, a văzut într-o curte un bolnav într-o stare deplorabilă: ar fi trebuit să-l ducă la spital, dar cum să facă aceasta încovoiat de greutatea coșului său arhiplin? De îndată i-a apărut Rafael care a început să care coșul pe sub brațul său, asftel încât Ioan, susținut în mod divin, a reușit să târască și bolnavul până la spital. Altă dată, pâinea lipsea și Ioan a început să alerge pe străzi în căutarea unui binefăcător. Câtă vreme a absentat, un adolescent frumos a intrat în infirmerie aducând un coș mare plin cu pâini proaspete, pe care le-a împărțit cu generozitate bolnavilor. Când sfântul căutător s-a reîntors obosit și foarte trist la gândul că săracii săi pacienți nu aveau nimic de mâncare, el i-a regăsit dormind fericiți cu burțile pline. Fiind foarte mirat, arhanghelul i s-a arătat:

„Fratele meu, noi formăm un singur și același ordin, deoarece există oameni care, sub un veșmânt sărac sunt totuși egalii îngerilor. Primește această pâine pe care Cerul ți-o trimite!”

ªi i-a dat o mulțime de pâinițe calde aurii, care urmau să asigure hrana de a doua zi a bolnavilor din spital. Au fost ulterior câțiva bolnavi care au mărturisit că în timp ce le distribuia pâinea cerească, Ioan emana o frumusețe și o tinerețe extraordinară, celestă. El a încercat chiar să îi convingă ca foamea le-a creat halucinații, dar ei nu s-au lăsat influențați: au rămas convinși că binefăcătorul lor este un înger sau cel puțin o ființă celesta aflată in bilocație prin miracol divin.

La moartea Sfântului Ioan al lui Dumnezeu, clopotele bisericilor din Grenada au început să sune singure, așa cum au făcut-o și la nașterea sa – fenomen pe care oamenii buni îl atribuie inițiativei îngerilor, dornici să-l omagieze pe cel care i-a onorat și împreună cu care s-au rugat întreaga lui viață.
39.gif
Confidentul Îngerului

Amedeo Gomez de Silva Y Meneses s-a născut la mijlocul secolului al XV-lea. Aventurile acestui portughez nobil se constituie într-un veritabil roman. După o căsătorie aranjată, el părăsește Curtea în care exercita o funcție înaltă și cu asentimentul soției sale, care nici ea nu era încântată de uniunea lor, el abandonează domiciliul conjugal și se consacră lui Dumnezeu. În timp ce se îndrepta spre mănăstirea Hieronimiților din Guadalupe, în Spania, el este împresurat de trei tâlhari dispuși să-i facă felul. Deodată, un personaj splendid de lumină apare la fața locului cu sabia în mână și-i pune pe fugă pe atacatori. Apoi se adresează tânărului bărbat: „Eu știu că tu călătorești pentru a-ți perfecționa sufletul. Du-te, Dumnezeu te însoțește!”

Cuprins de emoție, Amedeo îl recunoaște pe arhangelul Rafael față de care el trăise permanent o devoțiune deosebită și care venise în ajutorul lui.

Primit de călugării Hieronimiți, el este angajat ca țârcovnic. Într-o dimineață după slujbă, în timp ce aranja ornamentele sacerdotale, un incendiu s-a declanșat între sacristie și altar. Înconjurat de flăcări, Amedeo îl invocă din nou pe Sfântul Rafael: de îndată apar doi îngeri care, scuturându-și aripile, sting focul. Cinci ani mai târziu, o viziune a Sfântului Francisc de Assisi și apoi o apariție a lui Cristos îl conving să intre în ordinul franciscanilor. El părăsește Guadalupe și în timp ce merge spre Ubeda este atacat și jefuit de bandiți care îl lasă să moară la marginea drumului. După câteva zile de convalescență într-un spital, Amedeo își reîncepe drumul. Chiar de la intrarea în Ubeda el este abordat de doi tineri pe care piosul călugăr îi trimisese în întâmpinarea sa. Un înger venise să-l prevină pe călugăr de sosirea pelerinului lăsând pentru toți pâine și merinde. Amedeo nu a avut nici o dificultate în a recunoaște din nou manifestarea îngerului Rafael. Același Rafael a revenit cu câteva zile mai târziu și i-a ordonat să cucerească Italia.

La capătul unei călătorii pline de peripeții în care îngerul l-a salvat mereu din situații extreme, Amedeo a ajuns în sfarșit în Assisi. Dar acolo, decepție: franciscanii nu îl doreau. Rafael greșise oare cu aprecierile lui? Amedeo nu se descurajează și se instalează într-o chilie aproape de manăstirea franciscană. Viața lui exemplară îi convinge în cele din urmă pe frații franciscani să îl accepte în rândurile lor, după trei ani de la părăsirea Spaniei. Austeritățile extraordinare și grațiile pe care le primește de sus atrag totuși invidia fraților lui care îl vânează, deoarece el constituia în existența lor relaxată, un exemplu de viață spirituală. În noaptea următoare, Îngerul îi apare spunându-i să se pună la dispoziția generalului Ordinului franciscan. El este trimis la Milano unde își exercită o dată în plus calitățile de țârcovnic, după care este invitat să trăiască într-o chilie de călugăr la intrarea în mănăstire, pe motiv că farmecul lui deranjează comunitatea. În schimb, foarte mulți credincioși vin să îl consulte la chilia lui. Chiar și ducele Francesco Sforza și soția lui au recurs la ajutorul și înțelepciunea lui Amedeo.

Această popularitate a lui îi deranjează totuși pe superiori, astfel încât în 1459 el este transferat la Marignan. Acolo, superiorii lui, mai luminați decât precedenții, îl obligă să devină preot atât sunt de impresionați de sfințenia lui. Ales ca protector al mănăstirii Orta, el realizează reforma comunității și apoi, în pofida opoziției celor conservatori, el revoluționează și casele Marignan și Castiglione. Opera sa susținută de multe intervenții angelice este bogată în miracole și beneficiază de susținerea ducelui Galeas Maria Sforza de la Paix. Fără zăbavă, Amedeo își îndeplinește sarcinile: nici persecuțiile adversarilor, nici greșelile susținătorilor nu îl descurajează. El își pune toată baza în Rafael și în îngeri care intervin în mod vizibil pentru a-l ajuta. El se stinge pe 10 august 1482, așa cum își anunțase enoriașii: cu câteva zile înainte de moarte, îngerul i-a apărut din nou pentru a-l pregăti pentru momentul trecerii, spunându-i data exactă a evenimentului. 
Orice reproducere, integrala sau partiala, a acestui articol, fara acordul scris al site-ului angelinspir.ro, este strict interzisa si se pedepseste conform Legii drepturilor de autor.

Video

video47.jpg

Rugaciune

angel06.gif

Impresii

Daca doriti sa ne trimiteti impresii personale
11.gif

Ganduri inspirate

"Nu ca ingerii are fi mai sfinti decat oamenii sau demonii, dar faptul ca ei nu asteapta sfintenia decat de la Dumnezeu ii face intr-adevar ingeri."
William Blake