Prima pagina arrowAm realizat ca nu eram singura

Am realizat ca nu eram singura

În jur de ora 3 și 30 dimineața, intr o zi a lunii iunie din anul 1959, Glenn Parkins s a trezit brusc după ce a avut un vis în care fata sa, care se afla la spital grav bolnavă spunea ca are nevoie de el. S-a îmbrăcat, a mâncat ceva în mare grabă și în cele din urmă în jur de ora 4 și 15 min s a urcat la volanul mașinii îndreptându-se către spital. În același moment, în camera 336 a spitalului Union din statul Indiana, doctorul constata decesul lui Betty și declara în mod oficial moartea ei. Apendicita cangrenată asociată cu pneumonia i-au distrus stomacul și ovarele înainte de a ataca restul organismului. O infirmieră i a acoperit chipul cu un cearșaf alb și a ieșit din cameră în mare liniște pentru a merge să i anunțe părinții. În timp ce telefona și completa hârtiile administrative în legătură cu decesul, Glenn Perkins urca scările câte trei odată. A intrat în încăpere și a văzut cearceaful acoperind chipul fiicei sale. ªocat s a aruncat în genunchi la capul patului și a început să se roage cu ochii în lacrimi, ’’Iisuse, Iisuse’’. Betty era deja pe lumea cealaltă. Această experiență a bulversat-o așa de tare încât în anul 1977 a publicat o descriind cele mai mici detalii.

angel227.jpg"Trecerea a fost liniștită  și plină de pace. M-am trezit la poalele unui deal. Era abrupt dar l am escaladat cu mare ușurință. O stare de extaz profund îmi învăluia întregul trup. Pretutindeni în jurul meu se întindea un minunat cer albastru fără nici un fel de nor. Privind mai cu atenție am remarcat că nu se vedea nici un fel de drum sau potecă. Totuși parcă știam unde mă îndreptam. Apoi am realizat că nu mergeam singură. La dreapta mea și un pic în spatele meu se afla un personaj impunător, cu o alură masculină, îmbrăcat într-o robă. Mă întrebam dacă cumva era un înger și încercam să îmi dau seama dacă avea aripi. Dar aflându-mă în fața lui nu puteam să i văd spatele. Puteam totuși să intuiesc că putea merge oriunde dorea cu o foarte mare viteză. Nu vorbeam. Într-un anumit fel aceasta nici nu părea să fie necesar. Mergeam în aceeași direcție. Realizam că nu îmi era deloc străin. Mă cunoștea și resimțeam alături de el o stranie complicitate. Unde ne mai văzuserăm? Ne cunoșteam oare din totdeauna? Se pare că da. Dar unde mergeam oare acum?

Așa cum mergeam noi nu vedeam nici un fel de soare dar lumina ne împresura de pretutindeni.  Simțeam că puteam merge oriunde doream și aceasta instantaneu. Comunicarea între noi se realiza prin telepatie. Chiar în momentul în care am ajuns pe vârful colinei am auzit glasul tatălui meu strigând ‚’’Isuse Isuse.’’ Vocea  lui părea foarte îndepărtată. M am gândit să mă întorc pentru a-l vedea. Nu am făcut aceasta deoarece știam că destinația mea se afla înainte. Îngerul s-a oprit în fața mea și a pus mâna pe clanța unei porți pe care nu o remarcase înainte. Am văzut ceea ce apărea dincolo de acea poartă că fiind un drum de culoare verde sau de culoarea apei. Lumina galbenă care apărea înainte era orbitoare.  Este imposibil să o descriu. Nu am văzut nici o siluetă dar aveam conștiința unei prezențe. Dintr-o dată am știut că acea lumină era Iisus, că acea prezență era prezența lui Iisus. Nu mai era necesar să mă mișc, lumina era pretutindeni în jurul meu. Părea că avea o anumită căldură în interiorul său ca și cum aș fi fost expusă razelor de soare. Trupul meu a început să strălucească. Fiecare parte a lui era absorbită de această lumină. Mă simțeam învăluită în aceste valuri de energie puternică, penetrantă și plină de viață. Îngerul m a privit și mi a comunicat telepatic: „Vrei să intri și să I te alături?’’ Tot trupul meu dorea să intre acolo dar am avut o mică ezitare. Aveam oare de ales? Apoi mi am amintit vocea tatălui meu. Poate că ar trebui să mă duc să l caut. „Aș dori să mai rămân un pic în acest loc și apoi să cobor din nou colina”, am răspuns eu într-un final. Dar a fost prea târziu. Ușor am început să coborâm colina. De această dată îngerul mergea la dreapta mea.’’

Betty a reintrat în trupul său și în patul spitalului cu textele evangheliei dansând în fața ochilor săi. Tatăl său care se afla lângă pat a fost cel care a remarcat o mișcare sub cearșaf. În spital nimeni nu a reușit să priceapă cum de a revenit din moment ce era moartă. Slăbită fiind după săptămânile de tratament medical intensiv și de absența alimentației, Betty a dorit imediat să mănânce. Era în cură deoarece nu putea mânca orice din cauza bolii sale. Din fericire, un platou cu alimente se găsea în camera sa imediat după întoarcerea de pe colină. Era oare aceasta o întâmplare? S a năpustit asupra lui și a început să mănânce. Nici o consecință dezastruoasă nu a urmat. Doctorul a avertizat o că ovarele sale afectate de o puternică infecție nu vor mai putea niciodată funcționa normal. Chiar a sfătuit o să evite concepția unui copil pentru a nu da  nașterea unui copil deformat. Câteva zile mai târziu a părăsit spitalul perfect sănătoasă, și a reînceput să facă dragoste. Nu a avut absolut nici un fel de sechele în urma acestei maladii, iar ulterior a născut un copil perfect sănătos. Aceasta este ceea ce se numește un miracol.
Orice reproducere, integrala sau partiala, a acestui articol, fara acordul scris al site-ului angelinspir.ro, este strict interzisa si se pedepseste conform Legii drepturilor de autor.

Video

video47.jpg

Rugaciune

angel06.gif

Impresii

Daca doriti sa ne trimiteti impresii personale
11.gif

Ganduri inspirate

"De fiecare data cand moare un copil bun, coboara pe Pamant un inger al lui Dumnezeu, il ia in brate, isi intinde aripile mari si albe, zboara impreuna cu el in toate locurile care ii placeau copilului, ii culege un buchet de flori pe care le duce sus lui Dumnezeu, unde vor inflori si mai frumos decat pe Pamant."
Hans Christian Andersen