Atât de mare este iubirea și compasiunea lui Dumnezeu pentru Creația Sa, încât El ne-a dăruit fiecăruia dintre noi câte un înger păzitor. Acești îngeri ne ajută să trecem cu bine peste lecțiile vieții. Ei sunt pentru fiecare dintre noi îndrumători, protectori, inspiratori, prieteni. În funcție desigur și de aspirația fiecărei ființe umane, relația cu îngerul păzitor este cea mai intimă și profundă relație, până la întâlnirea ghidului spiritual.
Îngerii noștri păzitori sunt alături de noi mereu și le putem cere ajutorul ori de câte ori suntem în dificultate. Ei sunt dispuși să ne ajute, trebuie doar să le cerem asta. Misiunea îngerului nostru păzitor este aceea de a ne însoți, de a ne inspira și de a ne impulsiona spiritual pe parcursul întregii noastre vieți.
Pentru a sublinia și mai mult rolul și ajutorul extrem de important al îngerului păzitor, tradiția creștină arată că, în anumite condiții (de exemplu, atunci când este apelat cu fervoare), îngerul păzitor poate interveni rapid și profund în evoluția noastră spirituală, el putând chiar să obțină Grația lui Dumnezeu pentru iertarea greșelilor noastre.
O modalitate extrem de simplă și de eficientă, accesibilă oricui, de a ne deschide inima față de ghidarea și protecția divină a îngerului nostru păzitor, este rugăciunea "Înger, îngerașul meu":
„Înger, îngerașul meu, ce mi te-a dat Dumnezeu,
Întotdeauna fii cu mine și mă învață să fac bine;
Eu sunt mic, Tu fă-mă mare;
Eu sunt slab, Tu fă-mă tare;
ªi-n tot locul mă păzește și de rele mă ferește;
Doamne îngerașii tăi, fie păzitorii mei,
ªi în zi și în noapte și în ceasul cel de moarte.”
Îngerul Păzitor ne ajută pe fiecare dintre noi să învingem diversele tentații inferioare sau devieri de la calea noastră spirituală, cu care încă ne mai confruntăm. El ne ajută să ne transformăm în bine întreaga viață. Conștientizarea legăturii cu îngerul păzitor poate constitui deci primul pas către Dumnezeu, făcut de ființa umană.
http://www.spiritualite
"Ingerii plutesc catre Pamant si aduc din ceruri ecoul Gratiei si soapta Iubirii."
Fanny J. Crosby